Dl. Al. George, critic si prozator, nu are liniste de multa vreme din pricina taranilor romani care, dupa el, ar fi pricina tuturor relelor, vechi si noi, din lumea romaneasca. A scris de nenumarate ori despre aceasta pacoste nationala si scrie inca, ori de cate ori are prilejul, impotriva taranilor necivilizati, inculti, "puturosi" cum le zice el cu multa delicatete, in fine, este totdeauna iritat de faptul ca, atunci cand patrund in cultura prin reprezentantii lor, taranii strica toate bunele socoteli si tulbura paradigmele spiritului. Am citit, la inceput, cu amuzament speculatiile D-lui Al. George pe aceasta tema si, crezand ca este un om de dialog, am incercat o data sa-i raspund sugerandu-i faptul ca, in cultura, nu conteaza in ce lume te nasti, conteaza ce faci cu darurile cu care te nasti.
Faptul ca te ivesti pe lume intr-un palat sau intr-o biblioteca nu-ti confera, automat, privilegiul de a fi mai inzestrat pentru arta decat cineva care se naste intr-o casa modesta, cu lut pe jos in loc de parchet ceruit. Cunosc pe cineva, am zis eu intr-un rand, care s-a nascut intr-o iesle si tine lumea, prin morala si prin credinta lui, de 2000 de ani... G. Calinescu, ca sa iau un exemplu mai aproape de noi, este fiul unei taranci din Oltenia, "pripasita" - cum ii place D-lui Al. George sa zica - in Bucuresti, ca servitoare. Aceasta origine umila nu l-a impiedicat insa pe Gheorghe Visan (alias: G. Calinescu) sa fie ceea ce este in literatura romana: un mare critic, unul dintre cele mai spectaculoase personalitati ale lumii romanesti, din toate timpurile. Nici Tudor Arghezi nu vine din aristocratia romaneasca si aceasta fatalitate nu l-a impiedicat sa scrie Cuvinte potrivite si Flori de mucegai ... Opresc exemplele aici, cu sentimentul ca, oricate dovezi as aduce, n-as putea sa modific intr-un fel oarecare idiosincroziile, resentimentele, in fine, convingerile anti-rurale ale D-lui Al. George... L-as fi lasat sa traiasca, in continuare cu ele si sa-si sporeasca gloria intelectuala daca nu mi-ar fi cazut in maini zilele acestea revista Litere (oct.2006) care apare la Gaiesti. Aici Dl. Al. George publica un articol (O revenire) in care ne mai comunica o data opiniile sale, cat se poate de negative, despre Marin Preda, simbol, dupa el, al conservatoarei, amoralei, inapoiatei lumi taranesti. Nu este, repet, prima oara cand ii contesta autorului Morometilor talentul si morala si, probabil, n-o sa fie nici ultima data. Este, in definitiv, dreptul lui sa aiba o parere rea despre un autor si sa se logodeasca pana la sfarsitul istoriei cu o fantasma... Ce este greu de acceptat, intr-o democratie a culturii si intr-o civilizatie a culturii, este ura patologica a D-lui Al. George impotriva unui mare prozator numai pentru faptul ca vine din lumea taraneasca. Si, daca vine, trebuie sa fie in chip fatal "incult, manevrabil" si pus pe capatuiala... Cam acestea sunt, si in articolul recent, argumentele estetice ale D-lui Al. George. Tine de la inceput sa precizeze ca, pentru el, "Preda e un scriitor mai mult important decat valoros" (cum poate fi cineva important in literatura fara a fi valoros?). Trecem, sa nu insistam. Citim mai departe in discursul D-lui Al. George despre debutul lui Preda (Intalnirea din pamanturi, 1948): "Preda era un biet pui de taran, ejectat de mediul sau natal, nu tipul bursierului supradotat sau macar volitiv"... Aici ma opresc. Ca Preda era fiul unui taran este sigur. Poate fi aceasta descendenta, ma intreb, o calamitate, o umilinta pe veci, o infirmitate fatala pentru literatura? Asa se pare sau, mai bine zis, asa gandeste, in anul de gratie 2006, Dl. Al. George, critic si prozator roman...
De la omul Preda ("bietul pui de taran"), criticul acesta care crede ca talentul adevarat se naste nu unde se intampla sa se nasca (intr-un sat prapadit sau in mahalaua unui mare oras), ci, musai, intr-o urbe (daca se poate numai la Bucuresti), criticul acesta cu idei fixe (si, ramana vorba intre noi, cat se poate de primitive) zic, trece la opera lui Preda si se arata nemultumit de faptul ca Tudor Calarasu (tatal lui Marin Preda si prototipul lui Ilie Moromete) a facut armata la "calarasi" si nu la vanatori de munte ("arma de elita") sau la artilerie. Ma opresc din nou: ce are a face prozatorul Marin Preda cu faptul ca tatal sau, Tudor Calarasu, facuse armata la "calarasi" si, mai ales, ce relatie poate avea aceasta discutie aberanta cu opera literara a lui Marin Preda? Are, ne spune Dl. George, are pentru ca "la calarasi" erau indrumati "recrutii mai pripasiti", nu "cei foarte zdraveni" care, nu-i asa?, erau promovati la armele de elita... In logica D-lui Al. George, acest amanunt explica originea umila a lui Marin Preda si situatia dezastroasa a prozei sale. Alta ar fi fost, nu-i asa?, situatia lui in lume si alta ar fi fost, probabil, calitatea operei lui Preda daca tatal sau ar fi facut armata, nu la "calarasi" printre recrutii pricajiti, ci la o arma de lux... Vine vorba, apoi, mai direct de personajul romanului Morometii, Ilie Moromete. Ei, bine, nici aici lucrurile nu sunt cum trebuie. Personajul si autorul (Marin Preda) isi permit sa-l denigreze, observa ingrijorat Dl. Al. George, "pe cinstitul si vrednicul Balosu, diabolizat si prin nume", reprezentant al capitalismului in Silistea Gumesti. In schimb, zice dl. George, "in schimb, retrogradul, puturosul si necinstitul Moromete este prezentat cu simpatie"... Eroare grava, culpa morala si estetica de neacceptat, crede Dl. Al. George, suparat pe taranul roman, suparat fara scapare pe lumea satului, hotarat sa-i elimine din literatura romana pe toti cei care au avut, ca Marin Preda, imprudenta si indelicatetea sa se nasca "la tara", ceea ce in mentalitatea lui, sa ma scuze, tafnos mahalageasca si profund aberanta intelectualiceste, reprezinta sursa raului universal. Tare dialectica D-lui Al. George!