Falimentul fabricii de medalii
Jurnalul National propune presedintelui Romaniei, Traian Basescu, presedintelui Federatiei Romane de Gimnastica, Adrian Stoica, si presedintelui Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, Octavian Morariu, ca la comanda lotului national feminin sa revina antrenorii Octavian Belu si Mariana Bitang. Aceasta este singura solutie ca la Jocurile Olimpice de la Beijing sa fie reinnodata traditia cuceririi de medalii de aur pe banda rulanta pentru Romania. Incepand de maine, puteti gasi in paginile ziarului nostru argumente care sustin aceasta teorie. Semnalul de alarma este tras acum, dupa ce la actuala editie a Campionatelor Mondiale de la Aarhus, incheiata sambata, fetele antrenate de Nicolae Forminte au obtinut doar doua medalii: una de bronz la individual compus, prin Sandra Izbasa, si una de argint la barna, prin aceeasi sportiva.