Prim-ministrul landului Bavaria, Edmund Stoiber (foto), a cerut cancelarului federal Angela Merkel sa solicite in cadrul Uniunii Europene impunerea pentru Romania si Bulgaria a unor clauze de salvgardare mai ales in ce priveste domeniul justitiei si
Prim-ministrul landului Bavaria, Edmund Stoiber (foto), a cerut cancelarului federal Angela Merkel sa solicite in cadrul Uniunii Europene impunerea pentru Romania si Bulgaria a unor clauze de salvgardare mai ales in ce priveste domeniul justitiei si mandatele de arestare europene, informeaza Rompres. In cadrul interviului acordat Die Welt, Stoiber a cerut ca justitia din viitoarele state membre, Romania si Bulgaria, sa nu aiba putere de decizie in cazul cetatenilor germani, celor doua state trebuind, in opinia lui Stoiber, sa li se restranga anumite drepturi in domeniul politicii interne si justitiei, din cauza influentei pe care o au in aceste state criminalitatea organizata si coruptia. Acest lucru este valabil, spunea el, mai ales in privinta mandatului european de arestare.
Stoiber a cerut cancelarului Angela Merkel sa solicite intrarea imediata in vigoare, in momentul aderarii, a clauzelor de salvgardare, respingand asigurarile ministrului de Interne german, Brigitte Zypries (SPD - socialisti), conform careia pentru cetatenii germani nu ar exista nici un pericol de a face inchisoare pe teritoriul acestor state, dat fiind ca pedeapsa poate fi ispasita in tara de origine.
Stoiber a citat articolul 38 din tratatul de aderare al Romaniei si Bulgariei potrivit caruia: clauzele de salvgardare pot fi, printr-o solicitare motivata a unui stat membru si "pe baza rezultatelor observatiilor, puse in aplicare deja dinainte de aderare". "Mai ales Germania ar fi aceea care, din cauza pozitiei sale central-europene, ar fi afectata negativ daca nu am lua masuri preventive fata de niste stari de lucruri defectuoase constatate de UE in aceste doua tari", a mai spus Stoiber, adaugand ca poarta discutii cu Angela Merkel cu scopul de a convinge guvernul german sa solicite Uniunii Europene impunerea imediata a clauzelor de salvgardare. (D.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.