Tezele cu subiect unic, care vor fi sustinute anul acesta de elevii de clasa a VII-a, nu vor conta la admiterea in licee, peste doi ani, pentru ca Ministerul Educatiei si Cercetarii nu a anuntat o astfel de masura inainte de inceperea acestui an scolar. Decizia a fost luata de comun acord, la intalnirea de miercuri dintre reprezentantii sindicatelor din invatamant si de cei ai ministerului. Potrivit secretarului general al Federatiei Educatiei Nationale, Constantin Ciosu, cele doua parti au hotarat ca tezele date de elevii claselor a VII-a sa fie un proiect pilot. El a afirmat ca FEN sustine tezele cu subiect unic, dar a acuzat faptul ca acest lucru nu a fost discutat inainte de inceperea anului scolar. Dumitru Matei, secretarul de stat pentru invatamantul universitar din cadrul MEdC, a confirmat si el faptul ca, in urma discutiilor cu reprezentantii sindicatelor din invatamant, s-a ajuns la un acord, acestia agreand sustinerea tezelor cu subiect unic. Reprezentantii MEdC vor avea o noua intalnire cu sindicalistii, la inceputul saptamanii viitoare, in cadrul careia vor exprima un punct de vedere comun in privinta luarii in calcul a tezelor la admiterea in clasa a IX-a de liceu. Prezenta la intalnire, presedinta Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti, Mihaela Guna, a spus ca e dreptul ministerului sa organizeze teze cu subiect unic, dar a solicitat ca aceasta evaluare sa fie organizata in conditii de securitate.