Potrivit Mediafax, "in maximum o saptamana de la primirea cererii, presedintele va fi de acord cu inceperea cercetarilor impotriva lui Atanasiu". Desi acesta este suspendat din functie, el nu poate fi cercetat intr-un nou dosar fara aprobarea presedintelui. Deocamdata, in acest ultim dosar al lui Teodor Atanasiu, procurorii fac verificari preliminare.
Vrea sa fie cercetat de procurorii militari
Atanasiu a declarat la iesirea din Parchetul General ca a cerut procurorilor ca dosarul in care fostul sef al Statului Major General Eugen Badalan ii aduce acuzatii de abuz in serviciu sa fie trimis la Sectia Parchetelor Militare, unde s-a cercetat si primul sau dosar, solutionat cu neinceperea urmaririi penale. Atanasiu a precizat ca, in opinia sa, este normal ca aceasta cauza sa fie transferata de la Sectia de Urmarire Penala, unde se afla in prezent, la Sectia Parchetelor Militare. Ca argumente, Teodor Atanasiu a aratat ca este vorba despre aceeasi fapta, respectiv de abuz in serviciu, care ar fi fost savarsita in perioada in care indeplinea functia de ministru al Apararii Nationale. Ministrul suspendat al Apararii a sugerat ca singurul motiv pentru care acest nou dosar a fost trimis la Sectia de Urmarire Penala este legat de faptul ca solutia de neincepere a urmaririi penale data de procurorii militari in primul sau dosar ar fi fost nemultumitoare.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro