"Conform proiectului de lege a pensiilor obligatorii administrate privat, cei care nu-si exprima optiunea pentru o societate anume in termen de
"Conform proiectului de lege a pensiilor obligatorii administrate privat, cei care nu-si exprima optiunea pentru o societate anume in termen de trei luni de la data intrarii in vigoare a legii vor fi alocati obligatoriu unei societati", a declarat, pentru Adevarul, Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). El spune ca, deocamdata, criteriile dupa care vor fi distribuiti cotizantii intre diferitele companii autorizate sa functioneze pe piata pensiilor private nu au fost stabilite. Insa termenul previzionat pentru aceasta operatiune este de o luna.
Suma maxima care poate constitui cotizatia la un fond de pensii privat este de 15% din veniturile asiguratului. Acesta poate primi pensie dupa o perioada de participare la sistem de cel putin 90 de luni si numai dupa varsta de 60 de ani, explica Ion Giurescu, vicepresedintele CSSPP. In plus, fondurile acumulate trebuie sa fie cel putin egale cu suma necesara obtinerii pensiei facultative minime.
Pot opta pentru un fond de pensii facultative angajatii, inclusiv functionarii publici sau persoanele fizice autorizate. Contributiile la un fond de pensii facultative vor fi retinute si virate de catre angajator sau, dupa caz, de catre persoana beneficiara, odata cu contributiile de asigurari sociale obligatorii.
Pentru persoanele de pana in 45 de ani, care sunt deja asigurate si contribuie la sistemul public, contributia la un fond de pensii privat este facultativa.
Batalie crancena pentru clienti
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Anamaria Prodan, o nouă bătălie câștigată în instanță. Reacție după verdictul...
Sursa: kudika.ro