Poate pentru ca
nu-s muzician, nu inteleg cum poate fi terminata opera unui compozitor de catre un discipol.

Si nu oricum, ci prin desavarsire, astfel ca aceasta, desi doar schitata de defunt, sa-i fie atribuita in intregime magistrului, nu elevului. Inteleg cum pot fi pictate partile neterminate dintr-un tablou, inteleg cum pot fi scrise, in maniera unui autor cu un stil inconfundabil, capitolele lipsa dintr-un roman, dar nu pricep deloc cum a reusit modestul Süssmayr, elevul si ajutorul, in cateva treburi de atelier muzical al lui Mozart sa fie genial doar o vreme, cat timp a terminat in locul lui Mozart Requiem-ul. Si din nou mediocru dupa ce a revenit la partiturile proprii. Unii primesc talent de la natura numai cativa ani si, cum s-a dus tineretea, s-a dus si talentul. Cativa mustesc de talent toata viata. Dar geniu, cum poti fi genial doar o luna, o vara, un an si sa redevii anonimul care ai fost? Aceasta e marele mister al
celebrului Requiem. Celelalte, privind identitatea persoanei care
l-a comandat sau sumele platite vaduvei lui Mozart sunt necunoscute, nu mistere.

Istoria creatiei muzicale cunoaste destule opere incheiate sau finisate de alte maini, insa nici una de notorietatea, mai bine zis de maretia Requiemului. Mozart spunea ca el nu compune, ca lui i se dicteaza, dand de inteles ca scria dupa vointa Celui de Sus. Lui Süssmayr, Mozart e cel care i-a dictat. Elevul a tinut numai pana, duhul a venit din genunile mozartiene. E si acesta un talent, sa intri un timp in rezonanta cu o minte sublima. Sa fii destept, cat stai aproape de un mare daruit si apoi sa te intorci la dimensiunea ta, dupa ce marea sursa s-a stins.

Se spune ca prostia se ia. De ce nu s-ar lua si desteptaciunea? Am lucrat niste ani in imediata vecinatate a unui scriitor a carui opera n-o apreciez, deoarece are un orizont estetic mic, dar care, ca om, iti bloca personalitatea printr-un soi de huet launtric, venind din abdomen. Ca si cum trimitea spre tine hoarde de ganduri de toate felurile. Odata, cand mi-a cerut sa vin mai aproape, i-am spus ca nu-l suportam sub doi metri distanta. Spuneam automat ""da"" la tot
ce-mi zicea, ca pe urma sa-mi vina sa-mi dau palme. Era o prezenta inhibitoare. Nu numai ca n-a facut scoala literara, dar nici n-a
progresat. Cand nu dai nimic din tine, nici nu primesti. Cred ca Süssmayr a suportat un subtil transplant de personalitate, de duh artistic. Cand vom sti ce e sufletul, vom avea probabil si transplanturi de inspiratie. Viata lui Süssmayr, cel care a fost pentru scurta vreme tot atat de genial ca Mozart - si nu din pricini
de psihiatrie clinica - e dovada ca populara metafora ""Aripa geniului"" nu e numai o figura de stil. Exista si minti pentru care adierea
geniului are efect catalitic.
Oricat de mare e capita de fan,
de la o scanteie se aprinde.