"Puciul de la Moscova" - criza de la Bucuresti

In dimineata de 19 august, redactiile cotidianelor romanesti dotate cu telex international au constatat mutenia agentiei sovietice TASS, traficul fiind complet inchis. Agentiile occidentale anuntau foarte scurt ca la Moscova se asteapta evenimente importante, in timp ce presedintele Gorbaciov se afla in vacanta intr-o statiune din Crimeea. Cum la acea data presa romana se scotea prin metoda tipar inalt, era imposibil de intervenit asupra ziarelor deja difuzate, astfel ca cotidianele romanesti din acea zi nu aveau cum sa prevesteasca pericolul. Pe de alta parte, Televiziunea nu a reactionat pentru a-i informa pe romani, sefii ei cautandu-i cu disperare pe liderii tarii, Ion Iliescu si Petre Roman, pentru a percepe atitudini si, mai ales, pentru a obtine detalii. In acea dimineata, in capitala URSS se declansase o lovitura de stat. Prin componenta sa militara si prin proiectia mediatica occidentala, ea a ramas cu denumirea improprie de "puciul de la Moscova".
Tancuri pe strazile Moscovei
Printr-un comunicat al "Comitetului de Stat pentru Starea Exceptionala in URSS" (CSSE), un grup de lideri ai PCUS anunta faptul ca presedintele Gorbaciov este in imposibilitatea de a-si exercita functia, din cauza agravarii starii sale de sanatate, si ca se instituie starea exceptionala, potrivit unor prevederi ale Constitutiei, pentru o perioada de sase luni. Comunicatul era semnat de G. Ianaev, V. Pavlov si O. Baklanov, grupul de pucisti fiind insa mai mare, incluzandu-l si pe presedinele KGB, V. A Kriucikov.
Apropiatii lui Gorbaciov, precum si alti lideri din conducerea superioara de partid si de stat au fost derutati, la primele ore, de comunicatul CSSE, stiind din anturajul medical al presedintelui ca acesta avusese o criza de lumbago pentru care suportase o interventie urgenta cu infiltratii. Apoi, odata cu aparitia tancurilor pe strazile Moscovei, lucrurile au fost clare. Eduard Sevardnadze, care isi daduse o zgomotoasa demisie in decembrie 1990, motivand iminenta unei lovituri, avea sa consemneze in amintirile sale: "Tot ceea ce ma obsedase nu-mi dadea liniste - imi alungase mintea intr-un labirint de intrebari fara iesire: <<Cine? Cum? De ce?>> - intr-o fractiune de secunda s-au destramat si au disparut, asa cum dispare ceata cand este gonita de vanturi puternice. A intervenit o stranie transparenta. Totul era acum la vedere - nume, intentii, actiuni. Secretul a incetat sa mai fie secret, umbrele confuze au capatat claritatea unor figuri si persoane concrete. Dispozitivele si amplasarea fortelor erau stabilite" (Eduard Sevardnadze, "Optiunea mea", Ed. Presa Nationala, Bucuresti, 2003, pg. 308). Cu cateva zile inainte de lovitura, organizatiile de partid din Armata URSS adresasera un avertisment public "fortelor anticomuniste care ataca PCUS", amenintand cu represalii.
Panica la Bucuresti
La Bucuresti, lovitura de la Moscova a creat panica. Spaima cetatenilor si a oamenilor politici era alimentata de frica biseculara de Marea Putere de la Est si era totodata amplificata de sentimentul difuz ca romanii si-au permis prea multe libertati, uitand ca se afla inca in sfera de influenta sovietica. Cel care percepea cel mai acut acest sentiment era seful statului, Ion Iliescu, pentru care numele presupusului lider al "puciului", Ianaev, nu era unul necunoscut - fusesera colegi de Universitate in URSS. Asa cum a fost observat de multi apropiati in acele ore critice, Ion Iliescu percepea pericolul nu numai in plan personal, ci si in plan national, fiind in egala masura preocupat de soarta Romaniei si a Basarabiei (Republica Moldova). Petre Roman se gasea in vacanta in Spania, unde se pregatea sa participe la o conferinta organizata la Escurial. Primul-ministru roman a aflat despre lovitura de la Moscova inca de dimineata si a luat legatura telefonica cu Ion Iliescu - pe care l-a simtit destul de panicat -, presedintele cerandu-i sa se intoarca urgent in tara. A existat un moment de ezitare intre cei doi, Roman invocand nevoia de a participa totusi la acea conferinta, iar Iliescu si unii ministri avand impresia ca premierul vrea sa-si continue vacanta. Cu aceeasi ocazie, Petre Roman i-a transmis lui Ion Iliescu si rugamintea premierului spaniol Felipe Gonzales de a lua legatura cu Ianaev pentru a se interesa de soarta lui Gorbaciov (mai multi lideri occidentali erau ingrijorati pentru viata acestuia).
Potrivit unor surse guvernamentale, ca urmare a mai multor interventii venite din partea unor lideri occidentali, Iliescu l-a sunat pe Ianaev. La Madrid, Petre Roman da o prima declaratie categorica impotriva loviturii de la Moscova, declaratie care va fi transmisa numai pe radio si televiziune (audio). Este interesant si detaliul ca SPP si protocolul de stat nu au fost in stare (sau nu au vrut) sa asigure premierului Petre Roman o modalitate de transport in tara, motiv pentru care ministrul Transporturilor, Traian Basescu, a trimis un Boeing din flotila speciala. Speriati de moarte din cauza posibilei reveniri a dictaturii bolsevice la putere in URSS, liderii Partidului National Taranesc-crestin democrat il desemneaza pe Ioan Lup sa transmita public pozitia partidului, iar declaratia acestuia, impanata cu formule de genul "prietenia cu marea Uniune Sovietica" si "salutul fratesc pentru noii lideri de la Moscova", va ramane in Istorie ca o catastrofa mediatica. Ceva mai linistit dupa evolutia pozitiva a lucrurilor, Corneliu Coposu va cere a doua zi "neutralizarea extremistilor de stanga si de dreapta, care promoveaza in mod artificial xenofobia, sovinismul, antisemitismul, intoleranta, incitatiile interetnice si interconfesionale, ura", declaratie care cadea exact ca nuca in perete, neavand nici o legatura cu drama aflata in desfasurare pe strazile Moscovei si care ingrijora intreaga Romanie. Mircea Dinescu, a carui disidenta fusese legata de proiectul gorbaciovist al liberalizarii, ii va reprosa public lui Ion Iliescu faptul ca nu a sarit in apararea lui Gorbaciov si ca s-a grabit sa ia legatura cu Ianaev.
Tensiuni intre Guvern si Cotroceni
In noaptea de 19 august, dupa orele 22.00, la Cotroceni s-a desfasurat o sedinta tensionata, generata in primul rand de evolutia evenimentelor din URSS, in urma careia Ion Iliescu si-a exprimat "profunda preocupare si ingrijorare in legatura cu evenimentele care au loc in URSS, cu posibila lor agravare, inclusiv pentru fratii nostri din Republica Moldova, care pot sa pericliteze cursul transformarilor democratice". A doua zi, Guvernul se va intruni intr-o sedinta extraordinara si va emite o Declaratie in care se afirma, printre altele, ca "evolutia evenimentelor din tara vecina, utilizarea unor metode neconstitutionale, reprezinta un semnal al tendintelor de refacere a structurilor totalitare, o amenintare la adresa valorilor democratiei si a libertatilor individuale, a proceselor de reforma". Termenii categorici folositi in Declaratie starnesc la Cotroceni furia lui Ion Iliescu. Petre Roman isi aminteste: "Momentul efectiv de dezacord este momentul puciului. Atunci a fost clar, 19-20 august 1991, atunci a fost clar ca noi avem pozitii diferite. A avut o reactie impotriva declaratiei Guvernului, spunand ca este aventuroasa, iresponsabila".
O zi mai tarziu, desi primise atentionarile presedintelui, Guvernul retransmite comunicatul catre presa, constatand ca unele redactii nu-l publicasera, de frica sau ca urmare a unor interventii personale din partea unor autoritati centrale. Totodata, Petre Roman ii contacteaza in secret pe liderii partidelor din Opozitie, oferindu-le o negociere pentru formarea unui guvern "de unitate nationala". Speriati de perspectiva intoarcerii regimului militarist sovietic la granitele tarii, liderii Opozitiei accepta. Este momentul in care Ion Iliescu trage concluzia ca Petre Roman si Guvernul sau reprezinta o aventura pe care Romania nu si-o poate permite nici intern, nici international. In mod ciudat, conflictul dintre presedinte si premier, precum si atitudinile lor publice diferite de la Bucuresti, copiau situatia de la Paris, unde presedintele Mitterrand se arata foarte rezervat in condamnarea "puciului de la Moscova", in timp ce Roland Dumas se deplasa urgent in tarile Baltice, unde dadea declaratii de sprijin pentru independenta si condamna actiunea complotistilor moscoviti (Dominique de Villepin, Histoire de la diplomatie francaise, Ed. Perrin, Paris, 2005, p. 938).
Spaimele lui Iliescu, impartasite de Coposu
Ezitarile lui Ion Iliescu din timpul puciului moscovit au produs o relansare a campaniei mediatice anti-Iliescu si au scos inca o data in evidenta deosebirile de orientare politica internationala dintre el si Petre Roman. Presedintele va fi prezentat din nou ca un vechi activist al Partidului Comunist, legat de nomenklatura sovietica, adica depasit de evolutia procesului de liberalizare a Estului si ramas la Cotroceni ca frana a dezvoltarii democratice a Romaniei. In realitate, atat Ion Iliescu, fostul inalt demnitar comunist roman, cat si vechii detinuti politici de la PNT-cd aveau o alta perceptie a pericolului pe care il reprezentau pentru Romania si pentru ei fortele politice si militare sovietice dictatoriale, decat populatia care traia doar frica instinctiva. Si Iliescu si Coposu se asteptau in orice clipa ca politica URSS sa se schimbe peste noapte intr-una agresiva, sa revina la doctrina Brejnev si sa restabileasca "linistea" in sfera sa de influenta, incepand cu Basarabia si Romania. Occidentul - de fapt numai America si Marea Britanie - ar fi reactionat prin proteste, dar nu ar fi facut nimic concret pentru Romania. Dintre toti cetatenii Romaniei, numai Ion Iliescu, inconjurat de agentii KGB-ului plasati in functiile cheie ale statului inca din decembrie 1989 si cu alte grupari prosovietice manevrand in societate, in presa si in agenturi de spionaj active, avea imaginea completa a pericolului pe care il reprezenta pentru tara o eventuala victorie a pucistilor de la Moscova. Prudenta lui era de fapt expresia situatiei reale a Romaniei din acel moment: satelit al URSS in care diferite forte politice si sociale agitau scena pentru a produce o desprindere. Lenta, foarte lenta. Atitudinea curajoasa a Guvernului de atunci a fost mai degraba un risc, decat un gest calculat. Presa, insa, nu va scapa ocazia sa-l marteleze din nou pe presedinte. La 23 august 1991, Romania libera scria, pe prima pagina: "Dupa ce, in prima zi a crizei sovietice, pe presedintele nostru l-a apucat noaptea pana sa-si adune sfetnicii si sa admita un palid comunicat de presa. Dupa ce a doua zi s-a pronuntat in problema, tot la ora cucuvelei, tot palid, neuitand sa ne ceara linistea pe care ne-au promis-o trandafirii nostri alesi, dar nu ne-a oferit-o. In a treia zi, tot noptatec, cand pantalonii cu lampasuri ai lui Iazov (ministrul Apararii al URSS - n.a.) se sifonasera de tot, dl Ion Iliescu ne-a comunicat - in totala admiratie a unui televiziv - ca s-a pus pe felicitari telefonice ba cu Eltan, ba cu Snegur, ba cu Mitterrand, si probabil i-ar fi prins si pe Bush si pe John Mayor, daca nu i s-ar fi rupt inima la gandul aditionalelor pe postul telefonic de la Cotroceni...".
Controversatul "tratat de prietenie" cu URSS
La numai cateva ore dupa esuarea puciului, presa si-a adus aminte ca Ion Iliescu tocmai semnase un tratat de prietenie cu URSS, tratat pe care alte state foste comuniste il refuzasera si care continea clauze de interdictie a aderarii la NATO. Inca o data, apropierea lui Petre Roman de Manfred Worner a fost scoasa in contrast cu atitudinea prosovietica a lui Ion Iliescu. Potrivit lui Adrian Severin, Ministerul de Externe a intocmit o nota privind negocierea tratatului cu URSS (14/780 din 15.03.1991), avand caracterul unei faze intermediare, si a primit de la primul-ministru indicatii verbale asupra "posibilitatii ca Romania sa-si aleaga liber aliatii", iar tratatul sa fie identic cu cele semnate de URSS cu fostele tari comuniste europene. Severin i-a acuzat ulterior pe Ion Iliescu si pe Adrian Nastase de complicitate la semnarea unui tratat defavorabil Romaniei si care marca optiunea acestora "pentru ramanerea in sfera de influenta a superputerii rasaritene".
Paradoxul situatiei in care se afla atunci Ion Iliescu era intr-adevar urias: inclusiv fortele reformiste si democrate din URSS il considerau pe Ion Iliescu un comunist inapoiat. Iata ce isi aminteste in Memoriile sale R. G. Pihoia, fostul consilier pe probleme de securitate al lui Mihail Gorbaciov: "La 15 august, in Biroul Politic a fost difuzata scrisoarea secretarului de partid al regiunii Voronej, V. Smetanina, in care acesta comunica despre mitingurile organizate in Voronej de catre V.I. Novodvorskoi, liderul unei grupari de mici dimensiuni, dar foarte zgomotoasa, cu denumirea "Uniunea Democratica". Mitingurile acestei grupari, la care participau cateva zeci de oameni, se desfasurau sub lozinci ce vizau rasturnarea oranduirii sovietice si a PCUS, cu jigniri la adresa lui Gorbaciov si a lui Eltan si pancarte "Gorbaciov e Ceausescu, Eltan este Iliescu", "Jos PCUS, Jos KGB", "Gorbaciov - calau si criminal. Baku, Tbilisi, Sumgait"". Presa romana nu va intarzia sa reactioneze. Din acel moment, seful statului va fi vazut ca un guvernator al unei gubernii sovietice de tipul celor pierdute prin Siberia si la care perestroika si glasnost inca nu au ajuns, fiind prea departe la Est. Ion Iliescu, presedintele care nu se poate "recicla" din comunist de profesie, "vinovat de violentele politicii romanesti", era acum guvernatorul sovietic al Romaniei, instalat cu misiunea de a impiedica despartirea tarii de comunism: "Guvernatorul, a carui prima grija a fost sa se instaleze in palatul regal de la Cotroceni, pare sa ignore un lucru de tot vizibil: acela ca ne aflam intr-o cursa contra cronometru, cursa care va fi castigata de acei ce se vor debarasa mai rapid de comunism", scria, la 29 august 1991, "Romania libera". Textul cel mai interesant si, printre altele, foarte bine scris, ii va apartine ziaristului de investigatie Mirel Curea, de la "Viitorul Romanesc": "Sa fim bine intelesi: nu suntem ingrijorati ca avem un presedinte ce se dovedeste total pe dinafara a ceea ce se intampla in tara sau in lume, descurajarea provine din faptul ca nu suntem reprezentati de un personaj capabil de gesturi politice inspirate, oportune si cu valabilitate istorica."
Roman, in dizgratie
Pentru intelectualii organizatiilor societatii civile si pentru presa de opozitie, Petre Roman dadea semnale vizibile in privinta debarasarii de comunism; pentru populatia abia iesita din spaima si mai ales pentru anumite categorii profesionale, cum erau minerii, care erau profund si interesat legate de privilegiile sociale ale sistemului comunist, imaginea de prooccidental a lui Petre Roman era o evadare echivalenta cu tradarea. Cum presa nostalgica continua sa-l prezinte pe tanarul premier drept un "tradator" evreu, care este "in cardasie cu Guvernul Mondial" si se pregateste "sa vanda tara strainilor", sansa de a specula nemultumirile sociale, salariale si mai ales politice, de ordin intern, printr-o teza a tradarii nationale a fost pe deplin oferita si adoptata.
In caietul sau de notite, Petre Roman va asocia pentru prima data problematica Serviciului Roman de Informatii de relatia Iliescu-Magureanu in aprilie 1991. El va nota la 11.04.1991: "metodele folosite de Securitate - SRI sunt, fara drept de apel, de condamnat si eliminat! A proteja, a realiza daca se poate, siguranta statului nu mai poate fi obtinut prin investigare si urmarire indreptata impotriva cetateanului, a individului". La 13 mai se profileaza ideea rupturii de Ion Iliescu: "Echipa Barladeanu, Martian, Magureanu, a caror gandire si metode de actiune decurg direct din practicile comuniste, l-au convins pe Iliescu ca eu sunt un <<intrus>> in schema de functionare a puterii politice actuale in tara. Am fost constient de aceasta si l-am rugat pe dl. Iliescu sa faca pasul cerut, adica ruperea de mine". Insemnarea din 20.06.1991 identifica pentru prima data SRI cu Neosecuritatea si o leaga de relatia pe care serviciul secret al tarii a stabilit-o cu seful statului: "In continuare SRI se doreste o putere separata, deasupra societatii si institutiilor sale democratice, necontrolata decat de un stapan in persoana presedintelui. Iar daca presedintele poate fi indus in eroare atunci este chiar perfect!"
Fragmente din lucrarea
"Din culisele luptei pentru putere", in curs de aparitie la Editura RAO

---

Despre autor: