"
Fostul presedinte al AVAS, Razvan Orasanu, a anuntat ieri ca Sebastian Bodu a folosit "tonalitati mult prea inalte" in discutia pe care a purtat-o la sfarsitul saptamanii trecute pe tema documentelor pe care le-ar fi sustras din sediul AVAS.
"Convorbirea a fost o amestecatura de consideratii. Pot sa spun chiar un melanj, din care nu am inteles foarte multe", a declarat, pentru Mediafax, Orasanu, sustinand ca presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) a facut unele aprecieri la adresa lui. "Nu a facut vreo afirmatie in mod obiectiv, mai degraba a tipat", a sustinut Orasanu precizand ca Bodu l-a contactat in calitate de presedinte al Consiliului de Supraveghere al AVAS.
Revenind asupra declaratiilor facute duminica, Orasanu a spus ca, in noaptea de joi spre vineri, nu a sustras documente din institutie, ci a facut niste copii pe care doreste sa le pastreze pentru ca este un om precaut fata de eventuale atacuri.
"Sunt tipul de documente pe care orice om le poate cere de la AVAS. Circa 98 la suta sunt documente fotocopiate, care se refera exclusiv la actele semnate de mine, nu in perioada Musetescu sau Zbarcea (Ovidiu Musetescu si Gabriel Zbarcea, doi dintre fostii presedinti ai AVAS - n.r.), ci in mandatul meu", a declarat Orasanu.
Presa centrala a relatat, sambata, ca Orasanu ar fi scos din sediul institutiei zeci de mii de pagini de documente, pe care le-ar fi dus intr-o locuinta din apropierea sediului institutiei.
Tot atunci, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie anunta ca procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria sectorului 1 s-au autosesizat, demarand verificarile impreuna cu ofiterii de la Sectia 2 de Politie din punct de vedere al savarsirii infractiunii privind sustragerea sau distrugerea de inscrisuri. Dupa efectuarea acestora, sustine Ministerul Public, urmeaza sa se stabileasca natura documentelor sustrase, persoanele implicate, precum si imprejurarile in care s-a produs fapta.
Premierul Calin Popescu Tariceanu l-a anuntat pe Orasanu, miercuri, 25 octombrie, ca-l va inlocui de la conducerea AVAS.
In ziua urmatoare, primul-ministru a semnat decizia de eliberare a lui Orasanu din functia de presedinte al institutiei, precum si decizia prin care fostul ministru al Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, a preluat conducerea AVAS. Cele doua decizii au intrat in vigoare vineri, odata cu publicarea in Monitorul Oficial.
Presedintele ANAF: "Raspuns incoerent"
Contactat telefonic, Sebastian Bodu a confirmat discutia cu fostul presedinte al AVAS, Razvan Orasanu, dar a spus ca nu a tipat, ci doar s-a informat, in calitatea sa de presedinte al Consiliului de Supraveghere al AVAS, cu privire la o actiune pe care o considera ilegala. "N-am tipat. Imi pare rau daca domnul Orasanu, de o anumita varsta, a interpretat discutia ca fiind intre parinte si copil. Este atitudinea unui presedinte al Consiliului de Supraveghere si Indrumare catre presedintele executiv de a se informa asupra unei actiuni pe care eu o consider ilegala", a declarat ieri Sebastian Bodu.
In ceea ce priveste acuzele aduse de Orasanu, Bodu a spus ca AVAS are un anumit grad de securitate, la fel ca ANAF. "Chiar daca documentele sunt semnate de reprezentantul legal, nu pot fi scoase din institutii. Trebuie ca organele de cercetare penala sa stabileasca ce documente au fost scoase din AVAS", a explicat Bodu. El a sustinut ca, la intrebarea sa "de ce a fotocopiat documentele", Orasanu a raspuns incoerent ca "si-a facut curatenie in rafturi".
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Anamaria Prodan, o nouă bătălie câștigată în instanță. Reacție după verdictul...
Sursa: kudika.ro