Tarifele gazelor naturale furnizate populatiei vor creste, la 11 noiembrie, cu 8,1%-8,5%. Potrivit Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale, majorarea vine ca urmare a scumpirii gazelor din productia interna, pe fondul divergentelor intre producatori si distribuitori. Decizia ANRGN a starnit reactii imediate, masura Autoritatii intorcandu-se impotriva Executivului. Astfel, Blocul National Sindical acuza Guvernul Romaniei de incompetenta si il considera direct responsabil de reducerea nivelului de trai al populatiei "ce va urma cu siguranta in aceasta iarna". "Incepand cu data de 11 noiembrie 2006, pretul gazelor naturale la consumatorii casnici va creste cu peste 8% pentru ca autoritatile nu au fost in stare sa aprobe o hotarare prin care sa mentina pretul productiei interne la nivelul de 330 RON/1000 mc. Adoptarea unei Hotarari de Guvern privind mentinerea pretului productiei interne la nivelul mentionat (pret pe care ANRGN il considera suficient pentru acoperirea costurilor si obtinerea unei marje de profit) ar fi luat o povara de pe umerii populatiei cel putin pana la sfarsitul anului", se arata intr-un comunicat al BNS.
911,55 lei/1.000 metri cubi
Potrivit Mediafax, pretul gazelor naturale pentru consumatorii casnici cu un consum de pana la 2.400 metri cubi pe an, unde se incadreaza cea mai mare parte a consumatorilor, va creste la 11 noiembrie de la 843,43 lei/1.000 metri cubi la 911,55 lei/1.000 metri cubi, in cazul Distrigaz Sud, respectiv de la 842,99 lei/1.000 metri cubi la 911,11 lei/1.000 metri cubi, in cazul E.ON Gaz Romania. Distrigaz Sud si E.ON Gaz sunt cei mai mari distribuitori pe piata de profil. Majorarea a fost determinata de cresterea pretului pentru gazele din productia interna, de la 330 lei/1.000 metri cubi, nivelul calculat anterior de ANRGN pentru trimestrul al patrulea, la 397,5 lei/1.000 metri cubi. ANRGN a aratat ca recalcularea preturilor a avut loc pentru ca nu au fost solutionate divergentele intre producatorii si distribuitorii de gaze naturale, legate de pretul de achizitie a gazelor. "Pe parcursul celor cateva zile cu temperaturi scazute din luna octombrie, Dispeceratul National de Gaze Naturale a informat ANRGN despre scaderea semnificativa a presiunilor in sistemul national de transport, de natura a afecta siguranta in functionare si continuitatea in livrarea gazelor naturale, determinate de lipsa contractelor de aprovizionare si, pe cale de consecinta, a cantitatilor de gaze naturale necesare pentru acoperirea consumului, in special din sectorul rezidential", se spune in comunicat.
ANRGN cauta variante de ajustare a preturilor
Recalcularea preturilor finale la consumatori este o masura menita sa permita incheierea acestor contracte. "ANRGN se afla in situatia de a nu putea respecta decizia initiala de mentinere a preturilor la consumator in trimestrul al patrulea 2006, dar, avand in vedere situatia creata, considera preferabila securitatea alimentarii consumatorilor cu gaze, chiar daca la un pret mai mare, decat sa mentina un pret scazut al gazelor naturale, dar fara a avea siguranta furnizarii acestora", se mai arata in comunicat. In contextul majorarilor de preturi pentru productia interna, ANRGN solicita producatorilor sa asigure livrarea gazelor naturale in cantitati suficiente pentru intreaga piata. ANRGN a mai anuntat ca analizeaza variantele de ajustare a pretului la producator pentru anul 2007, avand in vedere angajamentul Romaniei asumat in negocierile cu Uniunea Europeana privind Capitolul XIV - Energia, iar calendarul va fi facut public in cursul lunii noiembrie.
BNS: Petrom a fost plasat pe o pozitie de forta
Divergentele dintre producatori si distribuitorii de gaze au aparut in urma cu cateva luni. ANRGN a afirmat, in luna septembrie, ca producatorii interni de gaze naturale, in special Petrom, impun principalilor distribuitori preturi cu 15-20 dolari pe mia de metri cubi peste nivelul calculat de ANRGN pentru productia interna, de circa 115 dolari, ceea ce va determina, la inceputul anului viitor, o majorare semnificativa a preturilor finale reglementate. Operatorii de distributie au anuntat ca, in perioada august - septembrie, Petrom a intrerupt sau limitat livrarea gazelor naturale catre companiile care nu au acceptat majorarea pretului. Petrom a afirmat, in replica, ca preturile sale sunt la circa jumatate fata de nivelul celor pentru gazele in import. Blocul National Sindical ii considera direct responsabili de aceasta situatie pe cei care au negociat si acceptat un contract de privatizare ce a plasat Petrom pe "o pozitie de forta, precum si pe membrii Guvernului Romaniei care nu au fost in stare sa aprobe un proiect de hotarare.
Asigurarea necesarului de gaze si un minim control al acestei piete extrem de sensibile ar fi trebuit sa intre in categoria masurilor de bun simt pe care Guvernul Romaniei ar fi trebuit sa le ia. Suntem convinsi ca cei care au negociat privatizarea Petrom stiau ca aceasta companie detine 45% din productia interna de gaze si ca va deveni un jucator cheie", se mai arata in comunicatul sindicalistilor.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Anamaria Prodan, o nouă bătălie câștigată în instanță. Reacție după verdictul...
Sursa: kudika.ro