Sunt unul din cei care s-au convins de adevarul spuselor lui J.L. Borges; anume ca e mai greu sa fii un bun cititor decat un bun scriitor. Si mai am convingerea ca aceasta se poate aplica nu numai in ce priveste lectura cartilor, dar mai ales cea a z
Sunt unul din cei care s-au convins de adevarul spuselor lui J.L. Borges; anume ca e mai greu sa fii un bun cititor decat un bun scriitor. Si mai am convingerea ca aceasta se poate aplica nu numai in ce priveste lectura cartilor, dar mai ales cea a ziarelor. De cand fel de fel de "filosofi" imberbi ai jurnalisticii, sindicalizati in diverse organizatii "civice" s-au apucat sa dea lectii de moralitate si sa ne spuna cum si ce avem voie sa scriem, am inceput sa fiu mai atent. si cum sunt un biet provincial ratat, m-am oprit, mai ales asupra jurnalelor nationale care folosesc corespondenti locali, fie ca ei isi semneaza sau nu materialele, dupa cum suna indicatiile sefilor de la Bucuresti. Trec peste faptul ca majoritatea corespondentilor, si nu numai, din orasele mari s-au transformat in ceea ce am putea numi "o foarte eficienta cooperativa", care "munceste" asiduu ca nu cumva vreun coleg "cooperator" sa nu piarda vreo stire, fapt pentru care ar putea fi penalizat de conducerea centrala. Acest fapt devine important doar atunci cand cineva (si cand spun "cineva", asta poate sa insemne orice individ din afara presei, care poate strecura unui jurnalist o informatie pe care o doreste a fi preluata de mai multe ziare pentru a compromite pe altcineva. Sau ca aceasta stire sa ajunga pe mai multe cai la urechile cuiva care va fi influentat sa ia o decizie in urma careia "subiectul" delatiunii va avea de suferit) ajunge sa ia decizii in urma unor astfel de "materiale" aparute cu o anume periodicitate, de obicei nesemnate, in unele din ziarele noastre. De cateva saptamani am sesizat, strecurate in paginile unui saptamanal in care materialele de presa sunt de obicei la limita dintre "zvon zdrobitor" si informatie verificata, atacuri voit compromitatoare asupra sefului Brigazii de Crima Organizata din Cluj. De la o saptamana la alta am citit o lista abulica si in mare parte ireala de Mercedesuri, terenuri si case, aflate, dupa cate se scria, in proprietatea acestuia. Tipice unor delatiuni de tip securist, textele nu faceau referire la faptul, adevarat, ca omul in cauza are o familie indeajuns de instarita care nu-l pune in pericolul de a fi tentat sa ia spaga, fapt care, cred, ar fi idealul pentru orice astfel de sef din randurile politistilor, si nu numai. Oricum, din cate se stie, averea acestei familii a fost luata la puricat de mai multe ori, chiar inainte ca politistul cu pricina sa fie numit in fruntea acestei sectii; iar rezultatele structurii sus-mentionate sunt, pentru orice jurnalist cu ochii deschisi, impresionante. Care este, insa, planul celor care arunca pe piata informatii false de acest gen? E simplu: chiar daca totul este fals, acestia stiu ca orice rand scris in presa inseamna inceputul unei anchete. Si chiar daca aceasta ancheta pune in evidenta nevinovatia subiectului ramane, oricum suspiciunea. Iar la a doua si a treia ancheta, orice sef incepe sa puna in discutie imaginea propriei institutii, in raport cu materialele negative care au aparut, in unitatea de timp, in presa. Mai ales cand un astfel de ofiter tanar - spre disperarea celor care atat in Procuratura cat si in Politie au trebuit sa paraseasca posturi importante fiind incompatibili cu prinderea infractorilor - se incapataneaza sa nu repete practicile de pana mai ieri ale militienilor. Ca traitor in Cluj pot sa-mi imaginez disperarea, pe de o parte a celor mentionati mai sus, iar pe de alta a diverselor cercuri de crima organizata care mai activeaza inca in Transilvania. Dar ca ziaristii sa poata fi manipulati cu atata usurinta, iar responsabilitatea celor care, in ultima instanta, publica aceste informatii fara o minima verificare in orasul din care sunt primite, mi se pare o neglijenta mult prea mare. Pentru ca aceasta face posibile confuzii si poate genera judecati pripite. Or viata, cariera sau familia oricui nu sunt lucruri care sa fie tratate cu atata superficialitate. Si din asta nu are de castigat nici societatea, nici omul, in sine. Doar cei care vor sa manipuleze, de obicei pentru a proteja ultimii exponenti ai unor mentalitati de care greu, incet, societatea romaneasca pare sa se desprinda.
Iar daca lucrurile acestea se pot intampla asa, si acest gen de delatiuni isi vor fi atins, din pacate, scopul pentru care au si fost lansate, acela de a compromite oameni incomozi, fara ca nimeni sa catadicseasca sa verifice daca lucrurile stau chiar asa, atunci degeaba cerem oamenilor sa aiba incredere in institutiile statului. Fiindca va plana deasupra acestora ideea ca orice om poate fi compromis, mai ales daca acesta va avea curajul sa faca ceea ce ii cere serviciul. Dar mai ales daca acel om le incurca socotelile. Iar noi, jurnalistii vom fi partasi la toate aceste acte reprobabile, de cele mai multe ori fara a le putea deslusi in profunzimea, dar si in "inunecimea" lor.
Despre autor:
