Fostul premier Adrian Nastase s-a prezentat, ieri, la Directia Nationala Anticoruptie, pentru a i se prezenta dosarul care priveste construirea si dotarea imobilului familiei din strada Zambaccian, cauza disjunsa din dosarul Eurografica, in care ex-liderul PSD urmeaza sa fie trimis in judecata. "Am venit pentru a vedea dosarul 49 in care au reintrat termopanele. Este dosarul disjuns, care a fost format cand termopanele au fost scoase din Zambaccian", a declarat Adrian Nastase, inainte de a intra in sediul central al DNA. Fostul premier a precizat ca toata lupta anticoruptie pare sa se fi concentrat pe aceste mediatizate termopane si ca, dupa atatea acuzatii aduse timp de doi ani, nu exista nici un dosar care sa demonstreze marile afaceri si contracte ale "sistemului ticalosit". "Nu mai exista dosarul Flota, a disparut in ceata pana la urma, au ramas numai termopanele mele si, in mod evident, sistemul ticalosit, in rest toate celelalte au disparut", a spus Adrian Nastase, care in dosarul Zambaccian este invinuit de luare de mita si obtinere de foloase necuvenite.
Texte juridice fara temei
Intalnirea fostului premier cu procurorii DNA a durat aproximativ o ora. Adrian Nastase a declarat ca nu a vazut nici o proba, ci doar o "foaie si jumatate de texte juridice fara temei". "Nu am vazut nici o proba. Am statut de invinuit, pentru ca altfel nu putea fi dispusa o expertiza. Printr-o expertiza ar trebui sa se vada contributia fiecareia dintre parti in ridicarea acestei constructii", a explicat acesta.
Potrivit ex-liderului PSD, anchetatorii sunt interesati de valoarea constructiei si de parteneriatul care a existat cu firma fostului secretar de stat de la Ministerul Transporturilor si Constructiilor, Sergiu Sechelariu. Nastase a precizat ca in opinia sa afacerea dintre ei a fost una echitabila, stabilita conform uzantelor in domeniu, el contribuind cu terenul, iar Sechelariu angajandu-se sa ridice cladirea, indiferent de valoarea finala a lucrarii. "Apartamentul pe care l-am dobandit nu pune nici o problema in legatura cu valoarea lui", a aratat fostul presedinte al Camerei Deputatilor. Acesta a explicat ca, cu sau fara termopane, in conditiile in care el a pus la dispozitie terenul pentru constructie, conform tuturor regulilor din domeniul imobiliar, unul dintre apartamente, indiferent de valoarea sa, trebuia sa-i revina in mod gratuit.
Ancheta nefireasca
Pe de alta parte, Adrian Nastase considera nefireasca aceasta ancheta intrucat exista o actiune civila impotriva constructorului, in urma careia se va stabili daca fostul premier mai trebuie sa-i dea bani firmei lui Sergiu Sechelariu, sau invers. Fostul prim-ministru a mai spus ca in procesul civil vor fi chemati ca martori si cei care vor veni sa depuna marturie in aceasta noua cauza, noile reguli de procedura penala prevazand ca avocatii invinuitilor nu trebuie sa participe obligatoriu la audierile celorlalti martori. In opinia lui Nastase, astfel, este deschisa calea unor abuzuri, pe parcursul anchetei. De asemenea, ex-presedintele PSD considera ca este absolut aberant faptul ca DNA devine practic avocatul constructorului si urmareste sa vada daca el mai are sau nu mai are sa ii dea bani acestuia.
Perchezitie mascata
La Directia Nationala Anticoruptie s-a prezentat, ieri, si sotia lui Adrian Nastase, pusa sub invinuire, la randul ei, pentru complicitate la luare de mita. Dana Nastase a declarat ca din expertiza contabila efectuata la cererea procurorilor anticoruptie reiese faptul ca apartamentul din Zambaccian a costat mai mult decat s-a platit pentru el. "Trebuie sa ajung acasa si sa vorbesc cu sotul meu. Ei spun ca au expertiza contabila si apartamentul costa mai mult. Daca geamurile au fost mita, si alte lucruri, atunci noi pentru ce am platit 200 de mii de euro?", s-a intrebat Dana Nastase, care a adaugat ca anchetatorii doresc sa faca o evaluare a locuintei.
La randul sau, avocatul sotilor Nastase a explicat ca acest nou demers de evaluare a termopanelor din Zambaccian nu este altceva decat "o incercare disperata ca sub o forma mascata sa faca o perchezitie".
Basescu, principalul vinovat
In alta ordine de idei, Adrian Nastase a acuzat din nou, ieri, faptul ca dosarele in care a fost pus sub invinuire sunt de fapt unele politice. "Povestea este in mod evident politica. Principal vinovat il vad de la inceput pe Traian Basescu care a mentinut in functie un procuror ceausist, cu aceeasi mentalitate. Acest procuror are doar ideea de a se razbuna pentru faptul ca nu a putut sa realizeze in Parlament operatiunea perchezitia si, considerand ca a fost umilit de pParlament prin decizia respectiva, merge mai departe cu aceste actiuni", a declarat fostul premier, referindu-se la seful DNA, Daniel Morar. Adrian Nastase a precizat ca se asteapta sa apara un nou dosar, intrucat este vorba despre o campanie politica. "De fiecare data cand lansez un proiect politic in mod evident sunt chemat in zilele urmatoare la DNA", a aratat fostul presedinte al PSD.