Rapirea frumoasei Elena si mitologiile media

Cea mai noua bomba detonata in auzul presei este planul de rapire a mezinei presedintelui Traian Basescu de catre teroristul Hayssam, scapat de sub nasul tuturor serviciilor de veghe in conditii neelucidate. Asadar apare un misterios martor protejat si arunca pe piata lacoma de senzatii tari a presei de tranzitie o poveste cu iz mitologic: rapirea frumoasei Elena. Ce trust de presa ar rezista sa nu faca din aceasta un "story", cum se spune in limbaj mediatic globalizat, sa nu produca un comentariu despre felul cum Hayssam plus PSD-isti de frunte ca Hrebenciuc, Priboi si insusi tatal Mariejeanei Ion urmau sa il santajeze pe seful statului in caz ca pica planul A - rapirea jurnalistilor in Irak, sau sa lanseze o speculatie, ceva cat mai in ton cu politica si tintele sale. Ceea ce s-a si intamplat deindata.
Daca ipoteza ar fi aceea ca jurnalistul isi respecta in orice conditii normele profesionale si etice, atunci decizia de a face subiect din aceasta afirmatie este corecta. Ea s-a facut intr-un cadru oficial, este o declaratie de martor si nu poate fi eliminata din start ca fiind o minciuna sau o manipulare. Jurnalistul, obligat sa practice o meserie a evaluarii permanente, nu are intr-o astfel de situatie alta iesire decat sa dea degraba informatia, iar sefii editoriali sa accepte publicarea ei, chiar daca riscul de a multiplica o aberatie ramane crescut.
Verificarea din surse independente, mama informatiei corecte si antidotul manipularii, vine intr-un astfel de caz abia in al doilea rand, fiindca martorul a dorit ca Justitia sa-i protejeze identitatea. Are voie instanta sa secretizeze numele martorilor din moment ce procesele sunt publice? Are, fiindca magistratii ca si jurnalistii, au obligatia etica de a respecta confidentialitatea daca martorii o cer si daca presedintele instantei decide asa. Pentru presa este mai dificil sa recurga la alte surse, din moment ce nu se cunoaste identitatea celui care a facut declaratia-bomba. Dar informatii adiacente, care confirma sau infirma, se pot obtine, iar asta depinde de ingeniozitatea jurnalistului: daca paza Elenei Basescu a fost intarita la un moment dat si cand anume (ceea ce jurnalistii iuti de minte au si aflat), daca se confirma in timp colaborarea dintre cei trei "complotisti", daca misterele din jurul rapirii jurnalistilor in Irak nu primesc o noua perspectiva etc.
Comentariile, fiindca despre analiza rar se poate vorbi in presa noastra, tradeaza cel mai adesea limitele deontologice si caracterul partinitor al presei. Nici opinia nu e scutita de norme etice, ea trebuie sa fie corecta si echilibrata in raport cu faptele, informatiile comentate. E drept, ca subtirimea informatiei face loc elucubratiilor. Cat de putin se respecta echilibrul comentariilor, se vede si acum, cand "rapirea frumoasei Elena" stimuleaza fantazii homerice si nedelicate rafuieli, nu tocmai potrivite cu misiunea mass-media.

---

Despre autor: