Securisti la demonstratie
De ceva vreme ma abordeaza, cand ies de la Biblioteca Academiei, un barbat potrivit de statura, tuns scurt si bine legat.
Duce cu el, ori de cate ori il intalnesc, o punga de plastic.
Se numeste Valentin Hurduc. Prin anii inceputului de Era Noua se bucura de atentia presei. Se scria despre el in ziare, aparea la televiziuni, la vremea respectiva Televiziuni insemnand o singura Televiziune, TVR, zisa si publica, in realitate a Puterii.
Inainte de 1989, Valentin Hurduc s-a angajat in cateva actiuni subversive pe care Securitatea le-a catalogat ca fiind indreptate impotriva oranduirii socialiste. Tipograf de meserie, a reusit sa alcatuiasca o tipografie particulara. Acolo, la domiciliu, a tiparit manifeste, ba chiar si o publicatie pe sub mana, Luneta. Manifestele si ziarele erau difuzate de el impreuna cu vreo cativa tovarasi.
Dupa 1990 am avut multe experiente nefericite cu asa-zisii revolutionari, mai intai, si cu asa-zisii luptatori anticeausisti, mai apoi. Asta ma face sa fiu destul de prudent cu Valentin Hurduc, asteptandu-ma dintr-o clipa intr-alta la vreo iesire din tatani cu iz de patologie. Treptat-treptat, imi dau seama ca m-am inselat. Omul are umor si, sub acest semn, cade de acord cu mine ca Securitatea putea fi trasa pe sfoara de un roman inteligent, stapan pe miscarile sale.
De ce n-a pus mana pe el Securitatea?
Pentru ca Securitatea se misca greoi, dupa proceduri birocratice infinit multiplicate, in care plimbatul hartoagelor juca un rol decisiv. El era insa original, inventiv si, mai ales, motivat in actiunile sale.
Cad de acord cu aceasta ipoteza si, daca as avea timp, as angaja cu el un dialog pe tema dificultatilor care stau in calea luptei antiteroriste duse de americani.
Productiile hollywoodiene, marcate de un vizibil efort propagandistic, infatiseaza agenti FBI care-si fac din urmarirea si prinderea unui terorist o chestiune de traire individuala. Am serioase rezerve fata de o asemenea ipoteza.
In cel de-al doilea razboi mondial, dusmanul democratiilor occidentale era un stat: Germania. Chiar daca familia sa nu fusese lovita de bombele nemtesti aruncate asupra Londrei, agentul MI6 identifica in neamt un dusman ce trebuia ingenuncheat. Germania era o forta amenintatoare pentru orice englez, care-si imagina usor insula cotropita de nemti.
Reteaua terorista mondiala nu e insa aceasta forta vizibila, impresionanta in uriesenia ei. Ca sa facem uz de o comparatie:
Un elefant te sperie mai rau decat un sarpe de cativa centimetri. Desi sarpele, veninos fiind, te poate lichida mult mai rapid si mult mai eficient decat elefantul.
Spre deosebire de agentul Serviciului Secret Occidental, Teroristul e insufletit de credinta fanatica in idealul sau.
Fata in fata cu Agentul, Teroristul are cateva mari avantaje:
a) e mult mai inteligent. Fiind vorba despre asumarea unei credinte, in Retea au venit cu deosebire intelectuali, unii minti stralucite chiar.
b) e mult mai motivat in fapta sa decat agentul. Agentul e totusi un slujbas.
Oricat de devotat ar fi profesiei sale, nu poate sa nu ia in calcul ca are familie, copii.
Teroristul vede in Agent Dusmanul.
De aceea Teroristul e gata de sacrificiul suprem, in timp ce agentul se gandeste ca va trebui sa apuce ziua de salariu.
Poate ca sunt si alte motive pentru care Securitatea nu l-a gasit pe Valentin Hurduc.
Sigur e ca-mi povesteste cu umor rezultatul uneia din multele sale actiuni. In aprilie 1988, raspandeste prin Bucuresti un manifest prin care-i cheama pe romani sa vina in Piata Universitatii, la un miting de protest anticeausist, intre orele 16:30 si 17:30.
Ziua anuntata era duminica, 30 aprilie 1988. Pentru a verifica efectele manifestului sau, tras in o mie de exemplare, Valentin Hurduc trimite o amica in Piata Universitatii la ora respectiva.
Actiunea sa nu ramasese fara ecou. Piata Universitatii era mai aglomerata ca de obicei. Aparusera cetateni cuviincios imbracati, insotiti de neveste si de copii, unii cu binecunoscuta punga de plastic in mana.
Toti se uitau in toate partile.
Nu erau insa demonstranti anticeausisti.
Erau securisti in civil.
Manifestul cazuse in mainile Securitatii. Care-si convocase oamenii in Piata Universitatii, pentru a contracara posibila manifestatie anticeausista.
Manifestanti propriu-zisi nu venisera insa nici unul! NIMIC NU SE PIERDE