AS Roma ar mai vrea trei jucatori romani, a anuntat ieri agentia Calciomercato, care citeaza cotidianul "Corrriere dello Sport". Publicatia italiana a scris ca diriguitorii clubului roman, la care joaca Cristi Chivu, i-au solicitat impresarului Victor Becali sa le acorde prioritate la transferul unor tineri jucatori romani, printre cei vizati fiind Razvan Rat, Ciprian Marica (ambii de la Sahtar Donetk) si Radu Stefan (de la Dinamo). Pe de alta parte, publicatia Romanista scrie ca Victor Becali s-a intalnit cu directorul sportiv al Romei, Daniele Prade, pentru a discuta despre situatia contractuala a lui Cristian Chivu. "Vineri, Prade s-a intalnit intamplator, la Trigoria, cu impresarul Victor Becali, stabilindu-si o alta intalnire pentru duminica, dar de fapt cei doi s-au intalnit sambata seara, cand Chivu a fost la botezul fiului lui Pietro Chiodi, bun prieten al sau, dar si al fratilor Becali", scrie Romanista. Publicatia citata mentioneaza ca la aceasta intalnire s-au pus bazele noului contract al lui Chivu (actualul expira in 30 iunie 2008), insa discutiile mai ample nu vor avea loc mai devreme de luna ianuarie. "Roma a stabilit sa nu aduca in discutie chestiuni contractuale cu niciun jucator si nici cu antrenorul, pentru a evita orice irosire de energie. Apoi, campionatul este lung si mai este timp sa se discute despre prelungirea contractelor unor profesionisti pe care intentioneaza sa-i tina in lot (pe lista se mai afla Mancini, Mexes si Ferrari). In mod sigur, Roma are intentia sa-l tina pe Chivu pe viata", scrie Romanista. (B.G.)