Principalul actionar al lui FC Rapid, George Copos, si-a explicat absenta de la meciul de miercuri cu CSM Rm. Valcea, din 16-imile de finala ale Cupei Romaniei, spunand ca a ramas la birou sa munceasca pentru a aduce bani la bugetul gruparii giulestene. "N-am fost la stadion pentru ca am ramas la birou sa muncesc, sa aduc valoare adaugata la Rapid. Cineva trebuie sa si munceasca la club, pentru ca Rapid nu aduce momentan valoare adaugata", a afirmat Copos. Acesta a mentionat ca Rapid are nevoie de cateva milioane de euro in perioada urmatoare. "Avem nevoie de investitii majore, e vorba de cateva milioane bune pentru a ajunge acolo unde ne dorim. Si acest lucru nu este usor", a spus Copos, care sustine ca in luna decembrie va avea loc o noua majorare de capital social la SC FC Rapid SA, prin care se vor rezolva o parte dintre problemele legate de buget. De asemenea, Copos a precizat ca "actionarul Jean Valvis va urmari in cele din urma majorarea de capital social din iulie", confirmand astfel ca relatia sa cu omul de afaceri greco-elvetian s-a imbunatatit considerabil fata de acum cateva luni. Copos nu a dorit sa spuna daca a cumparat actiunile detinute de Dan Ostahie, Florin Talpes si Dan Fati, dar a lasat sa se inteleaga ca acestia se vor retrage din SC FC Rapid SA. (MIG)