Locotenentul Robert Pirone, avocat la biroul de legatura cu Tribunalul Penal Central Irakian din Bagdad, sustine ca a participat la procesul lui Mohammad Munaf pentru a formula plangerea oficiala din partea Guvernului roman, in timp ce autoritatile de la Bucuresti au precizat ca nu au stiut nimic despre acest aspect. Conform motivatiei semnate de judecatorul Royce C. Lamberth, reprezentantii Pentagonului - parte reclamata de avocatii lui Munaf in Statele Unite - afirma ca Pirone, locotenent in Paza de Coasta, a fost prezent la proces in calitate de membru al Fortei multinationale din Irak. Pirone a declarat, intr-o marturie depusa sub juramant, ca a aparut la proces pentru a formula plangerea oficiala in numele Guvernului roman in cazul rapirii ziaristilor Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian, autorizatia legalizata pentru reprezentarea Ambasadei Romane fiind transmisa tribunalului cu cateva saptamani inaintea inceperii procedurilor.
In declaratia sa, Pirone precizeaza ca rolul sau s-a limitat la a da raspunsuri intrebarilor legate de caz, pe baza marturiilor anterioare ale acuzatilor si a face plangerea oficiala, in conformitate cu legislatia irakiana. El sustine ca la audiere nu a participat nici un alt membru al Fortei multinationale, iar membrii acesteia prezenti in sala erau observatori sau gardieni. Locotenentul a adaugat, conform Mediafax, ca nu a fost prezent nici un general american si nici vreun general reprezentand alt membru al coalitiei.
Nici un ofiter mandatat
In replica, directorul Directiei de drept international din Ministerul Justitiei, Razvan Radu, a afirmat ca autoritatile judiciare romane nu au mandatat nici un ofiter in a reprezenta Guvernul roman la tribunalul din Bagdad, instanta romana solicitand asistenta judiciara, pentru audierea lui Mohammad Munaf, act necesar pentru finalizarea procesului desfasurat la Bucuresti. "De la inceput, autoritatile romane - prin inceperea urmaririi penale impotriva lui Mohammad Munaf si a lui Omar Hayssam - si-a exercitat jurisdictia in cazul rapirii jurnalistilor romani, avand in vedere ca victimele sunt cetateni romani", a explicat Razvan Radu.
Petitie respinsa
Dupa cum se stie, Tribunalul Penal Central din Bagdad l-a condamnat pe Mohammad Munaf la moarte prin spanzurare. La scurt timp dupa sentinta, un grup de avocati americani a cerut ca Mohammad Munaf, care este si cetatean american si care se afla in custodia Fortei multinationale, sa nu fie predat autoritatilor irakiene. Solicitarea a fost insa respinsa de Tribunalul districtului Columbia ca "neintemeiata". De asemenea, tribunalul american si-a declinat competenta in abordarea cauzei, argumentand ca nu intra in jurisdictia sa, Munaf aflandu-se in custodia Fortei multinationale. "Reclamantul a intrat de buna voie intr-o tara suverana, cum este Irakul si a fost condamnat de tribunalul acelei tari, pentru incalcarea legii irakiene. Prevederile Habeas corpus nu primeaza peste legile unui stat suveran", se spune in motivarea deciziei Tribunalului districtului Columbia. (G.T.)