Intr-un comunicat transmis de Administratia Prezidentiala, seful statului considera necesara suspendarea lui Teodor Atanasiu din functia de ministru "pentru a indeparta orice suspiciune de influentare a anchetei avand in vedere declansarea procedurii de urmarire penala impotriva lui Atanasiu". Administratia Prezidentiala mai preciza ca procedura de urmarire penala ar putea implica audierea unor persoane din cadrul Ministerului Apararii, aflate in subordinea ministrului, fapt care ar putea conduce la o influentare a demersului procedural.
Prima plangere penala impotriva ministrului Apararii, Teodor Atanasiu, a fost depusa la inceputul lunii iulie de consilierul prezidential Adriana Saftoiu, "pentru abuz in serviciu contra persoanei".
Cea de a doua plangere penala a fost depusa de deputatul Eugen Bejinariu, membru in Comisia de aparare a Parlamentului, care l-a acuzat pe Atanasiu de abuz in serviciu. Bejinariu preciza ca a recurs la acest demers in urma concluziilor generate dupa audierea ministrului Apararii si a generalului Eugen Badalan, seful Statului Major General, la comisiile de aparare reunite ale Parlamentului, prilej cu care erau remarcate grave deficiente de comunicare intre ministru si seful SMG si cel al Directii Generale de Informatii a Armatei. Pe 6 octombrie, procurorii militari au decis neinceperea urmaririi penale (NUP) impotriva lui Atanasiu. El nu a fost repus imediat in functia de ministru, presedintele Traian Basescu anuntand ca va anula decretul de suspendare dupa trecerea termenului legal de 20 zile, perioada in care solutia procurorilor poate fi atacata la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Pe 13 octombrie, Adriana Saftoiu a declarat ca nu a luat inca nici o decizie daca va face sau nu contestatie in cazul Atanasiu. Potrivit avocatului sau, Cristian Iordanescu, ministrul suspendat al Apararii Teodor Atanasiu a depus o noua cerere la Curtea de Apel Bucuresti, prin care solicita anularea decretului emis de administratia prezidentiala pe baza caruia a fost suspendat din functia de ministru al apararii.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Anamaria Prodan, o nouă bătălie câștigată în instanță. Reacție după verdictul...
Sursa: kudika.ro