Colette Avital s-a nascut la Bucuresti, a emigrat la varsta de 9 ani in Israel, unde traieste si astazi, cunoscuta fiind drept una din personalitatile de frunte ale vietii politice israeliene. E o doamna delicata, plina de bun simt, de te si miri cum supravietuieste in mijlocul unei lumi aprige cum este politica. Spre deosebire de alti israelieni importanti, care si-au ascuns originea romaneasca, Colette Avital si-a afirmat cu mandrie apartenenta la "emigratia romaneasca". Israelienii originari din Romania ii spun "Colette - deputata noastra". A lucrat 38 de ani in cadrul Ministerului de Externe al Israelului, in posturi importante, dintre care le amintim pe cele de ambasador in Portugalia, consul la New York si director al departamentului pentru Europa al Ministerului. In aceasta lunga cariera diplomatica si ministeriala, Colette Avital a avut prilejul sa indeplineasca misiuni statale importante, sa cunoasca si sa lege prietenii cu multe personalitati ale lumii, sa dezvolte legaturile dintre Israel si evreimea mondiala, a realizat cateva proiecte guvernamentale intre Israel si Romania, neobosita a fost in propovaduirea ideii de pace. Chiar si atunci cand guvernul pe care il reprezenta avea in frunte un "uliu", Colette a avut curajul sa fie un "porumbel". Dar nici "ulii" si nici "porumbeii" n-au reusit sa-i convinga pe palestinieni sa renunte la terorism si sa adopte solutia tratativelor, spune interlocutoarea noastra. Din nefericire, criza se mentine si continua sa curga sange. De la inceput am avut surpriza frumoasei limbi romanesti vorbite de Colette Avital. Interviul nostru a fost facut in trei etape, sau mai exact in trei locatii diferite: prima, in aula Muzeului Haaretz, unde am facut si cateva fotografii, a doua acasa la doamna Abramovici, mama deputatei israeliene. La sfarsit de saptamana, doamna Colette lasa la o parte toate treburile politice si parlamentare si-si petrece sambata acasa, cu mama. Ne-am revazut apoi, la resedinta ambasadoarei Romaniei in Israel, dr. Valeria Mariana Stoica, la o "masa tipic romaneasca", la care fusesera invitati si cativa ziaristi specializati in "gourmé-ul" lumii. Era firesc ca, din start, interviul sa abordeze vremea copilariei in tara natala.
Pastrez amintiri frumoase din copilarie. M-am nascut la Bucuresti, dar ambii parinti erau evrei moldoveni, originari din Bacau. Bunicul din partea mamei, Ozias Herscovici, era conducatorul Comunitatii evreiesti din Bacau, iar bunicul din partea tatalui era propietarul unei mari fabrici de piele. Tata i-a continuat meseria si afacerea. Vorbeam romaneste in casa, parintii insa voiau ca fata lor sa vorbeasca cateva limbi straine. M-au dat la Liceul clasic mixt din Bucuresti, locuiam pe Stirbei Voda si scoala era langa Cismigiu. Gradina era raiul meu, nici astazi nu l-am uitat. Totul a fost frumos pana ce Securitatea a inceput sa-i amarasca viata tatalui meu, nu i se ierta ca a avut o fabrica si "originea burgheza". Tata traia din cand in cand ascuns, si nu am vazut alta scapare decat emigrarea in Israel. Plecarea noastra din Romania a semanat mai mult cu o fuga. Desi eram copil, am inregistrat, inconstient, atmosfera de frica si teroare. Am plecat fara sa ma uit inapoi, de aceea amintirile mele romanesti sunt amestecate, si bune si rele, si frumoase si urate.
Ma deranjau apelativele de "romani hoti"
O fetita evreica intrerupe scoala si ajunge in Israel. Un nou continent, o noua lume, alta limba, fara indoiala o rupere se petrecuse, ati simtit singuratatea?
Sincer, nu! Nu uitati ca eram un copil, mi se parea ca traiesc o poveste miraculoasa. Apoi, copiii israelieni sunt voiosi, indrazneti, galagiosi, ageri, ca toti copiii, in plus, exista o colectivitate care te absoarbe, nu te lasa sa te simti singura, si am avut sansa sa invat destul de repede sa vorbesc si sa gandesc in ebraica. Am ajuns in Israel in anul 1950, imediat dupa incetarea Razboiului de Independenta. Tara era ruinata, sute de mii de evrei, supravietuitorii Holocaustului european, se asezau in tara. Traiam in corturi, cumparam hrana pe cartela, aveam dreptul la cateva oua pe saptamana, dar eram cu totii stapaniti de o imensa dorinta de a construi o tara stralucitoare. Stiam ca vom reusi. Ma deranjau doar apelativele de "romanim ganavim" (romani hoti) o stigma pusa pe nedrept emigrantilor evrei din Romania. Imi amintesc ca, nu o data, mama, care incepuse sa lucreze ca secretara, se intorcea acasa plangand si povestea despre glumele cu "romanim-ganavim". Cand specialistii evrei au urcat in topul vietii stiintifice, tehnice, militare si economice a tarii, apelativele acestea s-au estompat, dar nu au disparut cu totul nici pana astazi. Dupa incheierea serviciului militar a trebuit sa decid la ce universitate sa ma inscriu. Mi se oferise o bursa la Paris, pentru Sorbona, dar in cele din urma am optat pentru Universitatea Ebraica din Ierusalim si am studiat stiintele politice si relatiile internationale.
Si ati ramas dupa terminarea facultatii, la minister...
I-am convins greu pe superiorii mei ca am cunostinte pentru a lucra in minister, nu ca secretara, ci cu treburi diplomatice. Era o vreme in care, desi cel mai celebru diplomat israelian era o femeie, Golda Meir, numita ministru de Externe si ulterior prim-ministru, accesul femeilor in diplomatie era barat. Domnea la Ministerul de Externe o conceptie falocratica conform careia numai barbatii puteau indeplini misiunea atat de dificila de ambasadori ai Israelului in strainatate. Numirea mea ca ambasador in Portugalia am privit-o ca pe o victorie a dreptatii feminine asupra unei conceptii retrograde. Portugalia a insemnat o experienta nemaipomenita, cand am ajuns la Lisabona, relatiile portughezo-israeliene aveau indicele zero. Portughezii stiau foarte putin despre tara pe care o reprezentam, am muncit din greu la podul care de-a lungul timpului s-a dovedit trainic. De la Lisabona am dezvoltat si relatiile cu doua state africane, aflate sub influenta portugheza: Angola si Mozambic.
In SUA aveam grad de ambasador
Dupa experienta portugheza a urmat marea experienta americana...
In Statele Unite aveam gradul de ambasador, dar ocupam functia de Consul General. Intre anii 1992 si 1996 m-am ocupat in mod specialde dezvoltarea relatiilor cu liderii politici din statele New York, New Jersey si Maryland. De la New York am reusit sa pun in miscare anumite contacte cu doua state arabe, Maroc si Qatar. Rechemata apoi la Ierusalim, am ocupat o functie de conducere in Ministerul de Externe. Desi Romania nu se afla in desk-ul meu, am avut prilejuri sa impulsionez cateva proiecte comune, israelo-romane. De pilda, Expozitia lui Marcel Iancu, marele pictor originar din Romania.
Ati vizitat cu acel prilej Romania. Cum ati regasit tara natala dupa aproape jumatate de secol?
Am fost foarte emotionata. Mi-au revenit in minte si amintirile amare ale emigrarii, dar le-am alungat ca sa ma bucur pe deplin de solemnitatea clipei. Am fost uimita cat de repede mi s-a dezlegat limba, vorbeam cu oficialii, cu oamenii in hotel in romaneste si nu mi se parea nimic anormal. Am fost intrebata daca doresc sa vizitez ceva anume, am raspuns imediat ca as dori sa ma plimb in Cismigiu si sa-mi revad casa copilariei, pe Stirbei Voda. Cand m-am apropiat de casa mi s-a strans inima.
"Asteptam ca Ariel Sharon sa-mi ia apararea, dar el a tacut"
Cum v-ati despartit de Ministerul de Externe? Va intreb acest lucru pentru ca se spune ca nu a fost o despartire prea amicala.
Nu exista fum fara foc, intr-adevar am decis sa plec, deoarece dupa atatea decenii de munca n-am simtit acea acolada de amicitie si incredere pe care o astepti la ceasuri grele. Ajunsesera in mainile mass-media o serie de informatii provenite din interiorul ministerului si am fost acuzata de superiorii mei ca eu as fi fost sursa. M-am simtit profund lezata. Eram loiala muncii si functiei, asteptam ca Ariel Sharon sa-mi ia apararea, dar el a tacut. Politia a cercetat cazul, nu am fost eu sursa, puteam sa continui, dar ceva s-a rupt. Nu puteam uita jignirea, felul cum s-a incercat sa mi se arunce in carca o vina imaginara. Mi-am luat un lung concediu, apoi am decis sa-mi grabesc retragerea. La orizont se prefigurau noi alegeri parlamentare, aveam certitudinea ca pot face multe in politica israeliana. Nu aveam nevoie de inca un titlu, cel de deputat, consideram ca titlul de ambasador era suficient, nici nu stiam ca voi reusi sa fiu aleasa pe listele de deputati ai Partidul Muncii. Stiam ca populatia era obosita si saturata de un anumit gen de deputati care activau in Knesset (Parlamentul israelian) si am pornit cu nadejde. Afacerile nu ma interesau, cercetarea stiintifica mai putea sa astepte, asa ca am optat pentru Partidul Muncii.
Miscarea laburista a creat Statul Israel
De ce v-ati alaturat tocmai miscarii laburiste?
Din cateva motive. Miscarea laburista a creat Statul Israel, cu tot ce are acest stat mai semnificativ. Apoi, ma identificam cu valorile acestei miscari politice care cultiva valoarea fundamentala a solidaritatii sociale. Si, in al treilea rand, am o adoratie statornica pentru marile personalitati care au impins inainte aceasta miscare, de la Berl Katznelson si David ben Gurion, pana la Yitzakh Rabin.
Observ ca nu-l citati pe Shimon Peres.
Shimon Peres e inscris cu litere majuscule in istoria laburismului israelian.
Kadima nu are o ideologie, e un partid pragmatic
Dar a parasit Partidul Muncii pentru formatiunea Kadima, fondata de Ariel Sharon. Nu v-ati alaturat acestui partid.
Nu l-am urmat pe Shimon Peres. Imi pare rau ca el, la varsta de 83 de ani, a facut acest pas. Trebuia sa ramana in Partidul Muncii, cu care s-a identificat toata viata. Nu-mi place oportunismul, Kadima nu are o ideologie, e un partid pragmatic.
Alegerile au fost castigate de Kadima. Ati avut probleme de constiinta vizavi de decizia Partidului Muncii de a participa la coalitia guvernarii?
Noi speram ca vom castiga, alegatorii au vrut insa altceva. Niciodata, in Israel, castigatorul alegerilor nu poate sa guverneze singur, ci numai in cadrul unei coalitii. Nu-mi pare rau ca suntem in actuala coalitie, asa putem influenta deciziile si politica guvernului. Exista o platforma de guvernare care a tinut seama de cererile Partidului Muncii. Daca aceasta platforma va fi incalcata, cred ca ne vom retrage de la guvernare. Acum, premierul Ehud Olmert, presedintele Partidului Kadima, cocheteaza cu Avigdor Liberman, presedintele partidului de dreapta "Israel Beitenu" (Israel-casa noastra), cu scopul de a largi coalitia. Noua nu ne plac ideile extremiste propagate de acest partid. Dar nu stiu in ce masura il intereseaza pe cititorul roman problemele noastre strict interne. Sa va mai spun ca pana acum colaborarea cu Kadima e buna, presedintele Partidului Muncii, Amir Peretz, e ministru al Apararii si avem si cativa ministri in Guvern. In ceea ce ma priveste, ocup functia de vicepresedinte al Knessetului si conduc de doua ori pe saptamana unele sectiuni parlamentare. Activez in mod deosebit in Comisia Constitutionala a Knessetului, si sper sa redactam, in sfarsit, Constitutia tarii. Ma aflu si in fruntea catorva lobby-uri, - al Ierusalimului, al supravietuitorilor Holocaustului, pentru drepturile femeii. Sunt si presedinte al unei asociatii a evreilor originari din Romania. Suficient pentru 24 de ore, nu?
Ciocnirea miscarii evreiesti cu cea palestiniana a fost inevitabila
Exista cititori ai ziarului nostru, si nu numai ei, care nu reusesc sa inteleaga bine politica Israelului fata de palestinieni. Cum e posibil ca un neam atat de inzestrat intelectual si cu o experienta a istoriei atat de importanta, cu marile sale posibilitati tehnologice si stiintifice, nu reuseste sa puna capat indelungatei crize israeliano-palestiniene si israeliano-arabe?
Intr-adevar, criza a devenit cronica, marcata de Intifade, atacuri teroriste si razboaie si nu prea se vede vreo lumina la capatul acestui tunel intunecos. Eu sunt insa un om optimist, vom ajunge la liman. Ciocnirea celor doua miscari de afirmare nationala, cea evreiasca si cea palestiniana, a fost inevitabila, desi, cu intelepciune, liderii celor doua miscari ar fi putut sa evite varsarile de sange. De la inceput, arabii si palestinienii au vazut in entitatea evreiasca, care isi cladea caminul national in tara sa stramoseasca, biblica, o entitate straina, cotropitoare. Din acea clipa nici o intelegere n-a mai fost posibila. Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, supravietuitorii Holocaustului au vazut in Eretz Israel tara in care puteau sa se refugieze si sa traiasca. ONU a impartit Palestina in doua, dand cate o jumatate fiecareia dintre parti. David Ben Gurion, conducatorul evreimii din Palestina a acceptat partajul si a proclamat, in anul 1948, independenta Statului Israel, armatele arabe vecine au navalit asupra noii tari evreiesti, incercand s-o distruga si sa-i extermine pe evrei. Nu le-au iesit socotelile, dar in loc sa invete din tragica lor incercare, si sa urmeze modelul infloririi israeliene, ei au continuat de-a lungul deceniilor aceeasi politica care le-a adus numai necazuri. Cu cine sa tratezi pacea daca liderii palestinieni, deliberat, au ratat toate sansele pe care ONU sau guvernele israeliene le-au oferit spre a realiza impacarea dintre cele doua popoare si, astfel, posibilitatea de a-si construi o viata rezonabila? Saracia palestiniana si situatia disperata in care isi duc palestinienii existenta reprezinta rezultatul propriilor greseli istorice ale liderilor lor. Istoria nu iarta.
"Nu teritoriile impiedica realizarea pacii"
Istoria nu iarta, dar iata cade aproape 40 de ani Israel ocupa teritorii palestiniene in Cisiordania si zeci de colonii israeliene au fost implementate intre orasele si satele palestiniene. Palestinienii circula greu intre un loc si altul, barajele militare le fac viata imposibila.
Toate aceste baraje ar disparea daca ar inceta actele teroriste. Nici coloniile toate nu vor ramane unde se afla ele acum, exista tot felul de scenarii privind schimburi de teritorii, sa ajungem insa mai intai la masa tratativelor. Palestinienii au adus la guvernare, e drept ca in alegeri libere, o fractiune fundamentalista, Hamas, care refuza sa recunoasca existenta Israelului, nu respecta intelegerile si tratatele semnate de guvernele palestiniene anterioare, din epoca lui Yasser Arafat, si nu condamna in mod explicit terorismul. E o imposibilitate politica sa te asezi la masa tratativelor cu asemenea lideri care asculta mai mult de comenzile iraniene decat de interesele populatiei care te-a votat. Din 1994 Israel a inceput sa dea inapoi din teritoriile ocupate, dar acest lucru nu a adus pacea, dimpotriva, terorismul a crescut. In iulie 2000, Israel a dorit sa dea inapoi palestinienilor 97% din teritoriile ocupate dupa "Razboiul de 6 zile" si a propus crearea unui stat palestinian. Arafat nu a acceptat. In decembrie 2000, presedintele Statelor Unite, Bill Clinton, a propus formula lui generoasa fata de palestinieni, dar Yasser Arafat a refuzat din nou. El spera ca prin violenta va obtine mai mult. Asa a fost declansata a doua Intifada palestiniana. Problema este mult mai complexa decat simpla retragere din teritoriile cisiordaniene. Existenta statului palestinian liber si independent de mult ar fi fost o realitate daca liderii palestinieni ar privi cu claritate situatia si ar avea mila de poporul palestinian atat de greu incercat in ultimele decenii.
Daca lumea nu va deznucleariza Iranul, o va face Israelul
Intelegem ingrijorarea israeliana fata de programul de inarmare nucleara al Iranului. ZIUA a facut cunoscute cititorilor sai amenintarile iraniene cu "stergerea de pe harta a Israelului", precum si negarea Holocaustului de catre presedintele Ahmadinejad. E cunoscuta forta militara de intimidare atomica a Israelului. Cum credeti ca se vor desfasura lucrurile in viitor?
Guvernul israelian considera inarmarea cu armament neconventional a Iranului ca o amenintare la existenta sa. Nu exista nici un dubiu, daca comunitatea internationala nu va bara accesul Iranului la bomba atomica, o va face Israelul. Trist ar fi daca puterile internationale si lumea libera nu ar intelege ca un Iran inarmat atomic ameninta nu numai existenta Israelului, ci si a Orientului Mijlociu, ca si a lumii intregi. Problema Iranului atomic nu trebuie sa ne ingrijoreze numai pe noi.
"Lobby-ul romanesc" se va intari
Intr-o alta ordine de idei, prin nastere apartineti marii comunitati a israelienilor originari din Romania. Ati initiat numeroase actiuni publice, culturale si parlamentare pentru dezvoltarea legaturilor dintre Israel si Romania si in favoarea organizatiilor "romanesti" din Israel. Ce va urma?
"Lobby-ul romanesc" se va intari, ma bucur ca israelienii originari din Romania vad in mine o reprezentanta a lor si ca au o adresa pentru doleantele lor. Voi continua sa le fiu utila si sa nu le infirm increderea.
Mass-media au facut cunoscuta intentia lui Colette Avital de a candida la functia de presedinte al Israelului. E adevarat sau e numai un joc inventat de mass-media israeliene?
Mandatul lui Moshe Katzav, actualul presedinte al Israelului, inceteaza la inceputul verii lui 2007. Nu se stie daca isi va incheia cu bine mandatul, fiind incurcat in firele unor acuzatii penale. In aceste conditii cursa pentru alegerea viitorului presedinte al Statului de fapt a si inceput. Sunt convinsa ca as putea fi un bun presedinte; ar fi pentru prima oara cand in aceasta functie de mare onoare ar fi aleasa o femeie.
Va uram succes. Ziarul ZIUA ar fi bucuros s-o aiba drept oaspete in redactia sa pe Colette Avital. Conduerea ziarului, redactorii departamentului de Externe v-ar primi cu multa caldura. Putem spera la o asemenea vizita?
Oricand, m-ar bucura enorm sa revad locurile natale.