Acum 20 de ani, in 1986, City-ul, centrul financiar al capitalei Marii Britanii, se afla in pragul colapsului. In pofida retinerilor vadite, tinand de abordarea traditionalista si oarecum patriotica a problematicii economice, autoritatile britanice s
Acum 20 de ani, in 1986, City-ul, centrul financiar al capitalei Marii Britanii, se afla in pragul colapsului. In pofida retinerilor vadite, tinand de abordarea traditionalista si oarecum patriotica a problematicii economice, autoritatile britanice si-au asumat, atunci, riscul de a deschide total piata serviciilor financiare catre jucatorii straini. Astfel, Londra gulerelor albe s-a lasat cucerita, in insasi inima sa, City, de catre elvetieni si americani. Printr-o aparent riscanta decizie de deschidere a frontierelor economice, Marea Britanie a reusit o operatiune, de maxima anvergura, imbinand, in mod inspirat, liberalizarea cu inovarea si tehnologia de varf. Amintim ca, la acea data, tehnologia informatiei era extrem de costisitoare, ceea ce asigura intrarea pe piata doar pentru operatorii cu pozitii consolidate si cu disponibilitati lichide certe pentru investitii in retele mainframe. Acum, bancile de investitii au mai mult capital ca oricand, pietele emergente constituind un firesc centru de atractie pentru plasamente de anvergura, nu neaparat de tip speculativ. In pofida debutului mai timid, pe fondul unor intarzieri legislative si al unei perceptii publice eronate, necorectate, in timp util, de catre o campanie mediatica, oficiala, fondurile private de pensii si de asigurari de sanatate vor deveni, in cativa ani, jucatori mai activi pe piata. Deocamdata, doar segmentul corporate, mai ales la nivelul companiilor multinationale, societatilor mixte, bancilor importante si unii operatori privati din domeniul resurselor primare si-au aratat deschiderea catre acest tip de investitii, pe termen mediu si lung. Sa recunoastem, fara nicio ezitare: fondurile private de pensii si de asigurari de sanatate ar degreva bugetul de o serie de cheltuieli, ar permite plasamente mai flexibile pe pietele financiare, atat pe cea bursiera si monetara, din Romania, dar si pe pietele internationale, ceea ce, printr-o administrare judicioasa a portofoliilor, ar asigura castiguri constante, in timp, atat fondurilor respective, cat si investitorilor lor, salariatii, viitori pensionari sau beneficiari ai unor pachete integrate de servicii de sanatate. Pentru segmentele mai conservatoare existente pe piata muncii din Romania, pensiile de stat si asigurarile publice de sanatate vor fi accesibile si in viitor, dar la alte standarde, in raport cu riscurile asumate de catre salariatii in cauza. In acest context, este demn de subliniat faptul ca bursa de valori a redevenit ceva mai lichida, pe fondul echilibrarii evolutiei actiunilor sigure, de tip blue chips, emise de catre jucatorii cu pozitii financiare mai solide. Capitalizarea bursiera actuala a atins circa 25 de miliarde de euro, cam 26% din Produsul Intern Brut, iar in perspectiva anilor 2020, senatorul Varujan Vosganian, presedintele comisiei de profil, anticipa un nivel de circa 100 de miliarde de euro. Din pacate, doar 5,6% dintre cetateni investesc in actiuni, 59,1% dintre micii investitori prefera plasamentele, inca extrem de profitabile, in imobile si terenuri, iar restul de 44% isi tin economiile in depozite bancare. Pe parcursul anului 2006, luni la rand, dobanzile pasive, cele oferite de banci deponentilor lor, au fost real-negative, adica mai mici decat nivelul inflatiei medii lunare, ceea ce a insemnat, de fapt, ca acesti clienti ai bancilor au pierdut bani, in loc sa beneficieze de o remunerare, fie ea si modesta, a depozitelor. Pe cealalta parte, cea a dobanzilor active, in sistemul bancar oferta s-a diversificat simtitor, fiind lansate pe piata credite extrem de ingenioase, cu colaterale mai putin restrictive. Putini dintre cei care s-au repezit la creditele imobiliare sau pentru nevoi personale si-au negociat, la sange, in deplina cunostinta de cauza, dobazile efective anuale, DEA, la aceste imprumuturi.
Mentionam ca exista operatori bancari care practica, in realitate, dobanzi de peste 16-17% per anum, ceea ce le asigura marje de profit substantiale. Iata cum se explica cresterea foarte robusta a creditului neguvernamental, pe fondul unei cereri de consum de-a dreptul explozive, indusa mediatic si nu numai. Coroborand intrarile speculative de capital cu influxul de circa 4 miliarde de euro, bani trimisi de romanii ce muncesc peste hotare si cu excedentul bugetar neconsumat de proiectele anvizajate in legea bugetului pe 2006, ajungem la un exces de lichiditate, pe piata monetara, care a obligat, din nou, Banca Nationala a Romaniei sa recurga la acele open market operations, mai cunoscute sub numele de operatiuni de sterilizare. Acestea sunt foarte costisitoare pentru BNR si consuma, pe langa resurse considerabile si mult timp si, de ce nu, nervi, la nivelul bancii centrale. Faptul ca BNR a impus rezerve minime obligatorii bancilor de 20%, pe componenta in lei si de 40%, pe componenta in valuta, demonstreaza, cu claritate, unde s-a concentrat creditarea in exces.
Ce-i drept, masurile prudentiale adoptate de Banca Nationala inseamna imobilizare, slabut remunerata, a unor importante resurse, pe care bancile din Romania le-ar fi putut oferi, cu profituri, extrem de generoase, clientelei avide de imprumuturi. (continuare in numarul urmator)
Despre autor:
