Ce face un scriitor bucurestean dimineata devreme intr-o piateta din Venetia la sfarsit de octombrie? Citeste ziare frantuzesti, si anume nu subiecte pariziene sau italiene. Nici macar romanesti, absente. Multe pagini sunt ocupate cu comemorarea a 50 de ani de la revolutia de la Budapesta. Asta citeste. Sa fie in amestecatura de pasaport, subiecte jurnalistice, orase turistice, spiritul european care iata, ca vrem ca nu vrem, se infiripa incet dar sigur?!... Fara eroismul sinucigas din octombrie-noiembrie 1956, de la Budapesta, nu se intampla mai nimic din tot ce a urmat. A fost un semnal extrem de puternic. Si chiar daca a mai durat 35 de ani pana sa fie scoase din fatade insemnele regimului comunist, secera&ciocanul, stemele, drapelele rosii, multe au inceput acolo, in acea toamna sangeroasa. O jumatate de secol este de atunci. Mass-media romanesti nu s-au inghesuit sa trateze subiectul la amploarea care merita. Pentru ca in general nu suntem prea interesati de altceva decat sa ne masuram buricul, si preferam sa ne incruntam unii la altii prin mahalaua noastra. Sa recunoastem si ca reticentele fata de unguri sunt inca prezente. Sa recunoastem eroismul budapestanilor din '56. Ne-ar fi placut postfacum sa facem noi tambalaul cu pricina. Ca tot ne place sa trecem in imnuri un neam de eroi. Presa a preferat sa cam ignore subiectul. Parem destul de amnezici la comunism. Asta dintr-o cauza de bun simt. In Romania comunismul este inca prezent ca un fenomen rezidual. Preferam sa trecem sub tacere scheletul din dulap. Va mai trece inca o generatie dupa admiterea in UE, cand desprovincializati ne vom relaxa, si o sa putem conversa macar intre noi despre acest subiect. Occidentul care nu are complexe, cel putin la acest capitol, recunoaste sacrificiul de atunci si pune accentul care trebuie. Kremlinul a inteles in '56 ca pana sa ajunga pe Atlantic cu exportul de revolutie bolsevica, dusa de diviziile sale pe senile, trebuie sa mai astepte pana cand Estul Europei va fi pacificat, resemnat, masrutizat. La Budapesta in '56 a inteles Kremlinul ca mai e mult pana departe. Ca Estul Europei viseaza la libertate. Si chiar daca occidentalii i-au lasat singuri pe insurgentii budapestani, mesajul a ajuns exact cum trebuie. Hrusciov a trimis tancurile ca sa tina lucrurile in loc. Dar a obtinut doar o amanare. Adevaratul deznodamant al revolutiei maghiare s-a consumat in toamna/iarna 1989/90 si nu la 4 noiembrie 1956.
Daca e sa asemuim cu ceva revolutiile din decembrie '89, cel putin pe cea din Romania, trebuie sa ne uitam spre Budapesta. Si aici populatia civila, insurgentii, s-au confruntat cu violenta armata. Si aici si acolo au fost victime. Simbolurile cam aceleasi. Steagul gaurit a fost folosit prima data in '56 la Budapesta. Diferentele sunt si ele notabile. La Bucuresti, totul s-a terminat cu caderea regimului. La Budapesta nu, a reusit sa supravietuiasca. Moscova avea inca resurse. Credea inca in mitul revolutiei mondiale, in rolul de gropar jucat de proletariat in raport cu burghezia, credea in cauza comunismului invingator si in putrefactia capitalismului. De basmul asta erau convinsi din pacate si destui occidentali. Ei duceau timizi un razboi de ariergarda impotriva URSS, sperand sa se salveze printr-un miracol. Anul '56, din Ungaria si Polonia, i-a trezit la ratiune. Infailibiul Kremlin putea fi sfidat cu mainile goale. Salvarea occidentului venea de la deznadajduiti esteuropeni si de la sacrificiul lor. Cand criza se va repeta in 1989 occidentalii, despartiti de zidul de la Berlin de a doua Europa, erau pregatiti sa vada adevarul. Regimurile comuniste - viitorul luminos al omenirii - agonizau.
Au existat si alte diferente. Rakosi si Gero au fost inlocuiti de Kadar. La Bucuresti Ceausescu a fost inlocuit de Iliescu, care a dezavuat cam in termenii lui Imre Nagy, trecutul stalinist. Procesul revolutionar deschis odata cu zborul elicopterului de pe cladirea CC al PCR, a dus la prabusirea sistemului monopartid, bazat pe supraveghere politieneasca, cenzura si propaganda. A dus la deschiderea societatii. A durat mult, dar bresa facuta in decembrie '89 de populatia marilor orase care s-a revoltat nu a mai putut inchisa. Armata, minerii, FSN-ul au renuntat de nevoie, rand pe rand, sa se intoarca la vechiul regim. Alta diferenta: la Budapesta au tras tancurile armatei de ocupatie. La Bucuresti, Timisoara, Cluj, au fost tancurile bravei armate romane, care de atata agricultura si tiribau (munca pe santiere de constructii), nu mai stia unde e inamicul. Asta dupa ce retragerea armatei sovietice in 1958, si dupa plecarea consilierilor sovietici, a facut ca "romanii sa fie ocupati de romani", dupa o vorba reusita a lui Paul Goma.
Prabusirea blocului sovietic incepe odata cu moartea lui Stalin la 5 martie 1953, cand tot desenul imaginat de tiran este pus in chestiune. Revolta muncitorilor din Berlin, august 1953, anul 1956, primavara de la Praga, grevele din Polonia, 1971, 1976, 1980, 1988, cu extraordinarul sindicat liber Solidarnosc, condus de Walesa, disidentii, Saharov, Soljenitin, Havel, Kuron, Micnick au fost pietrele kilometrice ale unui lung traseu al jertfei. Budapesta 56 nu poate fi uitata.