Statele membre ale Uniunii Europene au o mare problema: asigurarea resurselor energetice. Practic, independenta unui stat se "traduce" acum si prin independenta energetica. Cum Europa nu are suficiente resurse, independenta energetica a "Batranului Continent" nu se poate realiza decat prin ceea ce se numeste diversificarea surselor de aprovizionare. Adica prin importuri de resurse energetice (in special hidrocarburi) din cat mai multe locuri. In prezent, Europa are doua mari surse de aprovizionare cu petrol si gaze: Federatia Rusa (in special pentru gaze) si Orientul Mijlociu (in special pentru titei). De remarcat, marile exploatari de titei se afla in zona Golfului Persic, adica acolo unde conflictele armate sunt extrem de frecvente, iar aceste conflicte nu fac decat sa urce pretul petrolului, asa cum s-a intamplat si in aceasta vara cand, din cauza Irakului si, in special, a Iranului, pretul mondial al petrolului a ajuns la 78,4 dolari/baril. In plus, europenii nu se pot baza pe nici una dintre cele doua zone: Orientul Mijlociu se afla sub controlul mai mult sau mai putin voalat al Statelor Unite, iar despre Federatia Rusa nici nu este cazul sa se mai discute. De cativa ani a inceput sa se puna din ce in ce mai tare problema celei de-a doua mari zone care "colcaie" de hidrocarburi: cea a Marii Caspice.
Marea Neagra, minata de Baku-Ceyhan
Desi atat SUA, cat si Rusia au incercat sa-si impuna punctul de vedere, au reusit si cateva firme europene sa se "strecoare" in regiune, printre care Shell, Total, Eni, dar si Petrom. Americanii au avut o singura "problema": aprovizionarea cu petrol a Israelului. Si au rezolvat-o construind conducta petroliera Baku (Azerbaidjan) - Ceyhan (port turcesc la Marea Mediterana). Atat Turcia, cat si Azerbaidjanul au relatii foarte bune cu Israelul, solutia Ceyhan garantand, practic, alimentarea energetica a Israelului (care consuma, anual, 12 milioane de tone de petrol), chiar daca relatiile acestei tari cu ceilalti vecini s-ar deteriora. De remarcat, pentru ca petrolul sa ajunga in "lumea larga" exista o singura ruta: de la porturile estice ale Marii Negre, prin stramtorile Bosfor si Dardanele, in Marea Mediterana si, de aici, oriunde in lume. Dar turcii, din motive ecologice, au decis sa nu permita tranzitarea stramtorilor a mai mult de 25-30 milioane de tone de petrol anual. De aici si necesitatea realizarii de rute alternative, precum Baku-Ceyhan.
Hegemonia Rusiei redivivus
Cum americanii si-au "rezolvat" problema prin construirea acestui oleoduct, nu mai par atat de interesati de traseele hidrocarburilor din zona. In schimb, Rusia este din ce in ce mai interesata. Pe de o parte, este unul dintre cei mai importanti producatori de petrol si gaze din lume. Pe de alta parte, Moscova este principalul furnizor de gaze al Europei. Practic, prin "arma energetica", Moscova isi continua tendintele hegemonice. Reamintim, la inceputul anului, toata Europa a suferit de frig pentru ca Rusia (furnizorul de gaze) s-a "certat" cu Ucraina (transportatorul de gaze in Europa). La acel moment, multi analisti au fost de parere ca Moscova a incercat sa "impuste doi iepuri dintr-o lovitura": pe de o parte a aratat Kievului "cine-i seful", iar pe de alta parte a aratat Europei ca nu se poate glumi cu Kremlinul. Primii care au "cazut la pace" cu Rusia au fost nemtii. De cativa ani cele mai mari companii energetice germane (RWE, EON, BASF) au relatii privilegiate cu cel mai mare concern de gaze din lume, Gazprom. De altfel, unele dintre cele mai mari exporturi de gaze pe care le face Gazprom in Europa le realizeaza prin companii mixte cu aceste firme germane.
De altfel, si in Romania se aduc gaze prin WIEE, un joint-venture Gazprom - Wintershall (companie detinuta 100% de BASF). In plus, cu putin timp in urma, Rusia a hotarat sa "elimine" cvasi-total Ucraina din afacerea gazelor, asa ca a demarat construirea unui gazoduct prin Marea Baltica, astfel incat sa ocoleasca Ucraina. Si nu construieste singura aceasta conducta, ci impreuna cu vechii parteneri: nemtii de la EON si BASF. De altfel, la inaugurare, au fost prezenti conducatorii celor doua state: Angela Merkel si Vladimir Putin, care au si semnat un memorandum pentru construirea conductei. Atunci s-a vorbit despre un nou "pact Ribbentrop-Molotov". De remarcat, nu este prima astfel de "ocolire" pe care o face Moscova: cu cativa ani in urma a hotarat ca gazele pot ajunge in Turcia si prin Marea Neagra, nu numai prin Ucraina, asa ca a construit gazoductul Blue Stream. Un lucru este cert: in prezent, Europa depinde de gazele rusesti in proportie de 50% si va ajunge, in cativa ani, la 70%! Lucru pe care, evident, il stie si Kremlinul. Si, daca nu mai poate sa-si atinga scopurile cu "boncancii militari", incearca sa si le atinga cu gazele.