Am recitit si reamintit in multe cazuri, cu frenezie, participare, si, de ce nu, o anume voluptate, textele criticului literar Nicolae Manolescu, selectate si adunate intr-un recent volum cu adresa fixa: "Teme franceze" (Editura ICR, 2006). Sub sigla - si, in mod cert, fondurile alocate - francofoniei recent consumate la Bucuresti, sunt stranse laolalta texte desprinse din celelalte volume de "Teme" manolesciene. Ce, deja, aglutinasera mai vechile texte si pretexte, publicate prin revistele antedecembriste. Subtile glose si erudite paranteze pe varia "maruntisuri" si decupaje livresti/existentiale, carora, unul din "turnurile de veghe" ale literaturii romane postbelice, le ofera culoare si contur, extragand semnificatii si nostalgii de mare finete. Sunt partea cea mai eleganta a scrisului manolescian, dupa gustul nostru, abordarea unor detalii din Proust sau Andre Gide avand mai multa consistenta decat atunci cand N.M. scrie despre D.R. Popescu sau Fanus Neagu. Sa zicem. Exista o anume detasare "artistica", atunci cand abordeaza carti sau "teritorii"- cuvantul ne duce la o alta minunata carte de proza confesiv-analitica, semnata de regretatul profesor clujean Mircea Zaciu - straine, o anume distantare/evadare din valmasagul mioritic, ridicand aura observatiilor, de mare finete, la nivelul eseisticii lui Paul Zarifopol. Un alt uitat/neglijat stilist al ideilor. Nu vrem sa fortam, neaparat comparatii studentesti, dar ne-a facut mare placere sa parcurgem aceste "teme franceze". Asa cum, cu acelasi interes si satisfactii estetice, rupte de un contingent mizericordios, citeam variatiunile pe diverse teme si subiecte, eseurile lui Paul Zarifopol. "Pentru arta literara" militeaza si Nicolae Manolescu, acum cateva decenii, ca si astazi. Am gasit si doua "Fragmentarium" si un "Malraux (dintr-un jurnal)", extrase direct din volumele de "Teme", semn ca ele nu au aparut in publicatii precum "Steaua", "Ateneu", unde a avut rubrici permanente, sau in alte reviste/ziare unde a contribuit ocazional. In nota asupra editiei se puteau adauga detalii utile istoricilor literari. Un posibil si probabil "jurnal" al lui N.M. ar fi de mare interes pentru cei implicati in literatura. Si aici ne aducem aminte de Z. Ornea, care il tot pisalogea pe N.M. sa se ocupe de literatura si sa lase deoparte "contingentul"... Toate aceste glose-ocolisuri-paranteze din textele lui Manolescu sunt extrem de apropiate si gusturilor noastre de lectura. Participativa deseori. Pentru ca sunt o buna scoala a privitului, auzitului, scrisului si nu in ultimul rand a ganditului. Meditatiile in jurul cartilor sau al franturilor de viata - ii ies bine lui N.M. aceste confesiuni analitice - sunt binevenite nu doar pentru o cariera literara, pedagogica sau academica, dar si pentru uz existential. Propriu sau public. Pentru o anume gimnastica a ideilor, pentru o mai buna si mai relaxata perceptie a realului.
Cristina Cheveresan, care semneaza o aprehensiva prefata si notele liminare, a facut un efort util alcatuind aceasta editie. Nu intram in detalierea si comentarea unor teme care ne sunt foarte dragi. Precum Proust (moartea lui Bergotte), flanarile pariziene, chitibusurile despre jurnale sau "Femeia din vis", o excelenta proza chiar ce incheie volumul plecand de la pretextul unei intalniri cu Roger Callois. Ne aducem aminte de o alta "proza NM" cu un pian de familie, pagini splendide de mare literatura. Si atunci?
Si atunci de ce ar mai trebui ca Manolescu sa devina, sa fie un VIP? Un simplu si banal Very Important Person. Ca sa i se puna eticheta pe bagaje, sa calatoreasca la Business-Class si o privire tampa sa i se adreseze cu "Sa traiti, sefu'!"? Dl Nicolae Manolescu va intretine o dezbatere saptamana viitoare pe un subiect precum "De ce nu sunt scriitorii VIP-uri ?". Si ne intrebam, instantaneu de ce ar trebui sa fie? Cand statutul lor de artisti, creatori, intelectuali etc. le confera suficiente atuuri de "demnitate publica", de ce ar trebui sa se agite sa capete statura VIP-urilor? Sa fie doar tentatia banilor - evident, mai multi in cazul unei cote de piata a notorietatii si popularitatii...- si a regimului de vedeta media? A faptului ca te stie lumea de pe strada si te saluta soferii de taxi, vamesii sau duduile de la banca? Pur si simplu nu pricepem de ce aceasta noua efervescenta a nu putini scriitori/intelectuali de marca, de a deveni VIP-uri. Pe diverse cai si prin diverse mijloace. Unele mai putin ortodoxe, altele mai catolice, in functie de conjunctura si oportunitati. Nu stim bine pentru ce va pleda dl Manolescu in intalnirea Domniei Sale cu cititorii si admiratorii sai, in pragul iminentei sale plecari in misiunea de la UNESCO. Dar, credem noi, ca pentru un distins critic literar, orice fel de asezare in randul VIP-urilor este inutila. A fi scriitor, scriitor roman, in termenii demni si orgoliosi utilizati de Radu Petrescu, ni se pare mult mai important decat a fi un banal si tranzitoriu VIP. Ar fi o tema buna de meditatie la Paris pentru Nicolae Manolescu, ajuns chiar si ambasador. Ii dorim tot binele in noile "teme franceze" ce-l vor frecventa. Cu siguranta.