Opozitia miluita de care avem parte e mai mult cu ochii spre DNA (cel mai tare partid), decat pe putere. Prinsa la colt, ea simpatizeaza fratern cu Basescu, in secret, fireste. Cel putin in parte, pentru ca merg pe rand la Cotroceni si e greu sa ii numeri. Basescu, stiu toti, nu are mama, n-are tata. El insusi se lauda intr-o transmisie TV ca nu iarta. Chiar daca il deplange pe Nastase si tot TV ca e luat la refec pe chestia cu termopanele. Daca social democratii nu au reusit sa il trimita la plimbare cand era primar, acum e prea tarziu. Marii invinsi din trecuta campanie sunt chemati sa dea cu subsemnatul la Parchet, si, ca efect, timorati, nu fac mare lucru prin Parlament. In cadere libera in sondaje, stand cuminte undeva la 20 procente, PSD a adoptat tactica unui standby pagubos. Asteapta din cer schimbarea situatiei, asa cum s-a intamplat in 1999 cand dupa trei ani de lupte interne si scindari, de anonimat, a revenit - datorita gafelor CDR&Constantinescu, nu pe meritul lor - cand nimeni nu se mai astepta. Cati nu au crezut atunci ca Iliescu&PSD sunt un capitol de istorie? Atunci, ca si azi, PSD face un joc de asteptare. Logica e destul de simpla. Conflictul din Alianta DA, razboiul dintre palate, antipatia dintre Basescu si Tariceanu, va obliga electoratul sa voteze diferit in 2008. Cu PSD! Ca alta oferta serioasa nu exista.
Cu exceptia Ungariei, unde partidul care a "bagat" tara in UE, partidele de la guvernare au pierdut ultimele alegerile in centrul si estul Europei. Asadar si PSD va reveni la putere, daca nu se scindeaza intre timp. In Ungaria amintesc, alegerile au avut loc abia la doi ani dupa eveniment, cand lucrurile se mai asezasera si socul trecuse. In 2008 si in Romania timpul scurs va fi cam la tot atat. Deja sunt tatonari, unii viseaza la aranjamente profitabile. Destui experti care se hranesc prin anturajele partidelor, propun scenariul. Ideea unui regim de coabitare PSD&Basescu convine "unor grupuri de interese" care din portocaliu se fac "daca patria o cere", albastre&rosii cu un steag falfaind brav la Cotroceni. Ar fi un regim de coabitare, lung, pana in 2014. Tot calculul porneste de la intrebarea daca Basescu supravietuiesti politic pana in 2009, si mai ales daca va castiga prezidentialele. Unii in PSD zic ca Basescu nu are rival pentru 2009 si pentru ca in partid nu ar fi un candidat capabil sa il infrunte. Asa ca e prudent sa te pui bine cu stapanul. Mai mult, el le-a spus liberalilor ca nu are nevoie de sprijinul lor, pentru ca se descurca si singur. Sa fie un apropo la o posibila apropiere de PSD, spre alianta PSD&PD, sau constatarea ca este suficient de popular ca sa nu aiba nevoie de masinaria de partid liberala! Social democratii care doresc o apropiere de Basescu nu prea au chef de lupta. Ei doresc sa isi protejeze averile, statutul, si sa nu aiba necazuri. Radicalii, in schimb, cei care viseaza cu ochii deschisi revenirea la putere, prin alegeri, daca se poate anticipate, mai infierbantati de felul lor, mai lacomi pentru ca suporta greu sa stea in opozitie, ar vrea sa iasa cu armele pe camp. Au nevoie de performanta, vor sa renoveze partidul, sa arate ce pot. Isi joaca decisi carierele si nu asculta cu placere cum ceilalti zic, ca e mai bine sa fim moderati, realisti, sa asteptam.
PSD de la o vreme este un partid foarte ambiguu si din alte ratiuni. Nu e deloc clarificat, ce vrea, cui se adreseaza. In conditiile in care electoratul din anii '90 e altul, s-a scindat, si are alte optiuni. Baza sociala a stangii, asa cum a fost si este ea, etatista, formata din masa salariala, din tarani, someri si pensionari, s-a dus. Societatea romaneasca e cu totul alta decat pe vremea "maretelor victorii " electorale semnate cu marca "Iliescu". Liderii social-democrati nu reusesc sa se adapteze acestor realitati in schimbare rapida. Par a fi acel ins care a ajuns pe peron exact cand trenul a plecat de un minut. Intors pe peron se cearta cu cine nimereste. Fenomenul se constata cel mai bine cand observi ca PSD nu si-a rezolvat disputa interna de putere la varf la doi ani de la alegeri. Cam mult timp le trebuie totusi. Dincolo de rivalitati personale, chestiunea este ca PSD nu stie incotro sa o ia intr-un context social politic complet modificat. Congresul din aprilie 2005 a scos din joc un candidat extrem de puternic in PSD, artizan pana la un punct al victoriilor in alegeri, si care a corespuns perfect ultimilor 15 ani, pe Ion Iliescu. Dar cei care au castigat congresul au avut o majoritate extrem de fragila. Noul PSD cauta sa intalnesca categorii electorale, urbane, moderne, europene, bune sa suplineasca taranii, batranii, somerii, salariatii lui Iliescu. Operatia nu a reusit, chiar daca viitorul le apartine si calculul este corect. Acestui punct de cotitura i-a corespuns schimbarea raportului de forte in 2004: plecarea PSD si venirea la putere a Aliantei DA. Paradoxul este ca PSD a pierdut pe mana lui Nastase, din noua generatie, nu pe a lui Iliescu. Era semnalul eroziunii guvernului, dar si al esecului tentativei de modernizare a PSD.
Conclavul din acest weekend ar trebui sa limpezeasca macar in parte lucrurile, dar sunt sceptic pentru ca trebuie sa se produca si altceva decat rafuiala dintre niste interlopi cum are aerul ca este intalnirea, din cauza secretului de care este inconjurata.