Noua Constitutie a Serbiei, votata in parlament la 30 septembrie si aprobata de cetateni la referendumul din 28-29 octombrie, a fost proclamata miercuri de legislativul de la Belgrad, in cadrul unei sesiuni solemne, informeaza Rompres. La ceremonie a
Noua Constitutie a Serbiei, votata in parlament la 30 septembrie si aprobata de cetateni la referendumul din 28-29 octombrie, a fost proclamata miercuri de legislativul de la Belgrad, in cadrul unei sesiuni solemne, informeaza Rompres. La ceremonie a participat intreaga conducere de varf a statului, precum si Patriarhul Pavle, sefi ai altor institutii ale statului, precum si reprezentanti ai corpului diplomatic acreditat la Belgrad. Noua Constitutie a Serbiei se distinge prin faptul ca afirma suveranitatea sarba asupra provinciei Kosovo-Metohia, cu majoritate albaneza, si garanteaza respectarea drepturilor minoritatilor si ale omului in general, in conformitate cu standardele europene.
Moscova calare pe situatie
Solutionarea conflictelor dintre Georgia si regiunile sale separatiste va depinde de modul in care Occidentul va raspunde cererilor de independenta ale provinciei Kosovo, a declarat ministrul rus al Apararii intr-un interviu publicat joi de cotidianul Izvestia, citat de Mediafax. Moscova afirma ca daca negocierile privind statutul final al provinciei Kosovo se vor incheia cu declararea independentei regiunii fata de Serbia, acest lucru va reprezenta un precedent important pentru Osetia de Sud si Abhazia, provinciile separatiste din Georgia, autoproclamate independente.
"Este greu de spus cum vor evolua evenimentele. Acestea vor depinde mult de modul in care Occidentul va actiona in problema recunoasterii provinciei Kosovo", a afirmat Serghei Ivanov in interviul acordat cotidianului Izvestia. Statele Unite si UE doresc stabilirea unui statut final al provinciei Kosovo si studiaza propunerile de acordare a independentei, daca este posibil chiar cu acordul Belgradului. Rusia se opune, insa, independentei. Kosovo, provincie sarba cu populatie majoritar albaneza, se afla sub administrarea ONU de sapte ani. Rusia acorda ajutor provinciilor separatiste georgiene Osetia de Sud si Abhazia, iar multi dintre locuitorii lor detin pasapoarte rusesti. Georgia acuza Moscova ca intentioneaza sa anexeze efectiv aceste regiuni.
Decizia "independentei", amanata
Negocierile asupra statutului definitiv al provinciei sarbe Kosovo, aflate in impas de aproximativ o luna de zile, ar putea sa se prelungeasca pana in 2007, a declarat, sambata, secretarul general al ONU, Kofi Annan, intr-un interviu pentru cotidianul croat Vjesnik. Emisarul special al ONU pentru Kosovo, fostul presedinte finlandez Marrti Ahtisaari, a amenintat in octombrie cu o solutie impusa pentru Kosovo, dupa ce a constatat ca negocierile dintre Belgrad si Pristina nu inregistreaza nci un fel de progrese.
Etnicii albanezi, majoritari in proportie de peste 90% in Kosovo, insista asupra independentei provinciei, in timp ce Belgradul respinge cu fermitate o astfel de perspectiva, oferind in schimb o larga autonomie acestei regiuni. (D.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.