"Cand am prezentat la Paris, mi-am trecut in CV numai experienta in dans, dar pe caietul program prima fraza era Xavier Le Roy, dansatorul atipic care vine din biologie moleculara. (...) Desigur, sunt artisti care controleaza mult mai bine informatia care circula despre ei, dar mi se pare un efort prea mare. (...) Nu asa ma percep eu, dar, desigur, poate ca asa ma percep ceilalti. (...) La un moment dat am inceput sa scriu, singur, in prezentare, doar aceasta singura fraza despre mine." Aceste declaratii ii apartin "dansatorului atipic", Xavier Le Roy si au fost facute la Bucuresti, pe 14 octombrie, la Centrul National al Dansului (CNDB), cu ocazia unei discutii informale cu profesionistii dansului si cu presa. ZIUA va pune la dispozitie varianta audio integrala a discutiei cu unul dintre cei mai bine cotati dansatori contemporani, dar a carui arta depaseste de mult dansul, primul atat de mare care ajunge in Romania printr-o colaborare intre CNDB si Institutul Goethe, cu ocazia "Zilelor Dansului German la Bucuresti".
Spectacolul prezentat la Bucuresti, la CNDB pe 15 octombrie si creat de Xavier Le Roy in 1998, "Self-Unfinished", a schimbat felul in care sunt percepute corpul si miscarea in dans si in artele contemporane in general. Efectul spectacolului sau si preocuparile ulterioare depasesc arta dansului, spectacolul insa ramane impresionant mai ales prin mutatiile pe care le produce in notiunile de coregrafie si corp. Xavier e interesat de un corp "osmotic", cum il numeste el in discutia informala, un corp in continua trasformare, un corp multiplu, permeabil, devenit zona de trafic intre interior si exterior, iar aceste transformari sunt reprezentate pe scena mai putin cu ajutorul luminii, cat prin miscarea corpului si prin jucarea contrastului fotografic intre alb si negru.
Imagine din "Self-Unfinished" (Foto: zoltan+) Titlul "Self-Unfinished", se refera la preocuparea lui Xavier de a reprezenta sinele in relatie cu diferite contexte sau cu privirea spectatorului. "Self"-ul si biografia devin interesante numai ca potential pentru a initia un discurs sau cand sunt puse in relatie cu un context. De aici si rezerva lui de a fi perceput abrupt ca dansatorul-biolog sau retinerile cand i se cere sa prezinte relatia dintre stiinta si arta. (Aceasta relatie nu e niciodata una de transpunere, ci implica, intotdeauna, un proces si o constructie). De exemplu, in discutia purtata cu dansatorii romani, coregraful francez stabilit la Berlin povesteste cum a ajuns sa foloseasca termenul osmotic (din biologie) in dans via studii culturale.
Astfel corpul vazut, duminica, de spectatorii de la CNDB s-a trasformat treptat din robot, in corp de barbat, apoi de femeie, apoi a deveni un organism urias bizar, apoi o molusca, apoi un soi de patruped SF care isi gestiona corpul altfel decat oamenii. In fisierul audio atasat, Xavier vorbeste despre metoda de lucru folosita in piesa: a fixat o camera video intr-un loc al studioului si un monitor in partea opusa si intai producea o miscare, apoi se uita, intotdeauna consecutiv, implicand astfel un delay intre miscarea facuta si cea proiectata (complet diferit fata de perceptia imediata din fata oglinzii). In acest mod, ceva din proces, poate intarzierea dintre ceea ce face (in timpul reprezentarii e vorba mai degraba despre amintirea a ceea ce face) si ceea ce vede (amintirea a ceea ce vede) se regaseste in piesa in imaginea loop-ului inainte si inapoi, dar si in lentoarea cu care face miscarea imperceptibila si transformarile cu atat mai spectaculoase.
Ce face Xavier cu muzica
Xavier Le Roy se admite a fi, mai in gluma mai in serios, un produs al circumstantelor (are si o piesa cu acest nume). Daca la inceput, relatia de putere intre sunet si miscare il depaseste, si colaborarile cu prieteni muzicieni si muzicologi esueaza, sau decide el sa elimine sau sa separe palierul miscarii de cel al muzicii (in "Self-Unfinished", Diana Ross incepe sa cante cand iese Xavier de pe scena), in 2002 i se propune sa regizeze o piesa de opera a unui compozitor austriac contemporan Bernard Lang.
Din acest moment, Xavier devine interesat de disocierea si reasocierea sunetului cu miscarea si incepe sa compuna coregrafie pentru muzicieni si cantareti, pornind de la miscarea necesara corpului (de instrumentist sau de vocalist in egala masura) pentru a produce muzica.
Astfel a aparut piesa "Mouvement", unde 18 muzicieni si un dirijor interpreteaza muzica compozitorului german Helmut Lachenmann, doar ca fara instrumente si fara sunete, doar prin miscarea necesara producerii sI dirijarii muzicii. Dar mai multe despre cum perceptia spectatorului poate fi supusa unei continue transformari, auzind muzica (altfel, mai bine, sau pur si simplu percepand sunetele) cu precadere cand sunetului i se adauga informatie vizuala, sau e substituit acesteia sau despre cum o compozitie muzicala poate fi vazuta iar muzica imaginata si despre cum asta ii permite sa puna in discutie conventiile pentru producerea muzicii si a miscarii - in fisierul audio atasat.
Cu aceeasi ocazie Xavier Le Roy a vorbit si despre proiectul sau in lucru: o piesa de dans pe muzica lui Stravinsky (Sacre du Printemps), inspirata din felul in care dirijeaza Sir Simon Rattle aceasta piesa a lui Stravinsky la pupitrul Filarmonicii din Berlin si pe care Xavier il numeste "an amazing dance". Pentru ca imaginea corpului lui Simon Rattle contine in egala masura miscarea care coordoneaza producerea muzicii, dar si miscari activate si afectate de muzica.
"Sir Simon face asta in fata a 120 muzicieni. Daca cineva va face aceste miscari in fata publicului, publicul ar putea ocupa locul muzicienilor. Asa va deveni extrem de important unde stai in sala. Daca stai in locul unui instrument vei simti cand ma adresez tie ca si cum tu ai putea produce muzica in acel moment", incheie Xavier.