Alexandra Tarziu, ultima te aparitie editoriala a fost cartea de schite "Fapte bune cu Lisa" (Editura Compania), carte bine primita de critica. Aceeasi ironie lucida, de data asta dintr-o America pe care o cunosti bine.
In general, cartile scrise de mine in emigratie mi-au impartasit mai multa suferinta decat cele scrise mai demult in tara; dar si mai multa satisfactie in final. Efortul de a te arunca intr-o alta cultura e esential pentru un scriitor, pentru cel care doreste sa vada alte lumi, sa le incerce. "Fapte bune cu Lisa" este un volum de schite in care incerc sa ilustrez in registru ironic cate ceva din complexitatile societatii americane si ale fiintei umane in general.
Dupa cate stiu, o noua carte asteapta iesirea in librarii.
"Libertatea pestelui captiv" e titlul viitoarei mele carti, un volum de proze scurte in curs de aparitie la aceeasi editura. In tot ceea ce am scris si scriu, m-am straduit sa-mi folosesc umorul drept camuflaj pentru durere sau amaraciune. Asteptarile lumii de azi s-au schimbat. Nimeni nu mai are pofta sa inghita amaraciuni, dar ele exista. Si daca nu se pot elimina si nici digera, poate reusim sa le prezentam sub o forma comestibila (sa spunem), ca pe o briosa din care, cine e tentat sa muste, s-ar putea sa-si regaseasca gustul. Asa vad literatura de azi, ca pe un fel de briosa cotidiana.
Cum arata literatura romana?
Arata ca un fluviu transportand pe apele lui nenumarate ambarcatiuni. Se scrie si se publica poate mai mult ca oricand... Se intampla insa ca uneori barcile mici sa le inece pe cele mari. Asta te duce mai curand cu gandul la responsabilitate ori la nevoia unui "filtru" (a nu se citi "cenzura"). Ar fi vorba de responsabilitatea editorului, in colaborare cu criticul, care sa asigure selectia si sa previna "inecarea" cartilor bune in avalansa atat de mare si prolifica de titluri pe care le-as numi impostoare. E o avalansa care poate descuraja cititorul in calitatea lui de partener al scriitorului. Legatura dintre arta si consumatorul ei este inseparabila. Prin functia ei, arta ii poate salva si pe unii, si pe altii. Revenind acum la literatura de azi - daca imi permiti o remarca - uneori, deschizand o carte, mi se pare ca textul nu are... adresant. Incotro se indreapta barca asta? Candva mi s-a intamplat sa trec si eu printr-o experienta similara, e drept, la inceputurile mele. Neavand cui, scriam fictiuni, scrisori postasului, fara speranta de raspuns. Pana cand l-am intalnit pe Florin Mugur. Ne-am uitat mirati unul la altul si deodata l-am intrebat: "N-as putea sa va trimit niste scrisori anonime?". Mi-a suras. Si, dupa un timp de "corespondenta" purtata in acest fel, Florin Mugur mi-a spus: "Acum poti sa mai scrii si altora, daca ai ceva sa le spui...". Cartile, literatura, artele sunt intotdeauna destinate cuiva, tinand insa cont de cel putin doua reguli: cui si cum.