Nu am nimic impotriva "gay-lor". Folosesc formula englezeasca pentru ca mi se pare ca suna mai snob, atunci cand e vorba de preferintele sexuale ale unora. Nu-mi sunt insa deloc simpatici travestitii. Ma cam apuca greata cand vad cogeamite barbati in
Nu am nimic impotriva "gay-lor". Folosesc formula englezeasca pentru ca mi se pare ca suna mai snob, atunci cand e vorba de preferintele sexuale ale unora. Nu-mi sunt insa deloc simpatici travestitii. Ma cam apuca greata cand vad cogeamite barbati in fuste mini, fardati peste masura, cu peruci oribile si facand gesturi obscene, cum am vizionat la paradele gay&lesby, transmise fragmentar si la televiziune. Si totusi comedia britanica Kinky boots (as traduce prin "cizme aiurite") a avut darul sa ma amuze din plin, desi unul din personajele principale e un negru travestit. Il cheama Chivetel Ejiofor si provine dintr-o familie de emigranti nigerieni. Tatal lui era medic si a murit intr-un accident, iar mama era farmacista. S-a manifestat ca actor inca din scoala si a urmat prestigioasa "Academy of Music and Dramatic Art" fiind in prezent angajat a nu mai putin faimosului "Royal National Theatre" si posesorul a unei bogate panoplii de premii. Imbracat barbateste l-am putut vedea alaturi de Norman Freeman in "Amistad", a aparut in impresionantul "Vorbeste cu ea", ca si in recentul "Children of Men", tradus la noi in "Copilul tatalui". Nu stiu daca e gay si nici nu ma intereseaza, dar felul cum o interpreteaza pe Lola (aluzie la "Ingerul albastru" al Marlenei Dietrich), o cantareata sexy dintr-un cabaret din Soho, cu dansatori travestiti, nu este intrecut decat poate de performanta lui Dustin Hoffman din Tootsie. Numai ca Hoffman se deghizase intr-o domnisoara batrana, cuminte si timida, in timp ce Lola este tocmai contrariul. Cantecele ei, interpretate excelent, o descriu ca pe o persoana agresiva, daca nu chiar perversa.
Care este povestea din Kynki boots? Fabrica Price, din Northhampton, cu o veche traditie si mostenita din tata in fiu, produce pantofi barbatesti care tineau o viata. Dar ea a devenit demodata. Negustorii si clientii acestora prefera o incaltaminte mai putin durabila si mai ieftina, adusa din tari exotice, unde mana de lucru este necostisitoare. In aceasta situatie neplacuta pentru batrana fabrica, Price senior pleaca pe lumea cealalta si Charlie, juniorul, care nu e deloc pasionat de productia pantofilor, se vede obligat sa preia conducerea unei intrprinderi falimentare. Ca prima masura trebuie sa concedieze un numar insemnat de lucratori, oameni in preajma carora a copilarit. Solutia rezolvarii acestei situatii dificile i-o da logodnica sa, interesata sa se intoarca pe cat posibil mai curand la Londra. Ea ii propune sa vanda fabrica. Lui Charlie ii vine greu sa se desparta de intreprinderea inaintasilor lui si, mai ales, sa lase pe drumuri atatia muncitori. Salvarea vine de la tinuta Lolei, pe care o vede intamplator, cantand intr-un cabaret londonez. Va fabrica flamboaiante cizme muschetar, cu toc foarte inalt, pentru travestiti. Operatia nu e usoara, dar e sprijinit de asa zisul "Lola", care vine la fabrica in calitate de consilier insa imbracat conform sexului sau adevarat. Il ajuta si o fosta salariata, concediata, intre Charlie si ea legandu-se si un sentiment nemarturisit de dragoste. La inceput, lucratorii sunt refractari la ideile inovatoare ale juniorului. Dar ideea unei prezentari de moda la Milano ii insufleteste. Cizmele, atat de complicat de fabricat, vor trebui sa fie prezentate de Lola si echipa ei. Un conflict cu lucratorii suprasolicitati si cu Lola, care vine imbracata femeieste intr-un restaurant din ultra conservatorul Northhampton, pare sa dea totul peste cap. Charlie ajunge sa-si prezinte el insusi ciudatele cizme, pe sofisticata estrada de la Milano. E mai mult decat caraghios si starneste rasul spectatorilor. Insa, pana la urma, catastrofa este evitata pentru ca, in ultimul moment, Lola apare si impreuna cu travestitii ei prezinta un show trasnet. Fabrica va cunoaste o relansare spectaculoasa.
Povestea este amuzanta si daca v-am dezvaluit-o nu conteaza, pentru ca important nu este subiectul ci prestatia actorilor, comicul situatiilor, frumusetea muzicii asigurata de Adrian Jolerston, si toate la un loc va jur ca merita vazute si auzite.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.