Piata Iancului - Piata Presei Libere. Traseu de 30 de minute cu masina, daca nu s-a blocat prea tare intersectia Ferdinand - Mihai Bravu, de 45 de minute minimum cu metroul si autobuzul si de 25 de minute cu bicicleta
si cu mult, mult noroc.

Norocul sa nu dai peste o ""congestie"" in trafic, norocul sa nu te sufoci din cauza gazelor de esapament, norocul sa nu dai peste vreo masina, sa nu ti se arunce vreun pieton pe ghidon, sa nu iti rupi bicicleta intr-o groapa, sa ajungi la destinatie si, in general, norocul sa ramai in viata.

INVIORAREA. O zi cu bicicleta in Bucuresti incepe, invariabil, cu un exercitiu de forta, indemanare si flexibilitate: transportarea bicicletei din apartament pana in fata blocului. Daca m-as simti mai supla si mai apta intr-ale contorsionarii, as alege varianta de a cobori bicicleta cu liftul, exercitiu care imbina armonios ridicari, intinderi, aplecari, totul cu grija de a nu ramane blocata intre etaje sau de a sparge oglinda din ascensor. Marturisesc ca prefer sa iau bicicleta in brate si sa cobor patru etaje, visand la ziua cand blocurile vor avea si ""parcari"" pentru cei care practica transportul pe doua roti si cand oricine isi va putea lasa bicicleta afara peste noapte.

In fata blocului, normal ar fi sa ma pot avanta in trafic. Prefer insa mersul pe jos, pe langa bicicleta, pret de 100 de metri, pana scap din raza vizuala a celor trei maidanezi aciuati pe langa bloc. Rumeg cateva vorbe dulci la adresa placerii lor de a fugari biciclistii, poate cineva o s-o poata explica stiintific vreodata. Sau poate a facut-o deja. Trebuie sa ma documentez.

EMOTII MARI. In trafic, pe Mihai Bravu. Nici vorba de vreo banda pentru bicilisti, stiu ca exista numai pe Regina Elisabeta, in dreptul Primariei, asta e, ce sa fac daca n-am noroc sa lucrez in zona cu pricina. Masini in stanga, ruland, masini in dreapta, stationand. Un oarecare spatiu in care sa pot pedala. Prefer ca masinile din stanga sa circule. Cand sunt blocate in trafic, spatiul dintre ele e atat de mic, incat abia pot strecura roata din fata. Si asta doar asa, ca sa am ce face in timp ce stau pe loc. Sigur, as putea sa o iau pe trotuar, numai ca nici din el nu a ramas mare lucru, din cauza masinilor parcate pana-n buza cladirilor. Basca pietonii grabiti, nervosi, agitati si deloc multumiti sa-si imparta cu mine putinul teritoriu care le-a ramas. De altfel, e bine de stiut ca in Bucuresti, daca esti pe bicicleta, esti dusmanul tuturor. Soferii nu te vor pe carosabil, pietonii iti ureaza ""de bine"" cand mergi pe trotuar. Nu ai parte de prioritate, nici de dreptul de a trece pe zebra altfel decat pe langa bicicleta. Esti al nimanui. Trist si obidit.

Citeste si:

Semafor. Rosu. Masinile opresc. Eu trisez, fentand pe trecerea de pietoni din dreapta si revenind, pe urma, pe sensul meu. Mi-a spus un coleg ca asta inseamna sa joci murdar, ca profiti si de avantajele traficului cot la cot cu masinile,
si de cele ale circulatiei laolalta
cu pietonii. Mi se pare insa singurul avantaj de care poti avea parte ca biciclist in Bucuresti. Asa ca de ce nu?

Masinile abia pleaca de la stop, eu am un avans de cateva zeci de metri. Se apropie insa cu scandal mare si trec cu viteza prin stanga. In dreapta, o masina se trezeste sa iasa din parcare. Evident, nu ma vede. Si mai evident, nu o pot ocoli decat daca mi s-a facut de cateva saptamani de concediu medical. Opresc, astept sa iasa din parcare, reiau drumul. Putea fi mai rau. Putea fi ca data trecuta, cand cineva din fata a tras brusc pe dreapta si a deschis portiera fix in roata mea.

Am scapat de zona Stefan cel Mare, partea cea mai dificila din traseu. De pe la Perla spre Dorobanti mai e cum mai e, am loc sa accelerez, sa trag cu ochiul la doua-trei vitrine, sa schimb vitezele si chiar timp sa ma intreb daca mi se pare mie sau pe portiunea aia vantul chiar bate intotdeauna din fata, indiferent de directia spre care ma indrept.

Mici emotii pe la statia de autobuz de la televiziune, unde nu am loc intre masini si trotuar din cauza celor care coboara fara avertisment de pe bordura, ca sa traga cu ochiul in zare, dupa un 335 sau 331. Oricum, tot ce s-a intamplat pana acum a fost doar o incalzire pentru cea mai mare provocare a drumului: traversarea Pietei Charles de Gaulle.