Tranzactiile efectuate cu actiuni emise de Petrom, dar si investitorii care si-au marcat profiturile obtinute pe SIF in ultimele zile, au ridicat lichiditatea bursiera din sedinta de ieri la peste 70 de milioane de lei. In acelasi timp, indicii BET s

Tranzactiile efectuate cu actiuni emise de Petrom, dar si investitorii care si-au marcat profiturile obtinute pe SIF in ultimele zile, au ridicat lichiditatea bursiera din sedinta de ieri la peste 70 de milioane de lei. In acelasi timp, indicii BET si BET-C au inchis sedinta cu usoare aprecieri fata de inchiderea de vineri, in timp ce indicele BET-FI, al societatilor de investitii financiare, a avut o scadere de 1,96% fata de vineri.
Cea mai tranzactionata companie a fost Petrom, care a avut rulaje in valoare totala de 16,84 milioane de lei, echivalentul a 23,3% din schimburile totale din piata, de 72,15 milioane de lei. Au fost tranzactionate 28,034 milioane de actiuni, iar la inchidere pretul unei actiuni s-a plasat la acelasi nivel de vineri, de 0,6 lei pe unitate.
"Rulajele de la Petrom indica prezenta unui investitor mai mare care s-a aratat interesat de companie, si a gasit foarte usor un vanzator in piata. Totusi, pentru Petrom, care s-a aratat a fi foarte stabila in ultimul timp, nu ma astept la oscilatii prea mari pana la afisarea rezultatelor financiare trimestriale", a declarat Iulian Panait, presedintele societatii de intermediere, KTD Invest. Pe piata Deal a Bursei de Valori au fost transferate, ieri, 17,43 milioane de actiuni, in valoare totala de 10,46 milioane de lei. Actiunile au fost vandute in cadrul a trei tranzactii, la un pret de 0,6 lei pe actiune.

Marcari de profit pe SIF

Societatile de investitii financiare au pierdut ieri aproape 2%, iar nivelul total al tranzactiilor s-a ridicat la 23,49 milioane de lei, acoperind 32,55% din schimburile din piata. "Pe sectorul SIF au fost marcari de profituri ale investitorilor pe termen scurt, iar acest lucru a dus la deprecierea indicelui BET-FI. In acest moment, societatile financiare sunt in scadere si doar piata va decide cat va mai tine aceasta corectie", a mai precizat Panait. Cea mai mare scadere a avut-o SIF Oltenia, care saptamana trecuta a avut cea mai buna evolutie din sectorul pe care il reprezinta.
Valoarea tranzactiilor a fost de 9,42 milioane de lei, iar la inchiderea sedintei actiunile se plasau in scadere cu 2,7%. Tot o scadere de peste 2% au avut si actiunile SIF Muntenia, care la un rulaj de 2,72 milioane de lei, au avut o depreciere de 2,26%. Pe o lichiditate ridicata, de 7,74 milioane de lei, investitorii pe SIF Moldova au avut ieri o pierdere de 1,67%. La inchidere, pretul unei actiuni era de 2,94 lei.

Crestere neasteptata pe banci

Titlurile bancare au sfidat tendinta de scadere din piata si au reusit sa inchida sedinta cu cresteri de peste 1%. BRD a avut o crestere de 1,59%, pretul unei actiuni ajungand la 19,2 lei. Rulajele s-au ridicat la 3,46 milioane de lei.
Si titlurile Bancii Transilvania au avut o evolutie neasteptata, inregistrand o crestere de 1,85% la un volum al tranzactiilor in valoare de 4,44 milioane de lei. "Evolutia titlurilor bancare a fost surprinzatoare, mai ales ca toata piata mergea in scadere. BRD a reusit sa mai recupereze din pierderile din sedintele urmatoare, insa nu se stie daca va fi sustinuta aceasta crestere si in sedintele urmatoare", a mentionat Iulian Panait.
Si investitorii de pe Transelectrica au decis sa isi marcheze profiturile, astfel ca, la inchiderea sedintei, cotatia companiei avea o depreciere de 2,65%.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.