Societatea romaneasca si nu numai asteapta ca mizerabila Securitate, care a provocat, la comanda comunistilor sovietici si a celor autohtoni, alogeni si indigeni, milioane de victime, sa se dezvaluie. Iar in realitate, Securitatea se invaluie. Si ne invaluie. Si ne abureste. Si ne arunca praf in ochi. In acord cu multi dintre politicienii pe care i-am votat. Chiar cu presedintele. In acord cu membrii unei institutii de la care asteptam multe. Ma refer la CNSAS. Unde inca mai exista si un Ticu Dumitrescu si un Mircea Dinescu. Ieri am aflat, printr-un document oficial, ca ofiteri acoperiti ai Securitatii comuniste nu ar fi facut politie politica. CNSAS ne crede tampiti? Cum este posibil asa ceva? Traim in lumea capetelor tuguiate? Incerc din nou sa imi aduc modesta contributie la restabilirea adevarului. Cat inca nu este prea tarziu. Pana cand o generatie care creste sub ochii nostri nu ne va blestema.
Cu alte cuvinte, acum, cand ne pregatim sa devenim, de fapt si de drept, cetateni ai Uniunii Europene, este indispensabil sa incheiem conturile cu trecutul. Dar pentru a fi in stare sa tragem o linie, este obligatoriu sa-i numim pe vinovati. Pe toti liderii comunisti care au alcatuit, de-a lungul deceniilor de teroare, nomenklatura. Pe toti securistii care i-au slujit pe ocupantii sovietici si apoi pe ocupantii romani ai Romaniei. Indiferent daca au fost incadrati cu carte de munca ai sinistrei institutii sau au functionat ca agenti sub acoperire ori au fost informatori. Societatea romana este indreptatita, in raport cu suferintele pe care le-a avut de-a lungul deceniilor de dictatura comunista, sa-i afle pe toti. Incepand de la cei mai putin vinovati dintre colaboratorii regimului. Si anume, detinutii politici. Acei detinuti politici care, sub santaj, sub tortura, sub teroare, au cedat si au facut un pact cu diavolul. Semnand un angajament de colaborare. Chiar daca au colaborat efectiv sau nu, chiar daca, producand note informative, au facut rau sau nu cuiva. Ei trebuie cunoscuti. Si nominalizati. Fie ca sunt morti, fie ca sunt vii. Daca asa se pune problema in cazul acestei categorii, din care dramatic de multi sunt in realitate inocenti - chiar daca Ticu Dumitrescu, in intransigenta sa, ii acuza si pe acestia - putem sa ne imaginam in ce termeni ar trebui sa discutam despre ofiterii Securitatii aflati pe statele de plata ale nenorocitei institutii ori despre ofiterii acoperiti pe a caror carte de munca scria altceva decat statutul lor real. Sa incercam sa schitam o scara de valori. Si o scara de non-valori.
Doua personalitati cunoscute ale lumii politice de la Bucuresti, care au existat in epicentrul "schimbarii" saisprezece ani, au fost ieri nominalizate de CNSAS. Si taxate. Desi din punctul de vedere al demersului pe care il fac aici numele lor este lipsit de importanta, sunt totusi silit sa precizez ca este vorba de Serban Mihailescu si Mircea Cosea. Doua personalitati accentuate ale perioadei post-Ceausescu care s-au plasat mult timp in varful puterii politice, parlamentare, guvernamentale. Oameni a caror decizie a atarnat greu. Ce ne spune CNSAS? Ca ei au fost ofiteri acoperiti ai Securitatii - aceasta este o veritabila premiera - si ca tot ei nu au facut politie politica. Ultima afirmatie CNSAS este pe cat de senzationala, pe atat de dezgustatoare. Din acest moment, nu mai discut de Mihailescu si Cosea. Dintr-un singur motiv: pentru ca ei nu reprezinta decat partea vizibila a unui urias iceberg. Ne intereseaza ceea ce este dedesubt. Monstrul ascuns. Invaluit de vechea securitate, care acum, sub umbrela lui Traian Basescu, devine mai puternica decat oricand.
Societatea civila din Romania si opinia publica din lumea libera, in raport cu care facem toate eforturile pentru a fi acceptati, sunt la unison atunci cand apreciaza ca tot ceea ce a insemnat Securitate a facut politie politica. Direct sau indirect. Pe bani sau fara bani. Sub santaj sau din placere. Este limpede ca dirijorii acestei criminale operatiuni care a durat decenii la rand nu au putut fi informatorii. Oricat de vinovati sunt ei. Si oricat de mult s-ar afla acum acestia sub oprobriul public. Maestrii conspiratiei impotriva libertatii omului au fost, daca facem abstractie de liderii comunisti, ofiterii securitatii. Cei la vedere si cei acoperiti. Daca vrem sa ne incheiem socotelile cu trecutul, sa tragem o linie atat de groasa incat sa nu mai poata fi strambata in viitor, este obligatoriu ca, atunci cand condamnam crimele comunismului, sa condamnam intreaga securitate drept ceea ce este. Drept o politie politica. Un instrument al terorii. In care oricine, indiferent cum s-a inregimentat, e vinovat. Cetatenii acestei tari care sunt victimele Securitatii sunt singurii in masura ca, in timp, sa cantareasca si sa stabileasca faptele fiecaruia. Ei vor sti care este justa masura si, fara a admite o vanatoare de vrajitoare, ii vor pune la index pe vinovati.
Daca am dreptate in tot ceea ce am scris mai sus, inseamna ca CNSAS a comis o grava eroare. Iar eroarea consta in faptul ca vinovatii - in acest caz, ofiterii acoperiti - sunt absolviti de vina. Chiar daca, pentru prima data, ne ofera si satisfactia de a ne da doua nume dintre zecile de mii de ofiteri acoperiti si neacoperiti ai Securitatii.