Joshka FISCHER: Turcia si Europa: Doua trenuri care risca sa se ciocneasca?

Prin interventia in Liban, europenii au luat o decizie considerabila, plina de riscuri, dar, in acelasi timp, extrem de riscanta. Motivul este acela ca viitorul securitatii Europei va fi influentat in zona de est a Mediteranei si in Orientul Mijlociu. Ca place sau nu, Europa si-a asumat un nou rol, strategic, in regiune. Iar daca va esua, va plati scump. In ce priveste riscurile pe care Europa si le-a asumat si a unei constientizari a consecintelor, este prioritar sa fie dezvoltata o "Mare Strategie" pentru zona de est a Mediteranei si pentru Orienntul Mijlociu, astfel incat Europa sa isi poata defini cu claritate interesele. Indiferent de fluctuatiile acestei Mari Strategii, Turcia va trebui sa joace un rol central - politic, militar, economic si cultural.
Protejarea intereselor Europei inseamna stabilirea unei legaturi puternice cu Turcia drept baza a securitatii regionale. Este, prin urmare, surprinzator, ca Europa face exact contrariul si inchide ochii la problema strategica reprezentata de Turcia.
Modernizarea si democratizarea Turciei - cu o societate civila puternica si cu o economie moderna nu numai ca vor fi benefice pentru Turcia, dar vor oferi si stabilitate si vor servi ca model pentru transformare in lumea islamica. Mai presus de orice, modernizarea cu succes a unei tari musulmane va avea un rol decisiv la securitatea Europei. Din vremea lui Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, modernizarea Turciei a fost legata de persepectivele sale europene sau occidentale. In ultimii 43 de ani, aceasta perspectiva a fost pe deplin definita de dorinta Turciei de a se alatura UE si de promisiunea Uniunii privind aderarea. Dar chiar in momentul in care, o scurta privire aruncata asupra crizelor din regiune care efecteaza flancul estic al Europei - Iranul, Irakul, Siria, conflictul din Orientul Mijlociu, Asia Centrala si Caucazul de Sud - ar trebui sa certifice importanta Turciei la securitatea europeana, Europa isi manifesta dezinteresul in relatiile dintre Europa si Turcia.
In aceasta toamna, Comisia Europeana trebuie sa prezinte un raport privind progresele in negocierile de aderare cu Turcia. Acest raport risca insa sa ameninte sa deraieze intregul proces.
Principala disputa este asupra Ciprului. Turcia a refuzat sa isi deschida porturile, aeroporturile si drumurile pentru Republica Cipru, asa cum o obliga Protocolul de la Ankara care a stabilit termenii negocierilor de aderare a Turciei. Turcia si-a explicat refuzul prin esecul UE de a-si indeplini propria promisiune de a da unda verde schimburilor comerciale cu Ciprul de Nord, care se afla sub autoritatea Turciei. Ciprul de Nord a acceptat planul secretarului general al ONU, Kofi Annan, sprijinit puternic de UE, de rezolvare a acestui conflict. Dar Ciprul de Sud, influentat de guvernul sau, l-a respins. Ar fi absolul nedrept si inexplicabil ca raportul Comisiei Europene sa faca Turcia responsabila pentru refuzul ei de a face concesii viitoare cipriotilor greci (acum intrati in UE), in timp ce refuza sa invinovateasca guvernul de la Nicosia, care este adevarata cauza a blocajului.
Unele state din UE - in special Franta, Germania si Austria - par incantate de perspectiva unei dispute pe aceasta tema, crezand ca astfel Turcia va fi fortata sa renunte la ideea de a fi membru al UE. Dar aceasta atitudine este iresponsabila. UE este pe cale sa comita o grava eroare strategica prin faptul ca va permite ca raportul sau din aceasta toamna sa se lase ghidat de consideratii de politica interna ale unora dintre statele membre importante.
Ce perspective ar avea Turcia in afara UE? Iluzii Pan-Turcesti? O reintoarcere spre Orient si spre Islam? Nici o astfel de varianta nu va functiona.
Dar Turcia nu va ramane cu bratele incrucisate la usa Europei. Atitudinea Europei va obliga Turcia sa faca aliante cu rivalii sai regionali traditionali, Rusia si Iranul. Aceste trei puteri, extrem de importante in Europa, se afla in rivalitate de secole. Deci, alianta lor ar putea fi aproape imposibila. Totusi Europa pare ca inclina sa obtina imposibilul, in detrimentul Continentului.
Desigur, exista o mare rezistenta pe plan intern la aderarea Turciei la UE. Rezultatul final al procesului de aderare reprezinta, prin urmare, o problema deschisa pentru ambele tabere. Este adevarat ca Turcia are de strabatut un drum lung. Dar a pune in pericol acest proces aici si acum, cunoscand pe deplin posibilele costuri, este un act de stupiditate din partea europenilor - iar stupiditatea este cel mai rau pacat in politica. Relatiile dintre Turcia si Europa pot fi comparate cu doua trenuri care merg cu mare viteaza unul spre celalalt. Nici Turcia si nici Europa nu isi pot permite ca cele doua sa se ciocneasca.
Joschka Fischer a fost ministru de Externe al Germaniei si vice cancelar, din 1998 pana in 2005. Lider al Partidului Verzilor timp de 20 de ani, este acum profesor asociat la Princeton University's Woodrow Wilson School.
Copyright: Project Syndicate/Institute of Human Sciences, 2006.

---

Despre autor: