Scrisoare din razboi Locotenentul G. Beizadea catre prietenul sau Iancu Dihorascu
""Ce-ti pasa! Stai la Bucuresti, la cald, si-ti numeri cu satisfactie randurile de haine din dulap, rasucindu-ti mustata - pe cand noi ne batem pentru patrie, inecati de fum si manjiti de sange bulgaresc. (...) Inteleg razboiul si-l admit, e o necesitate absoluta; prin el se afirma un popor, el inlesneste progresul si intareste tarile; neamul care-i lipsit de vitejie, de acest idealism ce-i particularitatea ostasimii, e-un neam decazut si aproape de intoarcere la barbarie. Daca-ti aduci aminte, eu am fost de la inceput pentru un razboi si am intrat intr-insul cu hotarare si cu spirit de sacrificiu admirabil. Ceea ce nu inteleg este sa ne batem noi, noi intelectualii acestei forte care fara noi n-ar insemna nimic, mintile si sufletele scumpei noastre patrii, oamenii de familie veche ca noi, destinati de natura sa continue Floarea neamului. Ce s-ar face tara daca si-ar pierde boierii ei, e grozav cand ma gandesc. Da, noi, sa intram in foc noi, acesti cativa, cand avem o suta de mii de oameni, fara raspunderi sociale, ca sa se lupte si sa moara! (...) Te sarut, si de-oi scapa cu viata din crancenele lupte la care voi mai lua parte, ne vedem la «Capsa», unde, plin de decoratii, pieptul meu va straluci ca un bidon de petrol. Rupe scrisoarea asta, te rog. Gica Beizadea"".