A.B., reporter al
Realitatii Ilustrate,
scria la 19 octombrie
1933 despre manevrele Armatei Romane,
la care participase alaturi de fotoreporterul aceleiasi reviste.

In zadar, de dimineata pana seara, insotiti de maiorul Petrescu, comandantul plutonului de reprezentanti ai presei la manevre, colindam peste dealuri si vai, fiindca nu vedem aproape nimic. In adevar, manevrele regale de anul acesta au fost o reconstituire perfecta a rasboiului modern, care, desfasurandu-se in special noaptea, iar ziua toate elementele sale fiind camuflate, trebuia uneori sa alergam ceasuri intregi pana sa descoperim un tun.

NOAPTEa€¦ Marile operatiuni, marile desfasurari de trupe si simularea bombardamentelor de orase au avut loc noaptea. Toate marsurile, dintre care unele foarte grele, de cate 30 de kilometri si mai bine, sa€™au facut in timpul noptii, exact asa cum se transporta trupele in timpul rasboiului. Rasboiul modern nu cunoaste decat marsul de noapte. Daca trupele sa€™ar fi transportat ziua, ele ar fi imediat reperate pe sosele de catre avioanele inamice, care le-ar bombarda. In timpul zilei, am vazut la manevre ca trupele nu se misca decat camuflate. Din aceasta cauza, miscarile lor sunt foarte incete, penibile. Caii, soldatii sau tunurile merg pe la marginea padurilor, pe sub pomi, parasind soselele si trebuind sa inainteze pe terenuri foarte accidentate si urmarind toate sinuozitatile lizierei padurilor. Daca privesti de departe sau din aeroplan (sau numai de pe inaltimea vreunei coline, asa cum am putut observa noi), pe intregul camp al manevrei in timpul zilei nu se vede nici un tun, nici un soldat si nici un cal. Din cand in cand se aud bubuituri, dar tunurile sunt ascunse in boschete si acoperite cu frunzis, ca sa nu fie vazute din avion.

Citeste si:

CAPRICII. Dorind sa fotografiem o baterie in actiune - capriciile reporterului nostru fotograf Berman sunt pentru toata lumea ordine - , a trebuit sa pandim cu binoclurile in toate directiunile un sfert de ora, pana ce-am descoperit o mica coloana de fum, care, aparand simultana cu o bubuitura, ne-a aratat ca acolo, departe, peste un deal, se afla o baterie. Ne suim repede in automobile si gonim pe sosea si peste campuri, spre bateria-fantoma. Dupa o jumatate de ora coboram si cautam inca mult timp prin boschete si prin padure, pana ce un coleg se impiedica de un picior de soldat, care iese dintra€™un tufis. Intreaga baterie de artilerie este riguros invizibila.

De bucurie ca€™am descoperit-o, se trage in cinstea noastra - credem noi - o salva de foc, pentru a fi inregistrata pe placa fotografica. In realitate, artileristii isi vad linistiti de bombardamentul lor... Numai cand sunt atacuri, adica numai in momentul cand un lant de tragatori pornesc la asalt, putem vedea si noi, departe, soldatii iesiti din ascunzisurile lor si alergand pe camp mici ca niste furnici negre. Cai foarte putini. Ei sunt bine camuflati si au fost lasati in urma pri-melor linii. Cu toata sfortarea
de-a reda manevrelor aspectul unui rasboi veritabil, totus, asistam uneori la scene foarte amuzante, care, fireste, la un rasboi na€™ar fi posibile.

EPISOD. Iata, de pilda, o retragere: soldatii si ofiterii se retrag cu o seriozitate care te face un moment sa te crezi in adevar in timpul unui rasboi. Modul febril cum sunt purtate mitralierele, insas dezordinea aparenta contribuie la desavarsirea acestei iluzii. Deodata insa un colonel apare calare si lamureste situatia: «Cine a dat ordin de retragere? Noi suntem tari pe pozitie!». Si toata lumea se opreste si-si reia locurile pe pozitia atat de solida, soldatii fiind acum lamuriti ca inamicul e inca departe si slab. Evident ca acestea sunt episoade izolate si firesti in cadrul unor operatiuni atat de vaste. Nu exista manevre la care scenele amuzante, in felul celei de mai sus, sa nu se produca, cauzate prin insusi faptul ca inamicul e fictiv si ca ades o baterie de artilerie de pilda e insemnata printra€™un simplu tun, iar transeele inamice, cu o linie imaginara.