Croaziera - Locul in care Dunarea si-a oprit cursul

Inainte de intrarea in Berzasca dinspre
Orsova, tocmai acolo unde se termina gropile si incepe un asfalt suspect de neted pentru Clisura Dunarii, pe un drum la stanga se ajunge in fata unui bloc parasit,
pe care scrie mare: ""oos MAFIA! PRM"". E Cozla.

Bine am venit la Cozla, locul in care, daca ar trebui sa locuim, ne-am taia venele de trei ori pe zi, dimineata, la pranz si seara, de cel putin doua ori pe saptamana. ""Aici e chiar Cozla?"", am intrebat de cel putin 20 de ori, pentru ca nu ne venea sa credem, pentru ca nu intelegeam daca in astea trei blocuri poate exista viata. Cozla inseamna trei blocuri trantite pe malul Dunarii pentru angajatii de la mina de cocs si pentru cea de la Baia Noua, acum mai bine de 25 de ani. Dupa ce minele romanesti au ingropat atatea suflete, a venit randul economiei de piata sa puna cruce mineritului.

BISERICA. Ne cruceam privind distrugerea din jur, pana ne-am dat seama ca, de fapt, ne inchinam chiar in locul corect. La parterul blocului de la sosea, pe colt, amenajata in spatiul unei foste alimentare, e o biserica ortodoxa. O biserica la parterul blocului, cu vitrine prafuite pe dinafara si pe dinauntru. Prin spartura uneia dintre ele se poate strecura usor un caine costeliv, ca sa se adaposteasca de frigul care vine de la Dunare. Intrarea in biserica se face pe usa fostului magazin, pe sub o cruce facuta din doua sipci strambe de brad, prinse cu un cui. Cica, din cand in cand, vine aici un preot din Berzasca sa slujeasca; probabil numai la inmormantari. Inauntru au inghetat pana si icoanele. Ramane un semn de intrebare, daca macar un inger a trecut vreodata prin acest lacas. Pentru cele trei blocuri mai exista o biserica baptista, o scoala si un camin cultural fara ferestre si usi.

ASTA E TOT! Langa biserica e un magazin alimentar in care o vanzatoare adanc sictirita face socoteli pe caietul de dat pe datorie. ""Asta e Cozla?."" ""Mda, asta e tot."" ""Doar blocurile astea doua sunt?."" ""Mda, ca asta nu prea e locuit."" Prin spatele celor doua blocuri locuite trece Dunarea; prin fata lor trece soseaua, in dreapta sunt ruinele fostei intreprinderi de exploatare a cocsului. Blocurile au fost ridicate pe la inceputul anilor 1980, chiar si acum aflandu-se in proprietatea ""Firmei"" (cum ii spun toti locuitorii) ce-si are sediul administrativ in Anina. Firma s-a inchis, lasand in parasire vreo 30 de familii de fosti angajati, fara alta avere decat trecutul.

O FAMILIE. Amandoi au lucrat la mina. El are vreo 40 de ani, dar arata de 55. Ea are cu vreo doi ani mai putin, dar pare de 50. El, cu un deget lipsa la piciorul stang, este pensionar pe caz de boala. Au doi copii: o fata de 17 ani si un baiat de 18. Stau in prag si ne povestesc raspandind damfuri de usturoi, caci i-am luat de la masa. Se scuza pentru miros, argumentand ca usturoiul e cel mai ieftin leac de prevenire a guturaiului. Ei sunt chiriasi, dar spun ca Firma a pus unele apartamente la vanzare, numai ca vanzarea nu s-a facut cu intabulare si ne intreaba pe noi daca nu cumva cei care au cumparat au facut-o legal. Un apartament costa numai 2.000 de lei. S-au incalzit intotdeauna la soba cu lemne, in afara de vreo 3-4 luni, inainte de 1989, timp in care a functionat centrala. Ea s-a nascut aici, in fosta colonie, si niciodata n-a mers in alta parte. El e din Valea Jiului, dar n-a mai fost acolo de vreo 20 de ani. Daca se va intoarce acolo, o va face numai intre patru scanduri. ""Ce sa mai fac acolo? Aici vara e frumos. Stau pe malul Dunarii si pescuiesc."" La revedere Cozla, sa te odihnesti in pace!

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe