S-a scris mult si s-a vorbit si mai mult despre lupta din interiorul PSD. In ultima vreme au aparut in presa informatii referitoare la o competitie intre Vasile Dancu si Miron Mitrea pentru postul de sectretar general al PSD.
Vasile Dancu a a

S-a scris mult si s-a vorbit si mai mult despre lupta din interiorul PSD. In ultima vreme au aparut in presa informatii referitoare la o competitie intre Vasile Dancu si Miron Mitrea pentru postul de sectretar general al PSD.
Vasile Dancu a acordat Cronicii Romane un interviu in care vorbeste despre "polemica colegiala" dintre social-democrati, despre candidatura lui Sorin Oprescu la sefia partidului, despre strategie si modificarea statutului dar si despre relatia PSD cu PD.

- In presa de ieri au aparut informatii referitoare la o noua lupta interna in PSD - Dancu vs Mitrea. Va pregatiti pentru functia de secretar general al PSD?
- Nu pot sa confirm faptul ca m-as pregati pentru aceasta functie, dar nu as vrea sa infirm ca uneori ar parea ca este o lupta intre mine si Miron Mitrea. Este o polemica colegiala, dar asa este perceputa din afara. Este o competitie cinstita, prieteneasca, in privinta unor lucruri pe care le vedem diferit, privind partidul, strategia, pozitionarea PSD, factorul de innoire pe care are trebui sa-l imprimam partidului...
I-am spus lui Miron de cateva ori ca el are o viziune usor conservatoare. Eu, fiind si sociolog, merg mai mult prin tara decat cei care stau la Bucuresti si stiu ca partidul are nevoie de o modernizare accelerata.
Nu este o batalie pe functii. Cand va fi competitia, atunci vom vedea cine vor fi cei care vor candida. Eu, in acest moment, nu am nicio intentie de a candida la vreun post in PSD.

- Cum vedeti candidatura lui Sorin Oprescu la sefia PSD? Intr-un interviu acordat "Ziua", presedintele PSD Bucuresti il ataca pe Mircea Geoana si grupul de la Cluj care ar fi imprimat actuala strtegie de non-combat a partidului.
- Oprescu greseste! Cred ca s-a lansat, inainte de termen, pentru presedintia partidului si a pornit intr-o campanie interna pentru a se vizibiliza. Noi acum ar trebui sa fim preocupati cu opozitia si nu inteleg de ce nu incearca dansul sa se pozitioneze politic in lupta reala. Asa ar vedea membrii PSD cine este bun sau nu de presedinte.
Faptul ca ne-a luat obiectiv pe noi cei de la Cluj este o greseala strategica, chiar daca a fost sfatuit pentru asta de un consilier de comunicare. Noi cei de la Cluj nu ne dorim functii si nu am monopolizat in niciun fel partidul. Domnul Oprescu are tot dreptul sa candideze. Mie mi se pare ca ar trebui sa avem mai multi oameni de la Bucuresti care sa reprezinte partidul, pentru ca in acest moment noi ducem lipsa de personalitati marcante care sa se lanseze din Capitala.

- Oprescu spune ca strategia politica nu este doar o calitate ardeleneasca si ca si bucurestenii, oltenii sau moldovenii gandesc...
- Supararea lui Oprescu vine, probabil, si din faptul ca in programul nostru, cu care Mircea Geoana a castigat la Congres, una din cereri a fost tocmai descentralizarea.
Faptul ca presedintii de organizatii judetene nu mai accepta sa fie parasutati pe liste oameni de la Bucuresti este un lucru care i-a deranjat pe unii dintre colegii nostri. Din acest punct de vedere cred ca ar trebui sa mergem mai departe cu reforma.
Oprescu nu-si poate construi o campanie eficienta pe eventualele insuccese ale PSD. Este presedintele unei organizatii puternice si este participant in acest moment la conducerea partidului. Astfel ca dl Oprescu are si responsabilitati si nu poate fi doar o figura de analist al partidului. Sper ca va gasi intelepciunea sa nu mai provoace conflicte in interior, ci sa gaseasca forme sa participe la actiunea de opozitie.
Nu am auzit de programe alternative. Daca nu sunt strategiile lui Mircea Geoana, atunci asteptam ca cei care sunt mai destepti sa vina cu strategii.
Am vazut in ultimul sondaj ca organizatia Bucuresti are un scor destul de slab - in jur de 10%. Cred ca ar trebui ca fiecare dintre noi sa-si vada de treburile sale. Ar trebui sa ne utilizam organizarea noastra de opozitie in organizatie. Cred ca dl Oprescu, care a venit mai nou sef la PSD Bucuresti, are mult de lucrat la constructia organizatiei si cred ca aceasta competitie interna a fost inceputa prematur.

- S-a spus despre noul statut ca este unul "comandat", prin care se dau puteri sporite presedintelui...
- Este fals! S-a luat statutul ca un motiv de comentat fara sa se dea nici un fel de alternativa. Ar trebui sa vina cu un exemplu de statut si sa se puna in discutie. Au venit modificari de statut din teritoriu si acum s-a facut un inventar pe baza caruia vor fi discutate toate propunerile.
Mircea Geoana a dezmintit de mai multe ori faptul ca ar fi vorba de intarirea puterii presedintelui. Modificarile sunt doar principiale si au venit din teritoriu. Asta arata ca organizatiile din teritoriu sunt cele mai productive, ca au energie creativa si ca se produc idei si in alta parte din tara, nu doar in Bucuresti.
Nimeni nu vrea o recentralizare. Vrem sa descentralizam partidul! Vrem ca organizatiile din Botosani, Arad sau din Teleorman sa aiba autonomie totala. Asta a fost ideea cu care am venit noi la Congres.

- Referitor la relatia cu democratii, s-a spus ca grupul de la Cluj doreste o apropiere intre PSD si PD...
- Aceste asertiuni nu au acoperire in realitate. Ar trebui sa venim cu lucruri mai consistente pentru a participa la lupta de opozitie.
O intelegere intre PD si PSD este o prostie si se poate vedea ca nu are nici un suport. Este o idee fantasmagorica.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.