"S-a sfarsit, tancurile rusesti se apropie, rezistenta noastra a ajuns la limita extrema. In cateva secunde, noi vom fi morti. Spuneti lumii ca asta a fost visul nostru nebun de libertate. Sunt deja acum, aici, s-a sfarsit... Adio!". Si s-a asternut
"S-a sfarsit, tancurile rusesti se apropie, rezistenta noastra a ajuns la limita extrema. In cateva secunde, noi vom fi morti. Spuneti lumii ca asta a fost visul nostru nebun de libertate. Sunt deja acum, aici, s-a sfarsit... Adio!". Si s-a asternut linistea. Era inceputul sfarsitului: la 4 noiembrie 1956, la ora zece seara, Radio Budapesta isi inceta emisia. Crainicii nu mai anuntau nici o stire, dar si canonada blindatelor sovietice luase sfarsit: incepea represiunea. Revolutia anticomunista din Ungaria era reprimata in cel mai pur stil stalinist si sfarsea intr-o baie de sange. Din 1945 pana in 1956 regimul comunist maghiar, sub directa obladuire a Moscovei, dar si sub amenintarea directa a fortelor militare stationate pe teritoriul ungar, instaurase un regim de teroare. Politie politica peste tot, procese politice, cel mai cunoscut, cel al lui Laszlo Rajk, acuzat de "titoism" si executat, asa cum a fost lichidat Slansky la Praga si Patrascanu la Bucuresti, brutalitatea regimului impus de sovietici era greu de acceptat. Pana ce gulasul a dat in clocot. Schisma lui Iosif Broz Tito si neaderarea lui la linia dura a Moscovei, evenimentele din Berlin-Est, ca si "comunismul liberal" solicitat de Gomulka in Polonia, dar si capturarea lui Ben Bella, liderul algerian, de catre agentii DSS-ul francez au fost urmate de operatiunile franco-britanice de la Suez si au culminat cu revolta maghiara. Sa reamintim in acest context un grav incident, care nu a "rasuflat" in occident decat ulterior. Interventia trupelor sovietice la inceputul lui 1956, cand Georgia solicitase retragerea din cadrul URSS (Cf. Constitutiei URSS, stipula prin Art 16, posibilitatea retragerii "la solicitarea uneia dintre partile contractante") a condus la lupte crancene, soldate cu mii de morti si schimbarea liderilor de la Tbilisi. Atunci au fost desfiintate si unitatile militare compuse pe baze etnice, o alta forma de intarire a represiunii asupra popoarelor din URSS. Multe din cele intamplate in 1956 in Ungaria au fost rememorate, analizate si comentate in aceste ultime doua saptamani. Crimele comuniste nu au fost comise intr-o singura tara, dincolo de detaliile locale. Numarul celor ucisi depaseste cateva zeci de milioane - daca punem la socoteala si victimele comunismului chinez...- dar raul este mult mai profund, pe durata medie si lunga a istoriei, decat sinistra contabilizare a mortilor in si mai sinistre statistici. "Cercul Petoffi" din Budapesta a fost cartierul general al revolutiei maghiare. Care a consemnat, nu pentru prima oara in istoria maghiarilor, buna conlucrare dintre inteligentie si "masele" de oameni ai muncii. Ca si in Polonia lui Geremek si Adam Michnik sau Cehoslovacia lui Jan Potocka si Jan Palach, care-si va da foc in Piata Venceslav, in semn de protest la ocupatia sovietica din 1968. Cronologia evenimentelor din Ungaria este dramatica, dincolo de finalul tragic. Fortele militare revolutionare maghiare conduse de colonelul Malater, ridicat la rang de general si ministru al Apararii, opun o darza si disperata rezistenta trupelor invadatoare, in timp ce Janos Kadar va constitui un nou guvern, prosovietic, in provincie. Evenimentele se precipita, reactia occidentalilor ramane pur retorica: Generalul Eisenhower este "din toata inima alaturi de poporul maghiar", rusii ii zdrobesc pe unguri, lumea afro-araba este "indignata" de operatiunile israelo-franco-britanice de la Suez si la ONU se tin aceleasi discursuri pline de vorbe mari. Vor urma ani grei peste lagarul comunist, cu consecinte majore. Represiunea este dura, nici Romania nu este scutita. Mii de tineri studenti, dar si din alte categorii sociale, inclusiv etnici maghiari sunt arestati si condamnati la ani grei de inchisoare. Vor fi eliberati abia in 1964. Cati vor mai apuca. Pretul platit de popoarele aflate sub dominatia Moscovei este urias. Cifrele terorii comuniste par incredibile. La vremea lor "Afacerea Kravcenko", publicarea "Arhipelagului Goulag" si a "Povestirilor din Kolima" ale lui Varlaam Salamov au provocat un imens scandal. Dar au si dezvaluit lumii fata hidoasa a sistemului comunist. "Dezertarile" lui Djilas si Furet dovedeau ca nimic nu se poate cladi pe crima si teroare. Cateva generatii au trecut prin comunism, asta a fost viata lor, acolo, buna sau rea, cu bucurii si necazuri, au supravietuit, detaliile nu pot fi ignorate. Dar tot ele nu pot inlocui/ sterge natura criminala a regimului comunist. O spune neted Vladimir Tismaneanu, care cat de curand va prezenta raportul Comisiei. Nu vor mai exista daca, poate si parca. Condamnarea oficiala a comunismului unde va duce? Nu stim bine.
Si apoi? Aparitia intempestiva si bine sustinuta mediatic a lui Liviu Turcu miroase a manipulare si deturnarea directiei acuzelor. Nu de niste "white - collars" (gulere albe) nici macar dovedite, ale Securitatii, supuse oprobriului public are nevoie societatea romaneasca, ci de condamnarea marilor bestii si criminali ai regimului. "Atata timp cat vienezii vor avea bere neagra, carnati si muzica, nu vor face revolutie", s-a pronuntat Beethoven despre contemporanii sai. Astazi ce putem adauga? Orice este posibil.
Despre autor:
