""Atelierul"" il are chiar in curte, pe unde-s insirati zeci de butuci de salcie. ""Un lemn moale, usor de lucrat"", zice batranul rudar. Intr-o zi buna, ajunge sa ""sape"" in lemn vreo 40 de linguri. Cel mai bine se vand de Rusalii. In rest, mai face copai ori scaunele cu trei picioare. ""Mos Luica"", ii zicem noi ""poti lucra acum doua scaune?"". ""Da cum!?"". Si-a-nceput. Dintr-o bucata de lemn, fara forma, a iesit din mainile lui, in mai putin de-o ora, un scaunel frumos pe care nu ia la piata mai mult de 50.000 de lei vechi. ""Facem ca sa traim"", zice in timp ce umbla-n burta lemnului cu barda. ""Pana in a€™53, noi rudarii traiam in paduri, faceam bordeie. Cum auzeam de-o padure mai buna, ne mutam repede acolo. Eram ca melcul cu casa in spinare"", mai povesteste Luica si trece la ""cioplitul"" lemnului care-ncepe sa aiba o forma, dupa ce-l scobeste cu tesla. ""Ne hraneam cu d-ale padurii, cu urzici, cu bureti. Care-avea capra, bea si lapte de capra, care nu... se uita"" si scoate cu burghiul bujori de rumegus in timp ce da gauri pentru picioarele scaunelului care parca-i din povestea lui Creanga ""Capra cu trei iezi"". ""Asta ni-i meseria. Cu asta am trait. Eram cate opt copii in familie, traiam greu"". Mos Luica lucreaza in lemn de la varsta de 13 ani. E meseria pe care a mostenit-o de la tata si de la bunic, iar acum e tare mahnit ca nici unul din familie, nici unul din barbatii casei nu vrea sa invete mestesugul in lemn. AMARASTENII. Rudarii din Zimnicea traiesc de pe-o zi pe alta. Se-nmultesc ca iepurii si nu depun nici cel mai mic efort pentru a-si conserva traditiile. In toata comunitatea lor, de peste 2.000 de suflete, vreo patru batrani mai lucreaza si cioplesc in lemn. Locuiesc in zona Cetatii, la marginea orasului, unde s-au descoperit vestigii arheologice si chiar si-au construit casele peste pamantul care ascunde in inima lui ramasite ale vechii cetati zimnicene. Pentru ei asta n-are nici o importanta atata vreme cat nu le aduce bani sau mancare. Saracie si mizerie. Asta e tot ce se poate spune la ""prima vedere"" despre Rudarie, comunitate in care natalitatea creste pe zi ce trece. Totusi, dupa ce ajungi sa petreci mai mult de cateva minute printre rudari, impresiile sunt si altele: oameni pasnici, amarati, copii frumosi, muciosi, cu pamant mult sub unghii, unii desculti, cu fesuri care le-acopera pe jumatate ochii, si nevinovati, care zburda in tarana stazilor ca iezii prin iarba. Unii merg la scoala, altii nu. Unii merg la gradinita, altii nu. Destinul lor depinde de parinti. Cei care vor sa-si vada copiii cat de cat realizati, plecati la oras, sunt constienti ca macar prin scoala generala trebuie sa le treaca odraslele. Multi dintre rudari nu muncesc, primesc un ajutor social de aproape 250.000 de lei pe luna, iar ceilalti, tinerii, se duc la munci agricole sau lucreaza in constructii ca zileri si, daca au noroc, mai pleaca si prin Spania la cules de capsuni. Orice s-ar spune despre ei, sunt niste suflete chinuite cu un trecut si mai chinuit care asteapta din partea autoritatilor un ajutor mai mare decat li s-a dat pana acum. Desi sunt pe meleagurile astea de la inceputul anilor a€™50, cand Gheorghiu-Dej a dat ordin sa li se faca niste case si sa-i scoata din padure (caci acolo-si aveau ei traiul, in bordeie, ca vulpile in vizuini), abia din 2005 primarul Zimnicei le-a pus curent, le-a facut strazi si puturi. SCARMANAU BALEGA DUPA BOABE. Mos Luica Mosor face parte din ""garda veche"" a rudarilor. Are 75 de ani, o nevasta bolnava, Ioana, patru copii si-l mai are pe Georgica, nepotul cel mic, nazdravanul casei. Baba e atat de bolnava incat abia mai merge. ""Sufar de nevroza la stomac, d-asta am tremuriciul asta. E greu..."". Era mica, avea 7 ani cand Antonescu i-a dus familia, in 1942, in Rusia. ""Ne bagasera intr-o casa care n-avea decat un acoperis. Faceam focul in mijlocul camerei sa ne-ncalzim zece oameni"". Si-a amintit de acele momente si-o doboara plansul. ""Femeie, ia nu mai plange cand vorbesti"", o apostrofeaza barbatua€™, dar fara rautate in voce. ""Scarmam dupa boabe de porumb prin balega cailor rusilor ca sa le mancam. Am avut un fratior - nu reuseste sa-si stapaneasca lacrimile si plange mai tare - care-a murit de foame. N-aveam ce sa-i dam. Striga mereu ca-i e foame, i-e foame, iar noi n-aveam ce sa-i dam si l-am gasit mort...."". Am plecat de la Mos Luica Mosor si nevasta lui... S-au bucurat de vizita, n-au avut grija sa ne ceara ceva, ci sa ne ureze sanatate si sa avem o cale buna in viata. Ne-au facut semn cu mana si-am inteles c-au uitat de durerea lor nevindecabila cand ne-au zambit la plecare. Ce sunt rudarii? Sunt oameni... TRAIAU IN BORDEIE
""Pana in a€™53 traiam in paduri, faceam bordeie. Cum auzeam de-o padure mai buna, ne mutam repede acolo. Eram ca melcul cu casa in spinare. Ne hraneam cu d-ale padurii, cu urzici, cu bureti. Care-avea capra, bea si lapte de capra, care nu... se uita. Eram cate opt copii in familie, traiam greu...""
mos Luica Mosor
rudar din Zimnicea HRANA DIN BALEGA
""Scarmam dupa boabe de porumb prin balega cailor rusilor ca sa le mancam. Am avut un fratior - nu reuseste sa-si stapaneasca lacrimile si plange mai tare - care-a murit de foame. N-aveam ce sa-i dam. Striga mereu ca-i e foame, i-e foame, iar noi n-aveam ce sa-i dam si l-am gasit mort...""
baba Ioana Mosor
din Rudarie