Mircea Sandu, presedintele FRF, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca in urma unui audit judiciar se va decide care dintre cele trei comisii a gresit in cazul jucatorilor John Wayne Srhoj si Abiodun Agunbiade, iar membrii acesteia vor fi destituiti de Comitetul Executiv. In sedinta sa de joi, Curtea de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) a admis recursul formulat de FC National in cazul lui Srhoj si Abiodun, astfel ca ce cei doi raman sub contract cu gruparea "bancara". Aceasta decizie a CAF a desfiintat in totalitate hotararile Comisiei pentru Statutul Jucatorului si Comisiei de Apel a FRF care ii declarase pe fotbalistii in cauza liberi de contract. Decizia CAF de joi este definitiva, irevocabila si executorie. "Pentru ca se vorbeste de interese financiare, si acestea exista si din partea jucatorilor cat si a lui FC National, voi solicita unei case de avocatura sa se faca un audit juridic pentru a ne spune cine a gresit. Pentru ca in primele doua instante s-a dat o hotarare si alta in ultima instanta. E clar ca pe undeva cineva a gresit. Si nu e de vina nici Sandu, nici ceilalti din federatie, pentru ca nu noi am judecat. Comitetul Executiv poate destitui acea comisie care a gresit. Este un drept statutar al Comitetului Executiv. Si aceasta va fi si propunerea vizavi de comisia respectiva pe care eu o voi face Comitetului Executiv. Ce va decide Comitetul Executiv, nu stiu!", a spus Sandu. Presedintele FRF a mentionat ca a luat decizia de a se efectua auditul judiciar ca urmare a unei adrese a lui "Poli" Timisoara, club care la un moment dat a dorit sa ii tansfere pe Srhoj si Abiodun. "Am primit o adresa din partea clubului de la Timisoara prin care Florin Prunea, directorul departamentului de relatii internationale al FRF, este acuzat ca ar fi intervenit pe langa comisie. In sensul in care acesta s-ar fi exprimat ca cei doi jucatori nu vor ajunge niciodata la Timisoara. In urma acestei adrese, am facut o ancheta administrativa impreuna cu directorul general Ionut Lupescu, dupa care am trimis un raspuns celor de la Timisoara", a explicat Sandu. Acesta a adaugat ca Marcel Popescu, impresarul lui Srhoj si Abiodun, va fi chemat in fata Comisiei de Disciplina pentru acuzele lansate asupra oficialilor FRF. "Nu stiu cum isi permite sa improaste cu noroi de fiecare data cand pierde un caz, sa spuna de Sandu, de Prunea si asa mai departe! Datoria lui e sa apere jucatorii. Iar pentru declaratiile pe care le-a facut, va fi chemat la Comisia de Disciplina, pentru ca este incadrat ca oficial. Si sa vedem ce decide comisia. Pentru ca vad ca acum nu mai avem discutii cu presedintii care ataca arbitrii, dar avem cu agentii de jucatori, care nu fac altceva decat sa incaseze", a mentionat Sandu.
Prunea il acuza pe Popescu
Prezent la conferinta de presa, Florin Prunea a raspuns acuzatiilor impresarului Marcel Popescu, cel care zilele trecute afirmase ca despre el ca a influentat Curtea de Arbitraj pentru Fotbal sa dea dreptate lui FC National. "Vreau sa pun capat speculatiilor lansate de Popescu. In primul rand, cu Iacov, presedintele CA al lui FC National, sunt intr-o relatie de prietenie, dar acest lucru nu m-a impiedicat ca, atunci cand dansul a incalcat regulamentul, sa retrag licenta clubului! Apoi, am fost o singura data pe iahtul lui Iacov, si atunci doar 20 de minute, pentru ca mi s-a facut rau. Apoi, conform acuzatiilor ca am afaceri cu Iacov, ca am cumparat baza Extensiv, aceste lucruri†se pot verifica. Eu nu am nici un fel de afaceri. Eu ma ocup strict de problemele familiale ale lui Nicu Mihailescu (n.r. - patronul fostului club Extensiv), despre care se stie ca are probleme cu legea. Si anume, sotia si fata dansului locuiesc la mine pentru ca trec printr-o perioada dificila si vreau sa le ajut", a explicat Prunea. Acesta a mentionat ca in cazul in care Popescu va continua sa il calomnieze il va actiona in judecata: "Fac un apel catre Marcel Popescu sa termine cu aceste atacuri pentru ca altfel ma vad nevoit sa ma adresez justitiei pentru a se face lumina in toate aceste calomnii pe care le arunca. Eu niciodata n-am spus ca jucatorii nu vor ajunge la Timisoara. Am spus doar ca dansul nu trebuia sa duca jucatorii la o alta echipa pana nu se termina litigiu". Prunea a sustinut ca Popescu nu mai are contracte de reprezentare cu cei doi fotbalisti, acestea expirand in lunile august, respectiv septembrie. "Este inadmisibil ca doi jucatori sa stea patru luni si jumatate in afara terenului si astfel sa li se ia dreptul la munca. Popescu vorbeste in calitate de impresar al jucatorilor, dar nu mai are contract valabil de reprezentare cu acestia inregistrat la FRF. Am gresit ca nu am urmarit acest lucru, abia zilele trecute am descoperit! Le recomand jucatorilor sa aiba grija cu agentii. Pentru ca australianul Michael Thwaite e obligat sa plateasca lui FC National, prin hotarare definitiva a FIFA, 50.000 de euro din cauza lui Popescu, acest om care vrea sa se imbogateasca peste noapte", a declarat Prunea.
Cum functioneaza CAF
Presedintele Curtii de Arbitraj pentru Fotbal, Mihaela Mihisi, a explicat in cadrul conferintei de presa ca doar trei din cei 14 membri ai acestei comisii judeca un caz. "Aceasta Curte de Arbitraj a fost infiintata la solicitarea FIFA, ca un organism de recurs. La fiecare caz, se formeaza un complet de trei arbitri ce solutioneaza cererea de recurs. Fiecare parte isi alege cate un arbitru, iar apoi cele doua parti cad de acord in ceea ce priveste presedintele completului. Insa arbitrul nu reprezinta interesele parti respective, el trebuie sa fie independent, nu partinitor", a afirmat Mihisi. Shroj si Abiodun afirma ca acordurile dintre ei si FC National au expirat la 1 iulie 2006, insa†gruparea "bancara" sustine ca acestora li s-au prelungit automat contractele pana in 2007. Cei doi s-au adresat in vara Comisiei pentru Statutul Jucatorului pentru a deveni liberi de contract. Aceasta a dat dreptate fotbalistilor, la fel si Comisia de Apel, dar CAF a retrimis cazul celor doi spre rejudecare la prima instanta. Apoi, litigiul a urmat acelasi traseu, atat CSJ, cat si Comisia de Apel adoptand hotarari in favoarea fotbalistilor. FC National a facut recurs de fiecare data, iar CAF a decis in final ca Srhoj si Abiodun sunt sub contract cu gruparea "bancara". (MIG)
Steaua a scapat de depunctare
Mircea Sandu a anuntat ieri ca aplicarea sanctiunii cu depunctarea cluburilor pentru declaratiile oficialilor a fost suspendata de Comitetul de Urgenta pana la urmatoarea sedinta a Comitetului Executiv, programata pe 20 noiembrie, la Piatra Neamt. Steaua risca sa fie sanctionat cu depunctarea in clasamentul Ligii I ca urmare a declaratiilor jignitoare si xenofobe ale lui Gigi Becali, insa prin decizia luata joi aceasta temere a disparut, astfel ca la urmatorul termen de judecata, din 9 nioembrie, se pot dicta sanctiuni doar impotriva patronului. Mircea Sandu a justificat aceasta masura ca fiind luata dupa nenumarate sesizari venite din partea oamenilor de fotbal, dar si a presei. De asemenea, la Piatra Neamt se va discuta si posibilitatea eliminarii din regulament a sanctiunii de a juca fara spectatori, urmand ca echipele pedepsite sa evolueze pe alt stadion, aflat de minimum 250 de kilometri de orasul de resedinta. (B.G.)