Miercuri, 25 octombrie 2006, primul-ministru a anuntat numele celui propus de Romania pentru a fi comisar european. Dimineata acestei neobisnuite zile de toamna a stat sub semnul intoxicarii abjecte prin care Reuters ne-a adus la cunostinta ca Monica Macovei ar fi fost nominalizata drept Comisar european. Desi se stia ca Monica Macovei nici nu fusese luata in discutie de guvern, seriozitatea agentiei, dar si cunoasterea bataliei pe care o duce in culise iresponsabilul domn Fratini pentru a o avea aproape pe aleasa inimii sale, i-au facut pe multi sa dea crezare informatiei. Anuntul facut de premier ne-a confirmat banuiala ca bordelul de tipic moldo-valah se regaseste si la nivele pe care le banuiam occidentale: al Comisiei Europene si al unei agentiei de prestigiul Reuters.
Momentul de miercuri pune capat nu numai diversiunii funambulesti mesterite de Monica Macovei pentru a ne convinge ca mai e cineva la Bruxelles, dar si unei batalii care dureaza de ceva vreme.
Intr-o tara normala, pentru o forta politica interna are o prea mica importanta daca viitorul membru al Comisiei Europene a fost sau nu desemnat din randurile ei.
Romania de azi nu e o tara normala.
E o tara in care batalia dintre Palate a luat aspectele tipice ale paruielii in care combatantii nu mai tin cont de nimic. Totul e ca din aceasta paruiala unul sa iasa invingator. Miza uriasa care a fost nominalizarea Comisarului European nu poate fi inteleasa nu numai in afara confruntarii dintre cele doua Palate, dar nici in afara notelor caracteristice ale confruntarii.
Trecand in revista miscarile presedintelui si ale premierului, vom sesiza imediat ca miza fiecaruia nu a fost nominalizarea unei persoane apropiate, ci imaginea publica a faptului ca el a nominalizat-o.
Lucru explicabil.
In sine, numirea unei persoane apropiate nu inseamna mare lucru. Odata devenita Comisar european, persoana respectiva nu-si poate ajuta prea mult tutorele ramas in tara. Pe de o parte pentru ca el raspunde de un domeniu al Comisiei si nu de Romania, pe de alta pentru ca in politica recunostinta e un cuvant necunoscut.
Imaginea ca a fost nominalizat, ba mai mult, impus de presedinte sau de premier, are insa o importanta majora. Pentru ca o astfel de imagine intareste o alta imagine, cruciala intr-o tara precum Romania unde administratia, societatea civila, presa, ba chiar si opinia publica stiu doar de Jupan. Poti fi, ca presedinte, persoana cea mai venerata in Romania. Daca romanii se prind ca nu ai nici o putere, ca nu depinde de tine nici un post, nici un avantaj dat cuiva, vor continua sa te venereze, dar iti vor scuipa in farfurie. Constienti de aceasta realitate, atat presedintele, cat si premierul s-au straduit sa demonstreze, de un an si ceva, ca fiecare dintre ei reprezinta Jupanul Romaniei. Numirile la sefia diferitelor institutii au stat sub semnul acestei demonstratii ca unul si nu celalalt are painea si cutitul. Confruntarea dintre presedinte si premier in chestiunea numirii Comisarului european s-a incheiat printr-un troc. Premierul a renuntat la Teodor Atanasiu, care, deloc intamplator, si-a anuntat demisia din postul de ministru al Apararii cu putin timp inainte ca premierul sa dea publicitatii numele banuit deja: Varujan Vosganian. Presedintele a acceptat aceasta numire in schimbul unui ministru PD in fruntea Armatei.
Cine a invins?
Indiscutabil, Traian Basescu.
Opinia publica a perceput momentul ca unul in care Traian Basescu a dovedit ca-si poate satisface orice hachita. In cazul de fata e vorba de hachita de a nu-l mai vedea pe Teodor Atanasiu la MApN.
Iar daca ne gandim ca Ministerul Apararii e de o deosebita importanta intre institutiile de forta ale Romaniei, Traian Basescu a obtinut ceea ce a urmarit prin revocarea abuziva a lui Teodor Atanasiu: castigarea unui nou instrument de putere.
Asistam, asadar, la o noua victorie spectaculoasa a presedintelui. Si la un nou esec al lui Calin Popescu Tariceanu, avandu-si cauza in obsesia de a ramane la putere cu orice pret. Chiar si cu pretul inghitirii unui grav abuz din partea lui Traian Basescu.