Zapp acuza ANRC ca favorizeaza gigantii Vodafone si Orange in detrimentul celorlalti operatori de telecomunicatii.

Razboiul dintre cele mai mari companii de telecomunicatii romanesti are ca mar al discordiei tarifele de interconectare. Adica sumele pe care trebuie sa si le plateasca operatorii unul altuia atunci cand abonatii suna dintr-o retea intr-alta. In definitiv, miza este reducerea costurilor pentru operatorii mai mici si, implicit, ieftinirea convorbirilor. Cu cat tariful de interconectare este mai mare, cu atat mai mare este suma platita de abonatii care suna utilizatori ai altor retele. Recent, ANRC a fost atacata dur de Romtelecom pentru ca se pregateste sa amane cu un an reducerea tarifelor de interconectare pentru Vodafone si Orange. Vodafone a luat partea autoritatii de reglementare. Ieri, Telemobil (operatorul Zapp) a transmis un comunicat de presa in care critica in termeni foarte duri proiectul ANRC.

""La numai cateva saptamani dupa o decizie curajoasa de a micsora tarifele de interconectare, ANRC isi incalca statutul pentru a apara duopolul GSM. Telemobil si abonatii proprii au pierdut, alaturi de toti ceilalti operatori, sume considerabile de ordinul zecilor de milioane de dolari si au «subventionat» in mod indirect cei doi operatori GSM pe perioada 2003-2006"", se arata in comunicatul Telemobil.

Citeste si:

TARIFE. Schimbarea foarte rapida de directie are un impact negativ asupra planurilor de afaceri ale operatorilor si, in consecinta, asupra utilizatorilor finali, au explicat reprezentantii Zapp. ""Principalul motiv pentru care in Romania avem in continuare un duopol foarte puternic, cu aproximativ 95% cota de piata, este ca cei doi operatori GSM practica tarife foarte mici pentru abonatii proprii concomitent cu practicarea unor tarife de intreconectare foarte mari pentru ceilalti operatori si implicit pentru abonatii acestora"", spun reprezentantii Zapp.

REPLICA. ANRC a raspuns comunicatului Zapp, argumentand ca ""utilizatorii romani care suna in strainatate vor subventiona utilizatorii straini de telefonie mobila care suna in Romania"" in conditiile in care tarifele romanesti de interconectare sunt mai mici. ""ANRC sustine in continuare corectitudinea modelului aplicat, si va continua aplicarea reducerilor de tarife de interconectare cu retelele mobile dar va tine seama si de situatia curenta din celelalte tari din UE si de interesele nationale"" a declarat Presedintele Autoritatii, Dan Georgescu.