La o luna dupa anuntul privind declaratia de intentie privind constituirea Uniunii pentru Tinutul Secuiesc, Consiliul Local Sfantul Gheorghe a anuntat ca se va afilia acestui organism, declansand o procedura extrem de periculoasa. Presedintele Consil
La o luna dupa anuntul privind declaratia de intentie privind constituirea Uniunii pentru Tinutul Secuiesc, Consiliul Local Sfantul Gheorghe a anuntat ca se va afilia acestui organism, declansand o procedura extrem de periculoasa. Presedintele Consiliului Judetean Covasna este mandatat din partea UDMR sa faca toate demersurile juridice pentru infiintarea Uniunii. In pragul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, Uniunea lui Marko Bela doreste sub orice chip sa puna bazele unei asa-zise autonomii pe criterii etnice in Tinutul Secuiesc, precum si declararea limbii maghiare ca limba oficiala in zona. Pentru indeplinirea acestui deziderat, UDMR a facut pact chiar si cu vechii dusmani politici, Consiliul National Secuiesc si Uniunea Civica Maghiara. Desi se sustine ca demersul pentru infiintarea Uniunii pentru Tinutul Secuiesc este unul care are acoperire legala, proiectul vizeaza insa modificarea legislatiei romanesti, a Constitutiei si a unor norme europene. Respectiva Uniune (care chiar din titulatura se declara "pentru Tinutul Secuiesc", deci pentru infiintarea acestei structuri aparte) va cuprinde consiliile locale din regiune. Precipitarea cu care se actioneaza a reiesit chiar de la anuntul intentiei privind constituirea Uniunii, din 23 septembrie a.c., cand presedintele Uniunii Civice Maghiare, Gazda Zoltan, a insistat ca autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc trebuie obtinuta inainte ca Romania sa devina membru UE. Proiectul se vrea a fi pus in practica in luna noiembrie a acestui an. Initiatorii au in vedere organizarea unui referendum in randul secuimii in baza caruia sa forteze mana Parlamentului Romaniei si a Parlamentului European. Pe ultima suta de metri, vicepremierul Marko Bela face eforturi disperate, ca, prin orice metoda, sa obtina autonomia, un lucru, altfel, greu de infaptuit dupa integrarea europeana. UE are legi clare si ferme in acest sens.
Uniune pentru "dezvoltarea economica si sociala a zonei"
Primarul municipiului Sfantu Gheorghe, totodata si presedintele UDMR Covasna, Albert Almos, a anuntat ieri ca va supune Consiliului Local Sfantu Gheorghe adoptarea unei hotarari privind afilierea Consiliului la Uniunea pentru Tinutul Secuiesc. Albert a afirmat, in cadrul unei conferinte de presa, ca astfel de intentii si propuneri au existat si in trecut, dar Legea administratiei publice locale de la acea vreme a impiedicat posibilitatea realizarii acestei afilieri. Potrivit acestuia, prin aceasta hotarare Consiliul Local aproba statutul asocierii si il mandateaza pe primar sa reprezinte consiliul la sedinta de constituire a asociatiei pentru Tinutul Secuiesc. Toti primarii, indiferent de nationalitate sau apartenenta politica, din judetele Covasna, Harghita si Mures vor primi, in perioada urmatoare, statutul asociatiei. In perioada urmatoare, alte Consilii Locale isi vor mandata primarii pentru a face parte din Uniune. Conform oficialilor, "Uniunea pentru Tinutul Secuiesc" va avea personalitate juridica si are drept scop dezvoltarea economica si sociala a zonei. Presedintele Consiliului Judetean Covasna, Demeter Janos, care a fost mandatat de catre conducerea UDMR sa se ocupe de organizarea acestei asociatii, a declarat, in urma cu doua saptamani, ca a fost finalizat proiectul de statut al acociatiei, fiind trimis, la sfarsitul saptamanii trecute, tuturor primarilor implicati in acest proiect. Primarii au la dispozitie cateva zile pentru a analiza statutul si pentru a se consulta cu consilierii locali, urmand sa transmita, in cel mai scurt timp, observatiile privind acest document. Sedinta de constituire va avea loc, dupa toate probabilitatile, la jumatatea lunii noiembrie, consiliile locale avand termen, pana atunci, pentru a adopta o hotarare in acest sens.
Lupta pentru autonomia teritoriala
Declaratia de intentie privind obtinerea formelor de autonomie cuprinse in programul UDMR, incluzand si autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc, a fost formulata la Miercurea Ciuc inca din 23 septembrie. Conform declaratiei, in interesul pastrarii identitatii maghiarilor din Romaia, semnatarii considera necesara aplicarea principiilor descentralizarii si subsidiaritatii, inclusiv realizarea diferitelor forme de autonomie. Pornind de la modelele de autonomii existente in Uniunea Europeana, participantii au decis sa infiinteze, sub denumirea "Uniune pentru Tinutul Secuiesc", asociatia consiliilor locale din regiune. Ei urmeaza sa elaboreze strategia comuna de dezvoltare culturala si economica a Tinutului Secuiesc, sa urgenteze infiintarea regiunii de dezvoltare economica a acestuia si sa participe activ la descentralizarea administratiei publice din Romania. Daca pana acum s-a vorbit despre autonomia culturala si neoficial, despre cea teritoriala, lucrurile au progresat, afilierea primariilor la Uniunea pentru Tinutul Secuiesc devenind o realitate.
Autonomie bugetara si limba maghiara oficiala
Practic, administratiile locale din Tinutul Secuiesc pun acum bazele, sub denumirea de Uniunea pentru Tinutul Secuiesc, a unei asociatii in vederea infaptuirii formelor de autonomie teritoriala. Cuprinse dealtfel in programul UDMR. Aproape trei sute de conducatori maghiari ai administratiilor locale si judetene din cele trei judete secuiesti, alaturi de liderii UDMR, vizeaza autonomia si aplicarea pe o scara cat mai larga a principiului descentralizarii si subsidiaritatii.
Chiar presedintele UDMR, Marko Bela, aprecia ca pentru infaptuirea autonomiei teritoriale trebuie modificate, pe langa Constitutia Romaniei si numeroase legi si principii europene, sugerand ca Uniunea are instrumentele politice necesare. Astfel, pentru crearea unei baze juridice s-a trecut la infiintarea asociatiei administratiilor locale, care poate asigura infaptuirea autonomiei. Cu alte cuvinte, se vizeaza o autonomie atat bugetara cat si in privinta atributiilor administratiilor locale si nu in ultimul rand ca limba maghiara sa fie folosita ca limba oficiala.
Referendum in Harghita, Covasna si Mures
Pe langa afilierea primariilor din Harghita, Covasna si Mures la Uniune, pentru data de 7 noiembrie se preconizeaza si convocarea Marii Adunari Nationale a Secuilor precum si organizarea referendumului, in prima duminica din decembrie, adresat populatiei din cele opt Scaune secuiesti istorice. Cetatenii din aceste zone vor fi consultati in privinta infiintarii prin lege organica a Tinutului autonom secuiesc. Rezultatul urmeaza a fi prezentat Parlamentului Romaniei si Parlamentului Uniunii Europene. Desi pare simplu, secuii nu iau in calcul legislatia romaneasca in vigoare.
In realitate, pentru obtinerea autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc, trebuiesc modificate Constitutia Romaniei - chiar textul unui articol care prin aceeasi Constitutie nu poate face obiectul revizuirii, legislatia in vigoare si nu in ultimul rand, Directivele Uniunii Europene. Normele respective prevad ca pentru modificarea unui articol din Constitutie, care in cazul de fata nu poate fi supus revizuirii (Art 1. Romania este un stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil) este abrogarea Constitutiei si formarea unei Adunari Constituante care sa elaboreze o noua Constitutie, pentru ca apoi, aceasta, sa fie validata prin referendum national.
In Europa autonomia nu este acceptata oricand si oriunde
Cei care formuleaza tot felul de teze si metode de autonomie invoca subsidiaritatea si auto guvernarea locala. Solicitarile de autonomie in cadrul Uniunii Europene au la baza principiul subsidiaritatii, principiu care se numara printre conceptele de baza ale comunitatii europene. Acest principiu sustine ca fiecare set de probleme trebuie rezolvat de catre autoritatea competenta de cel mai mic nivel, eliminandu-se astfel interventia necesara a autoritatilor superioare. Autoritatile centrale ar trebui sa aiba o functie subsidiara, conform acestui principiu, ocupandu-se doar de problemele care nu pot fi tratate la nivel local. Conceptul este aplicabil in mai multe domenii: administratie, politica si cibernetica. Subsidiaritatea constituie unul din elementele de baza ale federalismului. In cadrul legislativ al Uniunii Europene subsidiaritatea reprezinta principiul conform caruia Uniunea poate actiona doar in domeniile si cazurile in care tarile membre cad de acord ca actiunea lor individuala nu este suficienta. Acest principiu a fost introdus prin intermediul Tratatului de la Maastricht din 1992 si este continut si in propunerea pentru un Tratat constitutional al Europei (tratat constitutional esuat in urma referendumurilor negative din Franta si Olanda). Subsidiaritatea este prevazuta in cadrul Tratatului de la Nisa in cadrul articolului 5 in urmatoarea forma: "Comunitatea va actiona in cadrul limitelor de putere conferite prin prezentul tratat si pentru obiectivele care i-au fost astfel atribuite. In domeniile care nu se afla in competenta sa exclusiva Comunitatea va actiona in conformitate cu principiul subsidiaritatii, doar daca obiectivele respectivei actiuni nu pot fi indeplinite suficient de catre statele membre. Nici o actiune a Comunitatii nu poate depasi ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele prezentului Tratat". Articolul 9 al Constitutiei Europene arata: ca "Conform principiului subsidiaritatii, in domeniile care nu se afla in competenta sa exclusiva Uniunea va actiona doar daca si in masura in care obiectivele respectivei actiuni nu pot fi atinse suficient de catre statele membre, fie la nivel central fie la nivel local, dar care pot fi atinse intr-o mai buna masura la nivelul Uniunii". Charta Europeana a Guvernarii Locale este un alt document european in care apare principiul subsidiaritatii, fiind adoptata sub auspiciile Consiliului Europei in 15 octombrie 1985. Aceasta Charta solicita partilor semnatare sa garanteze independenta politica, administrativa si financiara a autoritatilor locale. Mai solicita ca principiul auto-guvernarii locale sa fie recunoscut in legislatia interna. Prevederile de mai sus din cadrul legislatiei europene nu obliga nici un stat membru la acordarea de autonomii pe criterii etnice. Spania a acordat o autonomie largita pentru Catalonia si Tara Bascilor. Pe de alta parte Franta refuza sa ia in considerare principiul subsidiaritatii ca un argument pentru a acorda autonomie partii catalane care se afla sub autoritatea sa. La fel in Italia tendintele centrifuge ale Ligii Nordului - sustinute tot pe baza principiului subsidiaritatii - nu au dus la aparitia unor autonomii locale.
Riscul Integrarii
Reactiile reprezentantilor secuilor din ultima perioada sunt tot mai greu de inteles. Multi dintre acestia contesta chiar Hotararea nr. 1334 din 2003 a Consiliului Europei, considerand ca sintagma de stat national este o notiune depasita, care nu poate sta in calea autonomiei teritoriale. Potrivit liderilor lor, autoritatile competente fac referire la teza constitutionala de stat national cand refuza autonomia Tinutului Secuiesc. Lucrurile se puteau complica atunci cand mai-marii UDMR au pus in joc chiar integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, propunand un troc, trecerea unor legi impuse de UE, contra unor facilitati nemaiintalnite in relatiile interetnice. Chiar la inceputul acestei luni liderul Marko Bela si-a exprimat nemultumirea fata de continutul scrisorii care i-a fost adresata de comisarul european pentru Justitie, Franco Frattini, intrucat acesta s-a referit doar la infiintarea Agentiei Nationale de Integritate, nu si la relatiile interetnice. (Mihnea TALAU)
Reactiile clasei politice
Kelemen Hunor, deputat UDMR: "Nu e un lucru condamnabil"
"Uniunea pentru Tinutul Secuiesc este o asociatie care se constituie pe baza legii privind infiintarea asociatiilor si fundatiilor, respectand deci legislatia in vigoare. Cred ca si pentru Tinutul Secuiesc o astfel de asociatie este un lucru absolut firesc. Si motii, de exemplu, au mai multe asociatii care le promoveaza interesele. Nu vad nici un lucru condamnabil in infiintarea Uniunii. Sigur ca Uniunea pentru Tinutul Secuiesc va respecta legile in vigoare. In privinta organizarii referendumului, dorit de CNS, noi consideram ca actuala lege nu permite un referendum pe aceasta tema, de aceea nu sustinem un astfel de demers".
Sedinta extraordinara saptamana viitoare
Adoptarea hotararii privind afilierea Consiliului Local Sfantu Gheorghe la Uniunea pentru Tinutului Secuiesc - asociatie a administratiilor locale din secuime - a fost amanata, ieri, din motive procedurale. Mai precis, consilierii locali au amanat decizia intrucat proiectul nu fusese dezbatut in prealabil in comisiile de specialitate. Pentru dezbaterea acestui proiect, Consiliul Local se va intruni, intr-o sedinta extraordinara, saptamana viitoare, inaintea preconizatului referendum, pentru a se da un semnal in secuime. (M.T.)
Referendum unitar
Conducerea Uniunii Civice Maghiare - Scaunul Sfantu Gheorghe face apel catre autoritatile locale sa organizeze referendumurile pentru autonomia Tinutului Secuiesc in mod unitar. De asemenea, UCM face apel catre organizatia locala a UDMR - Trei Scaune de Jos "sa nu faca un pas inapoi" si sa inteleaga ca "singura sansa pentru obtinerea autonomiei Tinutului Secuiesc este aceea de a se organiza referendumul". Cei aproximativ o suta de delegati ai CNS adoptasera, in data de 7 octombrie, la Sfantu Gheorghe, un proiect de hotarare privind initierea stabilirii si organizarii referendumului avand ca obiect autonomia Tinutului Secuiesc. (A.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.