Bulgare de seu

Revin la intrebarea cum a fost posibila o astfel de fascinatie pentru Manifestul Partidului Comunist, textul cel mai discutabil si cel mai responsabil pentru cariera politica a marxismului? Ideologia eliberarii nu era singura energie seductiva a acestei opere. O a doua era tema nedreptatii. Adevarat ca aceasta este raspandita difuz in toata cultura, iar mai toata literatura mare vorbeste despre nedreptate. Unele opere sunt insa in stare sa mearga mai departe si, cu avantaje sau pacate, sa transforme tema nedreptatii in ideologie. Tropismul pentru aceasta latura, grava, a lucrurilor scrise avea sa lase loc doar tolerantei fata de filosofia dulce a frivolitatii, pe care a vandut-o la noi atat de bine Alexandru Paleologu.
Voi aminti in acest context extraordinarul impact pe care l-a avut asupra mea "Bulgare de seu", admirabila nuvela scrisa de Maupassant in 1880. Mi-a cazut in mana prin clasa a IX-a, varsta emotiilor neasteptate. Amintesc povestea, mai ales pentru generatiile tinere, mai putin atrase de cultura franceza. Intriga se desfasoara pe fundalul cuceririi orasului Rouen de catre prusaci. Un grup de francezi reuseste sa obtina de la comandatura un permis pentru a pleca spre Havre, oras aflat dincolo de zona ocupata. Zece persoane se urca intr-o diligenta: trei cupluri care reprezentau "latura bogata, senina si puternica a societatii, ... oameni cinstiti, care se bucurau de consideratie, oameni inzestrati cu Religie si Principii" (folosesc traducerea Luciei Demetrius), doua calugarite, un republican usor betiv si Elisabeth Rousset, o femeie usoara numita "Bulgare de seu" intrucat era "mica, rotunda toata". Calatorii cei "respectabili" se tin la distanta fata de prostituata pana in clipa cand aceasta le ofera cosul ei cu provizii, iar ei, impinsi de foame, il golesc rapid. Pe drum, trasura se opreste la un hotel, unde calatorii devin ostaticii unui ofiter prusac, care nu-i lasa sa plece. Mai inainte, doreste sa se culce cu Bulgare de seu. Aceasta, cu prejudecati de patrioata naiva, - trasatura usor ingrosata de Maupassant - refuza sa-i cedeze. Respectabilii o vor indupleca, pana la urma, pe tanara fata de care depindea fuga lor din recluziune, sa intre in patul militarului.
Ticalosii cinstiti
Dimineata, dupa ce se consuma intalnirea dintre ofiterul prusac si micuta frantuzoaica, calatorii sunt gata de drum. Bulgare de seu apare si ea, "putin tulburata", iar in acea clipa "toti, dintr-o singura miscare, se intoarsera ca si cum n-ar fi vazut-o". Finalul adanceste aceasta atmosfera. Elisabeth Rousset se refugiaza in coltul trasurii, "inecata in dispretul acestor ticalosi cinstiti, care intai o sacrificasera si apoi o azvarlisera, ca pe un lucru murdar si nefolositor". Intr-o maniera usor ideologizata, Maupassant se razbuna pe eroii sai punandu-l pe republicanul Cornudet sa le cante Marsilieza, "acest cantec popular care nu era pe placul vecinilor lui". Iata literatura lui Maupassant: "... pana la Dieppe, timp de ceasuri lungi si mohorate, peste gropile drumului, peste noaptea care se lasa, apoi in intunericul adanc al trasurii, el continua cu o incapatanare salbatica sa fluiere razbunator si monoton, silind oamenii obositi si scosi din fire sa asculte cantecul de la un capat la altul, sa-si aduca aminte de fiecare cuvant pe care li-l evoca fiecare masura."
Povestite cu scriitura de geniu a lui Maupassant, toate acestea fac cititorului o puternica impresie. De atunci, de la citirea paginilor ce povesteau despre Bulgare de seu, am privit cu intensa suspiciune pretentia de "onorabilitate". Apoi, am privit cu multa empatie drama femeilor care se vand. Si astazi, intr-o lume care a vazut, ca sa spun asa, multe, muncitoarele sexuale sunt numite de unii si de altii "curve", "tarfe", "otrepe". Cuvantul "prostituata" este cel mai bland, prin comparatie, aproape o simpla eticheta. Aud calificativele enumerate si le citesc chiar sub semnatura unor oameni care altfel se arata a fi ingroziti - fiind respectabili, nu-i asa!? - cand cineva foloseste vorba "jidan". Ca si cum natura cuvintelor de mai sus nu este la fel de grosolana precum cea de bozgor imputit, jidan, tigan borat, roman hot si viclean. Nu-mi imaginam ca eliberarea generala de sub totalitarism sa nu ajunga la dezincriminarea muncii sexuale. Lucrurile au ramas dupa revolutie ca-n vremurile de dinainte. Nimic nu protejeaza categoria datorita cruzimii infinite din societatea romaneasca, egocentrismului politicienilor, intelectualilor, sindicalistilor si ziaristilor neinteresati decat de problemele lor, vocilor unor preoti pe cat de corupti pe atat de farisei, ba chiar si unei tipologii de feministe care sunt mai interesate de obsesiile lor ideologice decat de viata vie a unei femei marginale. Prin contrast, tocmai pentru ca actul vanzarii trupului este explicit, un contract in termeni seci - cat de liber, ramane o alta tema -, mai mult ar fi de incriminat prostitutia implicita: prostituarea intelectualilor care ieri isi vindeau omagiile lui Ceausescu, iar astazi si le vand detinatorilor de resurse; prostituarea fetelor bisericesti trecuti de la laudarea conducatorilor distrugatori de biserici la decorarea brutelor bogate. Oroarea fata de prostituarea mintii, si nu a trupului, m-a facut sa iubesc "Antologia rusinii" a lui Virgil Ierunca, mi-a trezit fascinatia pentru tinuta si sensul date acestui demers de autorul ei.
Tema marginalizarii
Astazi folosesc in chestiunea muncii sexuale alte argumente: libertariene, in numele dreptului persoanei la propriul trup s.a. Dar dincolo de cate rafinamente legitimatoare as adauga preocuparii pentru tratarea cu demnitate a muncitoarelor sexuale, oricat de "la zi" a devenit bibliografia pe acest subiect, mi-e clar ca resortul fundamental al atitudinii in aceasta chestiune ramane intalnirea pe care am avut-o, la varsta de 15-16 ani, cu nuvela lui Maupassant. Este probabil ca mai tarziu diatribele lui Marx si Engels indreptate impotriva filistinismului burghez sa fi gasit un teren deja insamantat.
Intalnirea cu Maupassant a contat pentru sensibilitatea fata de formele de marginalizare, la randul lor, rezultatul amestecului nepredeterminat de indiferenta si cruzime care macina, atat de ciudat, atatia oameni. In comunism, dadeam vina pe sistem. Modelul era Soljenitan, nu Zinoviev. Astazi, indiferenta si cruzimea s-au perpetuat, dar responsabilitatea e alta. Cristina, fata mea, mi-a povestit odata despre avatarurile uneia dintre profesoarele ei si ale copilei acesteia. Condamnata sa traiasca intr-un carucior, fetita de care vorbesc, cu handicap fizic, suferea psihic din ce in ce mai mult pe masura ce crestea in varsta si constientiza ostilitatea aratata de copiii din jur. La un moment dat, profesoara cu pricina a plecat in California, cu un contract pe doi ani. Copila, mi s-a povestit, inflorise. Caci amicalitatea cu care sunt tratate acolo persoanele cu dizabilitati si sentimentul de egalitate pe care relatiile le inspira i-au redat sufletul. Dar cei doi ani s-au terminat, familia a revenit in tara, fata a regasit continutul crud al acelor priviri care-i spuneau ca este "anormala". Societatea romaneasca a invins-o din nou.
Peste ani am vrut sa povestesc intr-o revista culturala despre istoria unei fetite de tigan care mergea aproape zilnic la rau, unde sta ore intregi in apa. Intrebata de cei din jur, care incepusera sa se mire, de ce merge atat de des la scaldat, a explicat: dorea nespus sa devina alba. Iata o istorisire capabila sa intre cu violenta in minte. Ea pune in lumina, cu o forta pe care niciun indicator sintetic destept nu o poate avea, micile drame care se consuma in tacere: Micile-mari drame generate de dispret, de excludere, de negare.
Legatura cu putere generalizatoare dintre compasiune, atitudinea fata de marginalizare si cruzime explica, cred, de ce pentru multi, atractia fata de animale capata la un moment dat o consistenta etica. Fiinta umana produce marginalizari si excluderi in lumea animalelor cum face si in lumea oamenilor. Cel putin la sat, unde ma duceam in timpul vacantei de vara, unele fiinte sunt antipatizate fara nici un motiv, si cand se poate, sunt omorate. Exemplul tipic este cel al serpilor. Ma revolta asemenea atitudine, asa ca mi-am facut un obicei sa prind si sa ma joc cateva minute, in timpul calatoriilor, cu serpi si soparle. Daca pui soparla pe care tocmai ai prins-o cu grija, pe pamant, sta o clipa intepenita. Privita de la cativa centimetri, ai in fata o imagine colosala. Pielea ei solzoasa, curgand de mii de arabescuri, prinde lumina in tot atatea nuante. Soparlele respira, in acele momente de asteptare, amplu, si cum stau cu capul ridicat, miscarea pieptului bombat umple micile fiinte cu o viata patetica.
Sentimentele fata de animale aveau sa-mi alimenteze si ele, mai tarziu, indignarea fata de Ceausescu. L-am urat pentru pofta lui ucigasa de vanatoare. Placerea lui sadica de a impusca ursi ademeniti in fata unui fort inexpugnabil. Pofta de a infige cangea in morunii din Delta, prinsi din timp si tinuti pentru el in plase speciale. Ce obicei groaznic, sa cresti animale pentru satisfacerea nevoii de a ucide! In nici un moment comportarea lui Ceausescu fata oameni nu mi s-a parut mai condamnabila decat purtarea lui fata de lumea necuvantatoarelor. Oamenii aveau cel putin capacitatea de a se apara. Puteau sa se revanseze in spirit pentru ce li se intampla in planul fizic. Un animal nu se poate salva nici prin iluzii, nici prin simboluri, nici prin orgoliu.
Marginalizarea victimelor si rezistentilor
Temele libertatii si justitiei au ramas mari aspiratii si dupa revolutie, fapt pe care il invoc datorita legaturii lor cu intensul efort de rescriere a istoriei, motivat de competitia pentru locurile din primul rand ale scenei publice. Fiind invitat sa fac parte din CFSN si din Grupul pentru Dialog Social, cu uriasa lor vizibilitate in prima parte a anului 1990, am beneficiat, fara sa o cer, de o anumita recunoastere sociala. Imi permit sa vorbesc relaxat despre reinterpretarea trecutului tocmai pentru ca nu am ratiuni subiective in a deplange lipsa de fair-play fata de victime si rezistenti. Nu stiu cum se face, dar dupa marea victorie asupra raului si minciunii, autorii micilor soparle literare au devenit eroii primi ai anticomunismului, filosofii care-si cautau sensul vietii prin Heidelberg au ajuns victimele exemplare, in sfarsit, reuniunile Consiliilor Nationale si ale Conferintelor Nationale ale Uniunii Scriitorilor au reprezentat, prin citirea actuala a Comitetul Director al US, "forumuri de contestatie politica fara termen in comparatie in Romania comunista". La un alt capat al mistificarii, unii recita negru pe alb ca rezistenta in Romania s-a redus la un singur, unic si memorabil exemplar.
Dar unde sunt vocile pe care oricine le poate gasi, daca vrea, in arhivele cele mai deschise si mai limpezi, care sunt arhivele Europei Libere? Cati istorici s-au aratat interesati sa cunoasca - dau un exemplu oarecare din arhiva - soarta avocatului baptist Nelu Prodan, arestat la 22 decembrie 1987 pentru ca a aparat in instanta multi credinciosi, inclusiv pe redactorul de film Nestor Popescu, trimis intr-un spital psihiatric? Oare ce s-a intamplat de fapt cu Dragos Oloeru, condamnat pe baza articolului 166 Cod penal, deci din motive politice? Cat de naturala o fi fost moartea sa in penitenciar, in 1985? Cine a ajuns sa vorbeasca despre rolul unor oameni pe care-i cunosc si eu, precum Teodor Vulcan, Grigorie Florescu sau Carmen Popescu? Exemplele arata ca istoria rezistentei in Romania este si mai difuza, si mai larga si mai complexa decat le place autorilor de mitologii.
Tristetea fata de felul in care este mistificata realitatea de dincolo de cortina de amintiri reprezinta una din motivatiile acestor randuri.
Voi incepe sa vorbesc despre Grigorie Florescu, intrucat el are legatura directa cu prima ancheta, deci cu toata aceasta istorie de reglare a conturilor cu un regim obsedat sa stabileasca soarta fiecaruia dintre noi, hotarat sa striveasca cu aroganta pe oricine ii statea in cale.

---

Despre autor: