Presedintele de onoare al PNTCD, Ion Diaconescu, precizeaza - in replica la afirmatiile facute de liderul AFDPR Constantin Ticu Dumitrescu, cu prilejul aniversarii a 50 de ani de la miscarile studentesti anticomuniste de la Timisoara - ca angajamentul semnat, sub presiune, in perioada de detentie, se refera numai la persoana sa, mentionand ca "niciodata" nu a facut "munca de spionaj" in randul colegilor sai. Intr-un comunicat de presa remis redactiei, intitulat "Restabilirea adevarului", fruntasul taranist reia marturisirile facute in primul sau volum de amintiri din timpul celor 17 ani de detentie. Ion Diaconescu relateaza ca, in al patrulea an de detentie, dupa ce suferise o operatie de apendicita care era sa-l coste viata, fusese chemat "intr-o seara, la biroul securistului din lagar, unde alti trei ofiteri de Securitate m-au supus unei anchete dure, cu amenintari permanente privind activitatea mea politica din lagar". "Dupa mai mult de o ora de amenintari, mi-au dictat sa scriu un angajament ca ma oblig sa aduc la cunostinta organelor in drept faptele care sunt de natura sa pericliteze siguranta statului. Toata ancheta se referise numai la activitatea mea politica, personala, deci si angajamentul se referea, in aprecierea mea, numai la faptele mele, nicicum la ceilalti colegi de detentie. Pana la urma, sub presiunea continua a amenintarilor si avand in vedere starea sanatatii in care ma gaseam, am semnat acest angajament", spune Diaconescu. El aminteste ca, dupa cateva luni de la acel episod, a fost chemat din nou la biroul securistului din lagar: "Era un securist nou care a inceput sa ma acuze ca desi se intamplase nu stiu ce eveniment in lagar, eu nu venisem sa-i informez despre aceasta asa cum prevedea angajamentul amintit (...) El avea sarcina sa puna in valoare acest angajament si ca urmare incerca toate metodele, fie prin persuasiune, fie prin amenintari, sa ma convinga in acest sens. Refuzand sa dau informatii despre colegii mei si avand in vedere ca in perioada aceea lucram la biroul tehnic al lagarului, mi-a cerut sa scriu cate ceva despre activitatea noastra de acolo". Dupa cateva zile, vazand ca rapoartele nu contineau nici o referinta despre oameni, securistul si-a iesit din fire.
Urmarea refuzului: "Cea mai crunta bataie"
Diaconescu povesteste episodul: "Intr-o zi n-a mai putut rabda si la noul meu refuz a tabarat pe mine, cu cativa pumni m-a pus jos si m-a zdrobit cu cizmele, umplandu-ma de sange si vanatai pe tot corpul. Cred ca aceasta a fost cea mai crunta bataie pe care am indurat-o in toti cei 17 ani de detentie. Dupa aceasta bataie mi-a luat o declaratie in care eu afirm inca o data ca angajamentul se referea numai la faptele mele si ca structura mea sufleteasca nu-mi permite sa prestez aceasta activitate de informator, indiferent de consecintele acestui refuz.
Declaratia respectiva se gaseste la dosar impreuna cu propunerea si aprobarea scoaterii mele din evidenta Securitatii, considerandu-ma un dusman al regimului, nedemn pentru o asemenea munca. Cu aceasta, relatia mea cu securistul a luat sfarsit, adica nu m-a mai chemat sa ma faca informator, dar a dezlantuit impotriva mea o teribila prigoana. M-a mutat in mina la cele mai grele munci, m-a lovit si bagat la carcera pentru vini imaginare, anul care l-am mai stat in acest lagar a fost un chin de nedescris". Fruntasul taranist adauga ca are constiinta impacata, subliniind ca "in ciuda tuturor vitregiilor mi-am facut datoria fata de tara si fata de crezul nostru politic pe care l-am slujit o viata intreaga cu devotament si daruire". (O.B.)