Cand ne gandim la o "viata de print" sau la o "viata de rege", ne inchipuim - putintel copilarosi, ca la varsta basmelor - numai minunatii: fast, onoruri, putere.
Nu e intotdeauna asa. Ba chiar, daca ne gandim la sangeroasele istorii de la curtile antice si medievale, dimpotriva! Doar de vreun secol-un secol si jumatate incoace atmosfera s-a schimbat si, cu oarecari exceptii (un print asasinat la Sarajevo, o familie regala executata de bolsevici...), vietile monarhilor europeni se scurg linistite, cu mai mica putere, dar - intr-adevar - cu ceva fast si cu onorurile cuvenite.
Sau... nu!
Poti - de pilda - sa te nasti print, pe 25 octombrie 1921, sa afli de mic copil ca vei ajunge candva, cand vei creste mare, rege, si sa constati mult mai repede, la nici 6 ani, pe 20 iulie 1927, ca... trebuie sa urci pe tron! Bunicul tau, Regele, s-a stins din viata, tatal tau, mostenitorul tronului, a abdicat si e plecat in strainatate, asa ca tu urmezi la succesiune! Mai ai - fireste - multe de invatat ca sa poti conduce o tara, asa ca se instituie o Regenta care ia decizii in locul tau timp de aproape 3 ani. Tatal revine atunci in tara si preia tronul pentru un deceniu. Se face anul 1940. Vremuri agitate, vremuri tulburi, atmosfera apasatoare. Razboiul mondial s-a declansat. Regele-tata abdica a doua oara si se exileaza pentru tot restul vietii. Urci iarasi pe tron, pe 6 septembrie, dar monarhia constitutionala a fost inlocuita de parintele tau cu un sistem autoritarist, in care partidele politice au fost suspendate. Pe Regele-tata l-a silit sa plece seful guvernului, un militar de cariera, rigid, nationalist, care va alia tara cu Germania nazista, conducand dictatorial si lasandu-ti la dispozitie prerogative foarte limitate, formale. Esti inca adolescent, la nici 19 ani impliniti, si te vezi condamnat la un rol pasiv intr-o patrie pe care liderul de facto o conduce catre dezastru. Catre sfarsitul razboiului, cand ai aproape 23 de ani, iti asumi riscurile si, pe 23 august 1944, preiei puterea, ordonand arestarea premierului dictator. Vei mai ramane Monarh 3 ani si cateva luni, pana pe 30 decembrie 1947. N-au sosit nici acum vremuri calme: in urma negocierilor de pace, tara ta se afla in zona de influenta a Uniunii Sovietice, care-si trimite emisarii si manevreaza pentru preluarea treptata a puterii de catre comunisti. Ai 24, 25, 26 de ani. Adopti o strategie politica donquijotesca, fara urmari practice, dar victorioasa in ordine simbolica: refuzi sa contrasemnezi legile adoptate de Parlamentul rezultat din alegerile din noiembrie 1946, mistificate de comunisti. Ele vor fi aplicate, dar, nepromulgate efectiv, au ramas teoretic invalide. Cu alte cuvinte, asa-numita "greva regala" a facut ca instalarea regimului de "dictatura a proletariatului" sa fie juridic ilegala! Urmeaza santajul din 30 decembrie 1947, cand esti amenintat ca, daca nu renunti la tron, vor fi executati cei 1000 de studenti arestati in timp ce manifestau de ziua ta, in favoarea ta, vazand in tine ultima speranta ca tara nu va fi "bolsevizata". Abdici. Ai 26 de ani, 2 luni si cateva zile, din care jumatate ai fost Rege-copil, Rege-adolescent, Rege-tanar, intr-o istorie chinuitoare.
Urmeaza deceniile lungi de exil. Te casatoresti cu o printesa daneza, locuiesti in Italia, Elvetia, Anglia, apoi din nou in Elvetia. Organizezi o ferma de pui, un atelier de tamplarie, mai tarziu o companie de electronica si echipamente automatizate. Te pasioneaza automobilele si pilotajul aerian, pe care-l practici o vreme, dar faci si cursuri de brokeraj dincolo de Ocean, pe Wall Street. Ai 30 de ani, 40, 50, 60. Traiesti in mijlocul familiei, alaturi de Regina ta si de cele cinci fete ale voastre, intr-o vila din mica localitate Versoix, in Sud-Vestul Elvetiei, in ambianta mirifica de pe malul Lacului Leman. Duceti o viata linistita si care ar fi putut fi fericita - chiar si fara fast, fara onoruri! - daca n-ai simti mereu, zi de zi, apasarea destinului tau de Rege alungat din tara cazuta sub o dictatura crancena. De la distanta, de la microfonul postului de Radio Europa Libera, adresezi din cand in cand poporului tau, pe 10 Mai sau cu alte ocazii, mesaje de incurajare si de reamintire a istoriei nationale ca istorie monarhica. Pe 22 decembrie 1989, cand regimul comunist se prabuseste, ai putin peste 68 de ani si esti singurul sef de stat de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial inca in viata.
Vrei sa revii imediat in tara, dar astepti ca agitatia revolutiei sa se stinga. Aterizezi dupa aproape un an, in decembrie 1990. Noii guvernanti, speriati ca ai putea revendica puterea, te impiedica sa ramai, te alunga inca o data. Vei reveni in 1992, de Pasti, devenit intre timp septuagenar, si vei fi intampinat de o mare de oameni. Poporul nu mai vrea monarhie, restauratia nu mai e posibila, vei mai avea de trait dezamagiri si tristeti, dar ti se va recunoaste treptat rolul in istorie si vei fi privit cu din ce in ce mai mult respect, cu din ce in ce mai multa simpatie. Ai o distinctie, un aer tacut, aproape statuar, si totodata o modestie care, impreuna cu intelepciunea varstei, impun. Vei implini 80 de ani, 81, 82... 85 pe 25 octombrie 2006. Pe firul unui destin - "de print", apoi "de monarh" - care, altfel decat in povesti, nu te-a rasfatat deloc, dar i-ai facut fata cu o demnitate intr-adevar regala...