Proiectele legilor sigurantei nationale vor intra, astazi, in dezbaterea Guvernului, urmand ca documentele definitivate sa fie trimise, spre avizare, Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). Intre timp, disputa pe chestiuni procedurale dintre pr
Proiectele legilor sigurantei nationale vor intra, astazi, in dezbaterea Guvernului, urmand ca documentele definitivate sa fie trimise, spre avizare, Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). Intre timp, disputa pe chestiuni procedurale dintre premier si ministrul Justitiei continua. Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a avizat, luni, proiectele legilor sigurantei nationale, insa a atras atentia Secretariatului General al Guvernului (SGG) ca actele normative pentru care este necesar avizul CSAT se supun adoparii in Guvern numai dupa ce obtin avizele necesare. "Am avizat proiectele legilor securitatii. Atrag insa atentia SGG asupra articolului 10 din Hotararea de Guvern 50/2005, potrivit caruia proiectele de acte normative pentru care este necesar avizul CSAT se supun spre adoptare in Guvern numai dupa ce obtin acest aviz. In aceste conditii, proiectele legilor securitatii nu pot fi aprobate miercuri", a declarat Macovei, conform Mediafax.
Nemultumit ca ministrul Justitiei a intarziat foarte mult avizarea proiectelor, iar acum mai lanseaza si avertismente, premierul a reactionat ieri. "Doamna Monica Macovei se refera la o hotarare de guvern. Nu a observat ca exista o lege a CSAT care prevede ca in Consiliu sa se avizeze initiativele si proiectele elaborate de Guvern", a spus Tariceanu. El a aratat ca actele normative care, potrivit legii, trebuie sa obtina avizul CSAT vor fi trimise Consiliului numai dupa ce sunt dezbatute in sedinta de catre membrii Guvernului. "Cred ca doamna Monica Macovei nu a stiut acest lucru", a adaugat premierul.
Normele in vigoare sustin ambele puncte de vedere. Potrivit HG 50/2005, "proiectele de acte normative pentru care, potrivit legii, este necesar avizul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii se supun spre adoptare Guvernului numai dupa obtinerea acestui aviz". Pe de alta parte, Guvernul, in calitate de initiator, nu poate trimite CSAT, spre avizare, "niste simple hartii", neparafate de Executiv, ne-a explicat un reprezentat al grupului de lucru constituit pentru intocmirea proiectelor cu pricina. Mai mult, Legea CSAT la care facea referire si premierul, subliniaza acea atributie a Consiliului privind avizarea proiectelor de acte normative initiate sau emise de Guvern. Or, in conditiile in care Guvernul nu a convenit asupra formei finale a documentelor, CSAT nu are ce sa avizeze.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.