La Bomba Atomica

In vara anului 1945 a fost deschis la Eforie un local purtand denumirea "La bomba atomica". Tot atunci, naistul Fanica Luca a inaugurat propriul sau local, "Capela Carmen", aflat in apropiere de ghiol. Intr-o alta carciuma, clientii puteau asculta un pianist care improviza cantand dupa articole de ziar. De la Cazinoul din Constanta a fost adusa la Eforie Sud o mini-ruleta, denumita "Bula". Deosebirea dintre o ruleta propriu-zisa si Bula consta in faptul ca prima avea 36 de numere, iar la cealalta se putea miza doar pe noua numere.
Statiunea Eforie Sud se numise mai intai Tekirghiol, apoi Movila, dupa numele a trei frati, antreprenori care o parcelasera si o sistematizasera intre cele doua razboaie mondiale. Apoi a primit numele de Carmen Sylva. In 1948, comunistii au rebotezat-o "Vasile Roaita" ca omagiu adus unui tanar si neinfricat utecist - i-am avut fotografia in manualul de istorie - care trasese sirena la Atelierele Grivita in februarie 1933, vestind astfel greva ceferistilor. Un deceniu mai tarziu, cand istoricii partidului unic s-au uitat mai atent peste documente, au descoperit ca Vasile Roaita fusese in realitate un agent de Siguranta infiltrat intre muncitori. Trasese sirena atunci cand fusese descoperit, in nadejdea ca va veni Politia sa-l scape. L-a omorat un glont ratacit. Asa incat poza i-a disparut din cartile de istorie, iar statiunea a fost rebotezata in Eforie Sud.
Mamakio
In 1948 au fost nationalizate hotelurile, vilele, casele de vacanta de pe litoral. Atunci un grup de tineri care frecventase Costinestiul (Mangiabunar) a descoperit ca alternativa catunul 2 Mai, facand din el o statiune ad-hoc. Cele doua Eforii au fost axate mai mult pe tratament, iar faimosul hotel "Bellona" din Eforie Nord a devenit "Marea Neagra". In anii '50 ai secolului trecut, regimul comunist si-a propus sa faca din Mamaia o statiune-emblema, nu in ultimul rand din ratiuni de propaganda.
Ca statiune, Mamaia exista din 1906, cand inca i se mai spunea Mamakioi. Pana in 1932 circula trenul pe bulevardul lung de sase km care azi poarta numele de Bulevardul Mamaiei si care se intitula V.I. Lenin pana in 1989. La sfarsitul anilor '50 au fost introduse troleibuze - initial de fabricatie ruseasca, ulterior autohtone - care legau centrul Constantei de Mamaia. Bulevardul V.I. Lenin incepea din Bulevardul Tomis, care s-a numit multa vreme Karl Marx, din dreptul unei cladiri de caramida aparenta pe al carei fronton sta scris cu litere in relief "Casa d'Italia". Lunga artera avea pe mijloc razoare de flori. Mergand inspre Mamaia, pe mana dreapta, dupa ce treceai de cateva cladiri interbelice impunatoare, se deschideau o serie de stradute care in capatul opus dadeau spre mare. In casele de aici inchiriau vara camere vilegiaturistii, inghesuindu-se in troleibuze, carand cu ei la Mamaia sacosele cu mancare, cearceafurile si betele pentru cort. Statia de troleibuz aflata la cateva sute de metri de Hotelul Parc se chema "Pescarie", intrucat in apropiere exista o cherhana.
Spre sfarsitul anilor '50 Ocarmuirea transformase cele peste o suta de cabine ale Hotelului Cazino, construit in 1934, in camere de locuit, pe langa cele existente deja, si renovase un alt hotel interbelic, Rex, rebotezat International. Ridicasera si comunistii un hotel, Albatros, iar in 1956 nu departe de International aparea hotelul Ialta, aromind stilistic a propaganda moscovita. Indata ce a sunat ceasul derusificarii, dupa plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman din aprilie 1964, Hotelul Ialta a devenit peste noapte Hotel Bucuresti. Pana in 1960, in afara de noile hoteluri mentionate nu se mai construiesc la Mamaia decat cinci hoteluri (Tomis, Central, Modern, Palas, Istria). In Mamaia locuiau foarte putini vilegiaturisti, zecile de mii de "sezonisti" stand cu chirie in casele din Constanta, de unde veneau si se intorceau cu troleibuzele, strabatand uneori zece kilometri la ducere si tot atatia la intoarcere.
Alamuri, neon, paiete, corp de balet, amestec de jazz si cha-cha
De la inceputul anilor '60, cand se termina de construit hotelurile Parc - mascota si simbol al statinuii - si Perla, inalte de peste zece etaje, proiectate de arhitecti formati in epoca interbelica, se bate tot mai multa moneda propagandistica pe Mamaia. Langa Hotelul Perla este amplasat Teatrul de vara, iar din 1963 se desfasoara pe estrada sa Festivalul de muzica usoara de la Mamaia. "Luna la Mamaia", "La revedere, litoral", "Pe litoral mi-a ramas inima" sunt cateva din refrenele epocii, lansate aici. Dispar solistii anilor '50, sau intra in umbra si apar altii noi. Orchestra, dirijata de Sile Dinicu, are tot atatia instrumentisti ca si aceea a Festivalului de la San Remo, pe care Televiziunea Romana incepe sa-l retransmita din 1964. Alamuri, neon, paiete, corp de balet, amestec de jazz si cha-cha... lasa o senzatie de dorinta de epatare. La fel barurile de zi din hotelurile Parc si Perla in care locuiesc turisti straini ademeniti de preturile ieftine si de reclama facuta Mamaiei, indeosebi in Germania Federala si in tarile scandinave.
Saracie poleita
Pentru o familie de romani, mai ales pentru una din provincie, o saptamana sau 12 zile petrecute la Mamaia in mijlocul anilor '60 - perioada de apogeu a statiunii - reprezenta ceva. Insa era o saracie poleita, evidenta in eternele fripturi de porc la gratar cu garnitura de cartofi prajiti servite in restaurante si in sticla de un litru de Murfatlar "cu corabioara" (pe eticheta) din frapiera. Plaja devine supraaglomerata, cu fiecare an troleibuzele aduc din Constanta tot mai multi "sezonisti". Unii asculta radioul intinsi pe nisip, altii joaca table, nu putine femei intind pasiente sau isi dau in carti pe cearceaf. Creste numarul hotelurilor, traseul troleibuzelor se extinde mereu, se lungesc cozile in fata dughenelor cu cornuri, lapte batut si sucuri. Pe la sfarsitul anilor '70 se imputineaza turistii straini de pe litoral, desi sejururile sunt mai ieftine decat costul unui bilet de avion Frankfurt - Bucuresti, motiv pentru care multi romani stabiliti in Occident prefera sa vina in vizita la rude platind o excursie la Mamaia (sau la Poiana Brasov) fara sa ajunga acolo.

---

Despre autor: