Una din cele mai mari satisfactii pe care o traiesc unii romani este legata de necazurile, esecurile, dezastrele, dramele intamplate altor conationali. Nu stiu daca vorba cu capra vecinului e pur carpato-danubiano-pontica, dar noua ni se potriveste cel mai bine. Si, chiar in aceste zile, ce alta buna mai dovada pentru asta decat bucuria joasa, abia ascunsa, cu care cateva cotidiene, cativa politicieni si cativa etern bagatori de seama au savurat sovaielile lui Jose Barroso, presedintele Comisiei Europene, de a accepta candidatul Romaniei pentru functia de comisar. Mai mult, un ziar pe care, altminteri, il respect, titreaza pe prima pagina, cu o bine mimata mirare indignata "Pe cine a trimis Romania in Consiliul Europei!", de parca Varujan Vosganian ar fi Vanghelie sau Dolanescu. O fi avand candidatul nostru pacatele lui (si nu cele pe care tot "o anumita parte a presei" s-a grabit sa i le reproseze, luand de bune declaratiile cel putin indoielnice si nedemonstrate ale unui fost ofiter de Securitate), dar, in opinia mea, e unul din putinii oameni politici de dupa 1989 la al carui discurs in limba romana nu-ti vine sa spargi televizorul si sa-ti arzi manualele de gramatica. I se mai imputa liberalului ca n-ar cunoaste in profunzime problemele europene, de parca toti ceilalti posibili candidati mioritici ar fi crescut cu bone in buricul Bruxelles-ului.
Apropo, care-ar fi putut fi contracandidatul perfect al lui Vosganian? Unul de care sa fie multumita toata lumea. Aratati-mi-l si eu il mananc. Cu varza de Bruxelles, of course.