Justitia israeliana investigheaza acuzatiile aduse premierului Ehud Olmert, confrom carora acesta a acceptat mita, in 2005, pe vremea cand detinea postul de ministru al Finantelor, informeaza BBC. Aparute pe un site israelian, acuzatiile se refera la faptul ca Olmert ar fi fost mituit in timpul unei afaceri legate de privatizarea unei importante banci. Actualul premier israelian, care s-a mai confruntat cu alte anchete in care era suspectat de acte de coruptie si in care nu a fost pus sub acuzare, a negat faptul ca ar fi acceptat bani murdari. Scandalul aflat acum pe prima pagina a ziarelor israeliene continua seria celor in care sunt implicate nume sonore ale vietii politice evreiesti. Lista personalitatilor politice anchetate ii include pe presedintele Moshe Katsav, care este acuzat de hartuire sexuala, dar si pe fostul ministru al Justitiei, Haim Ramon, si pe ex-ministrul Mediului, acuzati de comportament neadecvat.
Ancheta care il vizeaza acum pe premierul Olmert este legata de privatizarea, in 2005, a Bank Leumi, a doua banca importanta din Israel. Webiste-ul israelian News First Class a publicat o serie de informatii, pretinzand ca Olmert, care la acea vreme era ministru de Finante, a incercat sa ajute doi oameni de afaceri de peste Ocean care erau interesati in achizitionarea bancii. Totusi, nici unul dintre cei doi oameni de afaceri nu au achizitionat actiunile bancii. Ministerul de Justitie israelian a dat publicitatii o declaratie in care afirma ca ancheta reprezinta "un raspuns la solicitarile reporterilor, dupa cele publicate pe site-ul" mentionat. (D.E.)