"Apreciem ca adoptarea unui astfel de act de clementa este necesara tinand seama de iminenta intrare in vigoare a legii privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal", se arata intr-o scrisoare
"Apreciem ca adoptarea unui astfel de act de clementa este necesara tinand seama de iminenta intrare in vigoare a legii privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal", se arata intr-o scrisoare trimisa de seful penitenciarelor deputatului Nati Meir, membru al Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputatilor. Aplicarea regimurilor diferentiate, care in cazurile regimurilor deschis si semideschis permite o libertate de miscare mai mare in interiorul locului de detinere, face ca masurile privind ordinea si siguranta locului de detinere, diferentierea tratamentului penitenciar si asigurarea conditiilor minime igienico-sanitare in contextul numarului persoanelor private de libertate sa nu conduca la rezultatele scontate, se rata in documentul mentionat. Directorul general al ANP spune ca supraaglomerarea, care persista "desi s-a diminuat evident", constituie un factor de stres atat pentru detinuti, cat si pentru personal. "Din acest punct de vedere, o prioritate consideram ca trebuie sa fie reducerea considerabila, printr-o modalitate sau alta, a suprapopularii, pentru ca altfel, toate incercarile de imbunatatire a conditiilor de detentie vor fi sortite esecului in mod inevitabil", considera Alexandru Serban. In plus, atunci cand suprapopularea se va reduce vor putea fi aplicate programe de activitati mult mai diversificate, in acest sens obiectivul este acela de a asigura detinutilor, inclusiv arestatilor preventiv, petrecerea in afara camerei de detinere a unui timp cat mai mare, explica directorul general al ANP.
El crede ca din proiectul legii privind gratierea unor pedepse si inlaturarea unor masuri sau sanctiuni punctul 16 din articolul 4 ar trebui eliminat, avand in vedere faptul ca la data de 1 septembrie 2006, 34,42% din efectivul existent a savarsit infractiunea de furt calificat, astfel ca unul din efectele urmarite de lege va fi atins, prin cresterea numarului de condamnati pusi in libertate ca urmare a aplicarii legii de gratiere. Alexandru Serban considera ca ar trebui inlaturat articolul 5, intrucat prin ordonanta de urgenta nr. 108/24.10.2003 a fost desfiintata inchisoarea contraventionala. El propune reformularea art. 6, astfel: "gratierea nu se aplica celor care nu au inceput executarea pedepsei inchisorii sau a masurii internarii intr-un centru de reeducare, deoarece s-au sustras de la executarea acestora, precum si celor care au inceput executarea, dar ulterior s-au sustras".
Directorul general al ANP recomanda reformularea articolului 8, astfel: "dispozitiile prezentei legi se aplica numai faptelor comise pana la data de 30.08.2006". Considerand ca proiectul de lege a deveni public odata cu depunerea acestuia la Camera Deputatilor, respectiv la data de 30.08.2006, este oportuna excluderea faptelor penale savarsite, cel mai probabil, sub paravanul adoptarii actului de clementa, a mai spus Alexandru Serban.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.